Nu știm de ce locuim pe această planetă, ca să speculez un laitmotiv din serialul SF „Silo”. Nu știm cine ne-a lăsat aici, cine au fost cei dinaintea noastră și nici cine sunt sau au fost cei care ne-au creat. Pământul, alături de sistemul nostru solar, are o vechime de 4.6 miliarde de ani și s-a format prin colapsul gravitațional al unui fragment de nor molecular gigantic întins pe o lungime de 65 de ani lumină. Se pare că viața biologică s-a dezvoltat aproape imediat (după răcirea scoarței terestre și formarea oceanelor). O istorie impresionant de lungă și nu mai puțin interesantă.
Nici nu știm de ce tot ceea ce ne înconjoară e așa cum e. De ce numerele sunt infinite. De ce există această barieră de spațiu între noi și alte lumi. De ce între sitemele solare și, mai ales, între galaxii sunt distanțe pe care nu le putem parcurge. Nu știm, cel puțin oficial, ce alte ființe inteligente de pe alte planete sunt la curent de existența noastră, ne vizitează eventual sau ne observă. Pe ce treaptă de dezvoltare și evoluție au ajuns, științific, tehnologic, social.
Nu știm de ce trăim un număr finit de ani când, practic, o celulă se poate replica la infinit. Nu știm de ce am devenit ființe raționale cu conștiință, emoții și simț artistic și cui îi folosește acest lucru.
Dar, într-o bună zi, vom răspunde la toate aceste întrebări și atunci lucrurile, probabil, se vor schimba.