În ziua de 12 aprilie 2024, ședința reunită a Cenaclului „Helion” ne-a adus față în față cu universul poetic al artistului vizual și poetului timișorean Traian Abruda.

În ziua lansării volumului de versuri, „Singularitate dar nu chiar”, se marchează două momente importante în istoria omenirii, în 1961, Iuri Gagarin a devenit primul om, din întreaga lume, care a ajuns în spațiu, atunci când vehiculul său spațial, „Vostok”, a efectuat o rotație completă în jurul Terrei, care a durat o oră și 48 de minute și, în 1981, a avut loc primul zbor al navetei spaţiale „Columbia”, prima navetă spaţiala a flotei NASA, prima ei misiune, STS-1. În 12 aprilie se marchează an de an Ziua Mondială a Aviației și a Cosmonauticii, iar la Helion, în cadrul Cenaclului, cei prezenți, fizic sau on-line, am avut plăcerea să călătorim în universul poeziei lui Traian Abruda, „Singularitate dar nu chiar”, volum lansat, cu poezie sf.

A fost un moment deosebit de-a lungul întregii lansări, invitații fiind angrenați în poezia lui Traian Abruda, oferindu-li-se posibilitatea să citească versurile din paginile ei, iar în final, poetul a oferit autografe celor prezenți, volumul distribuindu-se.

Poetul Traian Abruda a făcut un scurtă incursiune în activitatea artistică pe care a susținut-o în timp și, referindu-se la volumul de față, a spus că, „de-a lungul anilor, scriind poezie, am scris poezie și de acest gen, oarecum apropiată de sf. Dacă stau să mă gândesc la poezia sf pe care-o scrie, de exemplu, Laura Ceica, sigur că ale mele sunt ceva de secol nouășpe. Pe lângă poeziile ei foarte bine documentate tehnic, științific, eu sunt mai degrabă un impulsiv în poezie și atunci caut elementele astea în realitatea din jur, în primul rând. Deci, în felul ăsta s-a născut cartea. Nu brusc, nu peste noapte”.

Volumul a fost prezentat de jurnalsitul Lucian Ionică, care ne-a mărturisit că la momentul lansări ținea pentru prima dată cartea în mână, însă cunoștea poeziile din paginile ei din urmă cu mai mult timp.

„Sunt mulți alți poeți care-au vorbit și ei despre stele, despre Lună, dar au făcut-o în cu totul altfel. Stele, Luna, la acei poeți erau experiențe pământene. Deci, niște pământeni vedeau undeva sus pe cer și stelele și Luna și vobreau despre asta. Și Mihai Eminescu a scris celebra poezie «Luceafărul». Traian Abruda vorbește despre aceste elemente dintr-o cu totul altă perspectivă. Nu a locuitorului unui pământ, care stă pe pământ, ci a unui pământean care este undeva, plecat sus, printre stele. Deci, diferența este fundamentală. Este o experiență stelară, o experiență cosmică, care se degajă din aceste poezii. Poeziile sunt provocatoare, te surprind și îți răvășesc obișnuința de lectură. Sunt niște capcane care apar frecvent în multe dintre poezii. (…). Sunt niște versuri rupte, sunt niște cuvinte rupte, care generează semnificații diferite când sunt luate separat și altă semnificație când sunt împreună, și treaba asta creează o tensiune, creează o nesiguranță și aș apropia această stare de situația unui explorator cosmic, undeva pe o planetă, care vede lucruri necunoscute și încearcă se le identifice ce sunt, cum sunt și, repetându-se acea experiență, începe să se obișnuiască, să le cunoască, să le înțeleagă”, a rostit Lucian Ionică în timpul prezentării volumului.

În acest volum de versuri întâlnim poezii cu motive science-fiction, poezii în care se vorbește despre Marte, extratereștrii, meteoriți, OZN-uri invadatoare, distinsul jurnalist și scriitor timișorean, Lucian Ionică, identificând câteva teme în care se încadrează poeziile din volum, tema dialogului, în poezia „Spune-mi”, realitatea ascunsă, în poezia „Pe Marte”, „sunt lucruri grave, serioase, dar are și câțiva stropi de umor în câteva poezii”, a spus jurnalistul și a citit aici poezia „Fără nervi” și a continuat spunând că, „autorul devine personaj și se raportează la Univers ca de la egal la egal”, în poezia „Batista”, vorbește despre singularitate, o categorie a poeziilor „în care elementul sf este doar un element metaforă. Nu mai este sf-ul de dinainte, în care poezia intră în sf, ci este cumva exterior sf-ului, și sf-ul (eu cel puțin așa am perceput) este doar un element de metaforă”.

Traian Abruda este unul dintre cei mai cunoscuţi graficieni din Timişoara, dar și un poet care în ultimul timp și-a făcut tot mai mult prezența în public cu volume de versuri care plac, ridică dialoguri și deschid noi căi de reflecție în lumea muzei Kalliope. Dintre volumele de poezii ce poartă semnătura lui Traian Abruda, amintim aici, „Mania palorii”, „Orele rindelei”, „Ce nu a făcut Dumnezeu”, „autoportret cu ștergător de brizbriz” etc..

Din anul 1987 a luat contact cu „Helion”, la Casa Universitară din Timișoara, unde funcționa cenaclul clubului timișorean, an în care a realizat grafica apreciată la mai multe concursuri naționale, precum și la EUROCON-ul de la San Marino, creația sa artistică obținând și premii. În acea perioadă, îmboldit de ceilalți colegi de la „Helion”, Traian Abruda a scris câteva proze cu trimiteri sf, mai degrabă fantastice, pe care le-a și publucat în revista „Helion”.

Astăzi, Traian Abruda este profesor de arte plastice, artist și poet, care, nu de puține ori ne aduce în atenție creații artistice și literare deosbite, pline de mesaje, unele care se percep imediat, altele care au nevoie de mai multă gândire pentru a le descifra înțelegerea.

Volumul „Singularitate dar nu chiar” a apărut la Editura „Waldpress”, anul acesta, coperta a fost realizată de graficianul Ardian Chifu, președintele clublui „Helion”, iar, pe coperta posterioară a volumului este însemnată o scurtă opinie despre „Universul sensibilității lui Traian Abruda” de Lucian Ionică.