Am făcut eforturi uriașe să scriu cronica despre eroina Marvel fără să mă uit la Avengers: Endgame. De asemenea, nu m-am lăsat influențat de alte opinii, așa că îmi cer iertare de pe-acuma dacă veți găsi cele scrise mai jos și prin alte părți. N-am făcut research de review-uri (cum se întâmplă, de obicei) pentru că am dorit o însăilare brută, la cald, care nu strică, uneori.
Wonder Woman își trage toată seva din paralele cu supereroul arhetipal, Superman. În cazul DC Comics era de așteptat, dar să dau peste o astfel de pastișare (nu rea, nu știu dacă neintenționată) în ograda Marvel, care a scos în ultimii ani supereroi pe bandă rulandă, de la X-Men la Gardienii Galaxiei, ei bine, mi s-a părut cu totul neașteptat. Pentru că asta face Captain Marvel (regizori: Anna Boden, Ryan Fleck), preia tot soiul de elemente de construcție supereroică de la îndrăgitul expat al planetei Krypton. Hai să vedem, pe scurt, unde sunt paralele biografice și de compoziție:
- Numele de scenă: eroina noastră are, precum Clark Kent, un identificator umanoid, cu rezonanțe saxone bonome (Carol Danvers). Dincolo de nickname-ul terestru, originile trimit către o planetă misterioasă din adâncimile Galaxiei, către o anumită Mar’vell, sau Mar-vell, whatever. De-aici la Kal-El, via Jor-El (în speță, kryptonienii noștri) nu e decât un singur pas. Nu voi face aici arheologia paternității sau a întâietății conceptelor în lumea benzilor desenate; să reiei acest soi de similitudini pe marile ecrane poate fi un pariu riscant. Care celor de la Marvel le-a reușit de această dată, să fim clari de la bun început.
- Avatarul civil: precum Clark Kent, care duce, undercover, o viață onorabilă de ziarist, Captain Marvel își petrece existența umană în cockpit-ul avioanelor de vânătoare. Bine, n-o fi fost civilie până la capăt, ca în cazul lui Superman, dar, totuși, a doua viață a personajelor în cauză e la fel de evidentă ca statul paralel din retorica celor însărcinați cu propaganda pe plaiurile Mioriței.
- Teleologia mântuirii: și în acest caz, salvarea vine de pe o altă planetă. 3-0 pentru Superman.
- Amintiri din copilărie: așa cum Superman-ul din 1978, primul film despre supereroi cu buget uriaș (numai Marlon Brando a încasat pentru câteva minute în rolul tatălui omniscient mai mult decât freza lui Ronaldo în reclamele cu ghete și deodorante din ultimii ani, ajustat, evident, la inflație), abundă în inserții despre copilăria chinuită a Clark-ului, și aici suntem expuși unor flashback-uri lămuritoare în care ni se prezintă devenirea eroinei-pilot.
- Zburarea. Așa cum finalitatea încercărilor la care este supus Kal-El pentru a-și redescoperi Sinele se concretizează într-o levitație intergalactică, și aici Căpitana Marvel dobândește abilități satelitare. N-are sens să mai dăm spoilere legate de ce face dânsa cu noile proprietăți stratosferice, însă putem spune că Superman, cu trucurile lui orbital-atemporale, era mic copil.
- Lupta în văzduh. Și, totuși, chemarea spoilerelor este irezistibilă, inclusiv în cazul de față, al micii noastre demonstrații. Așa că, păzea prieteni, spoiler alert (!), cel puțin pentru acest ultim punct al scurtelor noastre observații.
Vă mai amintiți scena din Superman III (1983), când Kal-El șutează în rachetele lui Lex Luthor, așa cum o va fi făcut numai Hagi în meciurile cu Argentina și Columbia, 11 ani mai târziu? Dacă interogația mea vă lasă rece, atunci însemnă că n-ați crescut cu 2 ore de televizor pe zi, acaparate de Tovarășul, nu știți ce înseamnă desenele animate sârbești (Țârtani Film) și n-ați învățat să numărați în sârbă până la 100 urmărind loteria fraților de la sud de Dunăre.
O bucurie aveam și noi de Revelion, filmele cu Superman difuzate de sârbi; nu înțelegeam mare lucru, însă foarfecile în aer, antibalistice, borcanul cibernetic cu putere, pleznirea sticlelor de whisky cu boabe de fasole, wresling-ul printre cauciucuri, înghețarea lacului-antiincendiu ni s-au lipit de suflet, oricât de ridicol ar părea în epoca Instagramului, negativul Iepocii de Aur. Așa că vom recunoaște orice motiv similar reluat în alte filme de supereroi, chiar dacă se întâmplă 30-40 de ani mai târziu. Lupta Căpitanului Marvel Cel Zburător și Energetic cu flota stelară intergalactică nu face, din păcate, excepție.
În concluzie, copierea anumitor mijloace de construcție ale unui personaj nu dăunează grav sănătății spectatorului dacă procedeele sunt cinstite și asumate de la bun început, așa cum au făcut, spre exemplu, o droaie de echipe de fotbal după tiki-taka-ul Barcelonei. Îi amintim aici doar pe germani, care au naturalizat orice, mai puțin marțieni, ca să le iasă jocul de pase cu care au câștigat Mondialul din 2014.
Asumarea consecventă a unei rețete de succes poate însemna, de cele mai multe ori, un pariu câștigător și nu omoară autenticitatea, câtă vreme personajul sau povestea astfel articulate servesc unui scop original. În acest caz, un posibil ingredient letal pentru Thanos (revenim și cu o cronică Avengers: Endgame, promit!). Pentru că inamicul numărul unul al autenticității nu este reprezentat de împrumutarea de mijloace de exprimare artistică, ci de snobismul prin care inspirarea (nu inspirația) este ascunsă, nenecesar, sub preș.
