Foto: Pinki/Facebook

Puteam merge oriunde. Orice oraș era la o aruncătură de băț. Era mai ceva decât un covor fermecat la care visam în copilărie. Le spuneam adio celor care mă supărau și uitam că există. Puteam face poze cu natura, care niciodată nu fusese mai frumoasă. Un sat strâns în jurul unei biserici albe cu acoperiș de aur sau argint și un râu în apropiere era de basm. Îmi mai plăcea mirosul de benzină. Era mai savuros decât orice parfum franțuzesc ori arăbesc, floral ori dulceag. Era mai tare ca orice drog. Acestea erau amintirile mele din Dacia.

Mai târziu, am întâlnit o doamnă care era foarte încântată de mirosul de benzină. Mergea la cumpărături și primul lucru luat era benzina. Desfăcea capacul sticlelor cu benzină oricând, oriunde, de câteva ori pe zi, și totul începea de cum se trezea de dimineață. Probabil și visele ei aveau miros de benzină. Avea prin toate camerele din casă sticle cu benzină.

Desigur, tuturor ne atrage atenția la un moment dat ceva, în diferite momente ale vieții. Eu cred că am scăpat de plăcerea benzinei pentru că în jurul meu se petreceau prea multe. Nu mă puteam concentra pe un singur lucru.

După ce te-am cunoscut, nu te-am mai căutat prin vise. Mă găseai tu prin ele. M-ai invitat la o plimbare printre cireșii în floare, apoi printre ei când făcuseră cireșe. Au înroșit când au ascultat vorbele tale pentru mine. M-ai învățat să mă urc în cireși. Până atunci fusesem un copil cuminte. Mi se spusese că nu e voie să culeg cireșe din cimitir. Tu mi-ai spus că, de fapt, păsările iau și nimic nu e interzis acolo. Cei de pe lumea cealaltă sunt mai permisivi, mai îngăduitori, mai înțelegători. Ne lasă să facem ce ei nu mai pot.

Cămășa ta albă flutura ușor descheiată în vânt. Avea un aspect extrem de relaxat și de plin de șarm. Plimbarea prin oraș mi-o imaginam în briza mării, fiind doar noi doi, pe o plajă, într-o locație exotică și departe de lume. Nu citisem cărți romantice, dar unele coperte, deși prezentând cupluri ireal de frumoase, ca-n basme, mă atrăgeau, cu eroi asemănători. Tu erai real. Peste ani, am aflat că, de emoție, ascultând „Senza giacca e cravatta”, ţi-ai rupt un nasture. Ai venit așa să nu întârzii la întâlnire.

Pentru vizitatori, căsuța noastră era ciudată. Poate de aceea nici nu invitam vreodată pe cineva. Sau poate că nu suportam pe nimeni străin în spațiul nostru. Nu puteam să ne imaginăm decât pe noi doi acolo. Unii au camera lor, unde nu doresc să între nimeni, să le invadeze spațiul personal. Pun pe ușă postere cu „Nu deranjați” și grafice destul de amenințătoare, adică bombe, pistoale. Alții pun la poarta din curte o siglă „câine rău.” Probabil le place să privească afară fără a fi ei înșiși priviți. Poate au o piscină și se relaxează plutind cu un suc pe o saltea. Poate fac levitație și distrag atenția.

Nouă ne plăceau lacurile, grădinile japoneze, și acvariile. Crease o miniatură a unei ape cu pietricele și arată ca un colț de apa dintr-o grădină. Îndemna la meditație.

Când intram în bucătărie, trebuia să ne descălțam. Să pășim desculți, sau să ne punem niște flip flops ca la bazin. Apa relaxantă din grădină se întindea pe toată podeaua.

Altădată, în vremurile când se locuia la țară, în bucătărie se dormea și se spuneau povești. Acolo era cel mai cald, și, în plus, copii fiind, nu aveam nevoie de atâta spațiu privat. Doream să fim lângă bunici, să ne dea dulciuri și să ne citească şi ce se găsea pe lângă imaginile din cărțile de basme.

În amintirea acelor zile, aveam o geodă de ametist într-unul din dulapurile din bucătărie. Era mare, cât dulapul. Arăta cât de prețioase erau amintirile, dar și prezentul nostru.

Nu era singurul cristal pe care îl țineam acolo. Mai aveam într-un bol de tip japonez tradiţional și altele, printre care lapis lazului. Știam doar cǎ un acvariu trebuie amenajat în stil natural pentru aţi da o stare de bine. În cele din urmă, nu trebuia neapărat sǎ includă peștișori. Apele naturale conțineau atâtea altele. Întotdeauna în decorațiile noastre porneam de la ce exista deja în natură.

În plus, cercetările științifice spuneau cǎ ne face bine să stăm în natură. Aveam nevoie de o stare de bine în fiecare dimineață și, de fapt, pe parcursul întregii zile. Nu aveam mereu posibiltatea de a ieși în natură. Uneori starea naturii nu ne influenţa pozitiv. Dacă ziua era mohorâtǎ, și noi eram la fel.

Odată, existau sere. Astăzi, totul era posibil chiar la tine acasă.

Am preferat un mediu natural benzinei. Deși încă îmi plăcea. Dar o dependență se poate mereu înlocui cu alta. Eu aveam mai multe, iar povestea noastră era și ea printre ele. Nu aş fi ținut o sticlǎ cu benzinǎ în bucătărie. Preferam bețișoarele parfumate cu aroma de iasomie.

Era același miros care nǎvǎlise pe toate strǎzile, terestre, subterane, şi la etaj din oraş când ne plimbasem în mai multe primăveri. Cu tine timpul nu trecea cum trecea în mod obișnuit. La fel ca în momentele în care miroseam benzină la stațiile de reîncărcare. Nu-mi luasem o mașină electrică tocmai pentru că îmi plăcea să trăiesc în stil retro. Era mai natural. Dacă tot căutăm naturalețea, de ce să nu mergem până la capăt?

Doamna dependentă de benzină în stadiu grav fusese ani de zile pacienta mea. O admiram pentru sinceritatea ei, dar și pentru că nu părea să se dea bătută. Lupta de atâta timp pentru ceea ce își dorea. Găsea mereu câte o soluție pentru a rezolva cu benzina. Renunța la unele cumpărături pentru benzină. Avea chiar și în mașină, alături de ea, o sticluță. Eu de multe ori constatam că îmi lipsea câte ceva. Uitam uneori să cumpăr Coca Cola ori suficientă apă minerală, și, din comoditate, renunțam și mă descurcam altfel. Le înlocuiam. Ea însă, nu. Nu rămânea niciodată fără rezerve.

Până și tu ai renunțat la visul de a avea o cascadă în apartament. Ne-ar fi plăcut la amândoi și doreai să-mi faci o surpriză. Însă am fi plătit prea mult întreținerea din cauza consumului de apă. Cât despre mine, uitam de benzină când eram cu tine. O puteam lăsa ușor deoparte.

Cu tine puteam merge oriunde și nici nu aveam nevoie de mașină sau de benzină. Ne cream lumile noastre. Construiam orașul treptat, pe măsură ce pășeam prin el, așa cum ne plăcea. Construiam colțișoare de natură chiar în propria casă. Construiam o mulțime de povești. Cu sau fără miros de benzină.