Această povestire conține un limbaj licențios.-n.a.

 

 

,, I’m a devil on the run
A six-gun lover…”
Bon Jovi – Blaze of glory

 

Îi tăie capul fără nici cea mai mică ezitare. Pur și simplu o apucă strâns de păr și o trase înapoi, spre el, retezându-i gâtul din mai multe lovituri cu o secure scurtă, de pompier. Trupul, așezat în genunchi, mai rămase în poziția respectivă pentru câteva secunde, cu sângele izvorând din gâtlejul retezat ca dintr-o fântână arteziană, stropind din belșug podeaua infectă, după care se prăbuși ca un sac de cartofi într-un bufnet surd. Picioarele îi mai zvâcniră de câteva ori într-un ultim spasm nervos pentru a se opri după aceea brusc, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

El rămase în picioare, rânjind fad, privindu-se în oglinda ciobită din perete, având căpățâna în mâna stângă, iar toporișca în dreapta.

Își trecu încet limba grasă peste buzele crăpate, adunând cu grijă picăturile de sânge, savurând până la extaz fiecare moleculă. Plescăi plin de satisfacție, saliva scurgându-i-se pe la colțurile gurii în timp ce un râs malefic puse dintr-o dată stăpânire pe el. Începuse să se excite  și simțea cum erecția devenea din ce în ce mai puternică pe măsură ce clipele se scurgeau. Își atinse încet prohabul cu buzele tumefiate ale victimei, mișcând într-un ritm lent căpățâna în sus și în jos. Membrul umflat dădea să-i spargă țesătura plină de unsoare a pantalonilor așa că îl scoase afară, încordat la maxim, asemeni unui arc tensionat. Grohăind, îl vârî cu greu în gura victimei, adânc, tot mai adânc, într-un du-te-vino sacadat, cu ochii ieșiți din orbite, rotindu-se sălbatec în cavitățile oculare.

Când se apropie de final, ridică într-un urlet suprem toporișca deasupra capului strângându-i puternic în mâna dreaptă coada din lemn masiv. Șuvoiul țâșni din el eliberând din cel mai întunecat ungher al ființei sale păcatul pe care îl îndesă adânc în gâtul fetei, răcorindu-i, în mintea lui, esofagul înfierbântat.

Picături mari de sânge amestecate cu lichid seminal începură să se scurgă pe podea în timp ce el fornăia ca un taur în călduri. Încet-încet, trupul începu să i se destindă și căzu grohăind în genunchi, cu mâinile atârnându-i inerte pe lângă corp. Se întinse pe podea, strângând la piept rămășițele fetei.

Adormi gângurind ca un copil…

O LUNĂ MAI TÂRZIU

 

Foame, asta simțea, FOAME.

Era flămând, asemeni unui animal de pradă ce pierduse multe zile în căutarea hranei, cutreierând în van un deșert anost de mii și mii de kilometri. Nu era însă vorba de foamea aceea ce-ți macină stomacul până la epuizare. Nu, nici vorbă. Foamea lui era de altă natură, foamea lui pornea din cele mai ascunse unghere ale minții, din înseși esența ființei sale pentru a se rostogoli apoi asemeni unui tăvălug spre suprafață, sfărâmând totul în drumul său, pentru a lăsa în urmă secrețiile unei minți bolnave, fără speranță. Era aceeași foame pe care o simțea copilul nou născut tânjind după laptele matern.

− Da, asta era, își zise el în nebunia sa, pentru a justifica faptele petrecute și cele ce aveau să vină.

Asta era, era doar un nou născut, un nou născut ce tânjește după laptele dulce al mamei ronțăind sălbatec sfârcul rumen ce-l hrănește, lăsând în urma sa dâre lungi de sânge purpuriu.

De ce purpuriu? Pentru că așa îl simțea el, râuri de purpură năvălind sălbatec, valuri-valuri, rupând în drumul lor zăgazurile a tot ce însemna uman, dând frâu liber fiarei ce sălășluiește în fiecare dintre noi, în stare latentă, așteptând tăcută revenirea la viață.

ÎN FIECARE DINTRE NOI…

Rula atent, cu viteză medie, admirând în tăcere cursul lin al Oltului ce șerpuia uniform pe partea stângă. Coborâse geamul, iar cotul îi atârna afară din mașină, curentul de aer fluturându-i neregulat mâneca gecii cărămizii. Mai trase un ultim fum din țigară după care o aruncă cu un bobârnac afară din mașină. Mucul se rostogoli în urma acesteia, împrăștiind scântei pe asfaltul umed. Își trecu rapid mâna prin părul cârlionțat stăpânindu-și cu greu un căscat. Zări cu coada ochiului pancarta ce-l anunța că mai are 20 de kilometri până în Vâlcea, fapt ce-l făcu să-și muște buza de sus, nerăbdător. Nervos, își scoase de tot mâna stângă pe geamul mașinii și începu să bată cu putere în tabla portierei ritmul unei piese vechi al cărei nume îi scăpa acum și pe care cei de la Kiss FM omiseseră să-l spună.

Piesa se opri pe la jumătate și se auzi vocea crainicului care anunța o noapte ploioasă și dădea sfaturi pentru o seară petrecută în familie.

– În cazul în care totuși ați plecat la drum vă sfătuim să conduceți prudent ținând cont de condițiile meteo…

– Un căcat! spuse el și pe la colțul gurii, în dreapta, începu să i se scurgă un firișor de salivă sângeriu. Niște habarniști. Ce știu ei despre nevoile personale ale unui om…

Farurile mașinii măturau asfaltul luminându-i calea spre pierzanie, sau poate spre mântuire. Nici el nu înțelegea foarte bine spre ce se îndrepta, dar de un lucru era sigur: acesta era drumul pe care trebuia să-l urmeze, acesta era destinul său scris, pentru totdeauna, cu litere de foc în piatra umedă și rece a nemuririi.

Era vineri seara, iar el de fiecare dată în ultima vineri din lună, trebuia să-și potolească foamea care, de la un timp de vreme, devenea din ce în ce mai aprigă, mai dureroasă. Se gândea chiar să schimbe rutina, să plece la vânătoare de două ori pe lună. Poate numai așa va reuși să țină în frâu răul absolut ce sălășluia înlăuntrul lui.

− Mda, asta ar putea fi o soluție bunicică, gândi el cu voce tare. Foarte bunicică!

Aruncă scurt o privire la ceasul din bord, se făcuse ora 22.37.

Crainicul renunțase la sfaturi și eliberase în eter o piesă veche a celor de la Beach Boys. Își țuguie buzele și începu să fredoneze câteva versuri, dar renunță în scurt timp după ce-și dădu seama că nu și le mai aduce aminte în întregime.

Mângâie în schimb volanul, bucurându-se până la extaz de curbele acestuia, fornăind ușor, împroșcând bordul cu secreții nazale multicolore. Le șterse cu mâna dreaptă, gest ce nu avu alt efect decât acela de a întinde mizeria pe o suprafață mai mare.

Privi pentru scurt timp bordul mașinii și strâmbă din nas încercând să se debaraseze de resturi frecându-și palma de scaunul din dreapta, gest care, după toate aparențele, nu-i era străin acestuia. Mârâi înfundat, nemulțumit de substanța cleioasă ce se încăpățâna să rămână lipită de încheieturile degetelor. Sfârși prin a-și trece mâna de câteva ori pe cracul drept al pantalonilor reușind astfel să se debaraseze de mizerie după care își îndreptă întreaga atenție asupra drumului.

Începuse să bureze.

,,Come as you are, as you were

As I want you to be

As a friend, as a friend

As an old enemy…” – se auzea din difuzoare și fața i se lumină brusc.

 

– Nirvana, mormăi el în timp ce umbla la volumul radioului.

Scala făcu un salt scurt, de trei liniuțe și vocea lui Kurt Cobain umplu dintr-o dată habitaclul pentru a se răspândi apoi în noapte prin geamul lăsat. În fața sa, un Mercedes A-Klasse frână brusc pentru a evita probabil un câine vagabond. Se opri la două palme de bara lui cromată și apăsă lung mijlocul volanului. Sunetul strident se pierdu în noapte ca un tânguit. Mercedesul se puse încet în mișcare, iar șoferul acestuia își scoase pe geam mâna stângă cu degetul mijlociu ridicat. Ca să înțeleagă mai bine mesajul, îl răsuci de câteva ori în aer după care ambală motorul, intră pe partea opusă și depăși în viteză patru mașini. Îl pierdu din ochi când intră pe banda lui tăindu-i calea unui Logan. Nu-l luă în seamă. El avea altceva de făcut.

Mai înaintă circa un kilometru și văzu pe partea dreaptă monumentul ce îl anunța că intră în Râmnicu Vâlcea. Traficul se mai rarefiase așa că putu să schimbe a patra și apăsă pedala până ce acul ajunse la 60. O lăsă mai moale când ajunse la marginea orașului și trecu în treapta a doua în apropierea sensului giratoriu. O scoase pe liber pentru a da prioritate de stânga unui Golf argintiu după care intră în sens și se încadră pe prima bandă. Când ajunse în dreptul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, făcu stânga pe lângă Peco. Mai merse cam 50 de metri și parcă SUV-ul său Kia Sportage la colțul blocului, la umbra unui balcon.

– Acestea fiind spuse, vă informăm că poliția încă îl mai caută pe deținutul evadat ieri seară din incinta Tribunalului Pitești. Numele lui este Anghel Ion, are 34 de ani și este acuzat de omor calificat. Cu cinci minute înainte de intrarea în sala de judecată, acesta a acuzat probleme digestive și i s-a permis să folosească toaleta publică din incinta judecătoriei. În timp ce jandarmul însărcinat cu paza lui îl aștepta în fața ușii, domnul Anghel Ion a fugit pe geamul de la baie sărind de la o înălțime de mai bine de trei metri într-o stradă lăturalnică dispărând fără urmă. De atunci este căutat în toată țara… Numai în România doamnelor și domnilor, numai în România și… la, Kiss FM! se auzi vocea crainicului. Țineți aproape pentru noi știri. Până una, alta, vă invităm să ascultați…

Opri radio-ul și stinse farurile. Lăsă cheia în contact și își rezemă cotul stâng de marginea geamului privind atent în oglinda retrovizoare. Aruncă o privire scurtă către ceas. 23.15 – Trebuia să apară. Îi cunoștea programul la secundă. De o săptămână tatona terenul notându-și în minte cel mai mic detaliu. Știa că termină tura la 11 noaptea. O văzuse de nenumărate ori ieșind pe porțile spitalului însoțită de două sau trei colege. Se despărțeau în fața benzinăriei, iar ea cobora pe străduța din spatele acesteia pentru a-și recupera micuța Toyota Aygo parcată la cinci metri de ghena de gunoi. Din cauza mirosului, era singurul loc pe care îl găsea liber de fiecare dată iar seara aceasta nu făcea excepție.

O zări în oglinda retrovizoare. Cobora alene panta, cu părul în vânt și cu același zâmbet pe buze care îl chinuia noapte de noapte din momentul în care o zărise intrând la Anabella din centru. Îi luase ceva timp să afle că este asistentă la spitalul județean, dar după aceea totul decursese ca la carte. Acum o privea încântat și, pe măsură ce se apropia, simțea un fior acolo jos. Era îmbrăcată într-o rochiță albă cu buline ce i se oprea brusc deasupra genunchilor. În picioare avea o pereche de pantofi roșii cu un toc de 10 care îi scoteau în evidență gambele superbe. Trecu pe lângă el fără să-l observe, iar parfumul ei de liliac ajunse până la el înnebunindu-l. Nările începură să-i tremure și strânse puternic volanul cu ambele mâini până ce i se albiră falangele. O lăsă până ce ajunse în dreptul mașinuței și se apropie pe la spate de ea. Fata nu-l observă fiind preocupată să-și recupureze cheile din poșetă. Îi cuprinse cu mâna dreaptă brațele, iar cu stânga îi apăsă puternic pe față cârpa îmbibată în cloroform. Spre surprinderea lui, se zbătu așa că fu nevoit să-i aplice o lovitură zdravănă, cu pumnul, în tâmpla dreaptă. În timp ce o așeza pe caldarâm, mai zvâcni de două ori din picioare și se opri brusc. Tocul unuia dintre pantofi se rupse și se rostogoli până aproape de roata din stânga spate a mașinii. După ce se asigură că nu mai mișcă, se ridică în picioare și cercetă zona. Liniște deplină. Undeva în dreapta, într-un tei, o bufniță întoarse capul către el și-l privi curios pentru câteva secunde.

Atâta tot…

Se întoarse la mașină, deschise ușa din spate, și dădu la o parte cuvertura. Platforma de oțel era cât portbagajul de lată, compartimentul secret fiind în așa fel conceput încât încăpea perfect o persoană de dimensiuni obișnuite. O ridică și o prinse cu clemele speciale de dispozitivele aflate pe laterale după care se înapoie la Toyota argintie. Mai privi încă o dată în jur asigurându-se că nu-l vede nimeni, ridică fata pe brațe și se îndreptă spre SUV. O așeză în ascunzătoarea special amenajată după care îi legă zdravăn mâinile și picioarele cu bandă adezivă. În dreptul gurii îi aplică o bucată mare din același material pe care avu grijă să îl înfășoare de mai multe ori în jurul capului. Lăsă capacul de metal în jos și înfiletă piulițele folosindu-se de autofiletantă. Așeză cuvertura la loc, aruncă filetanta în geanta de scule și închise portbagajul. Înainte de a se urca la volan, se mai duse încă o dată lângă Toyota, adună de pe jos tocul pantofului, și îl vârî în buzunar. Se urcă în mașină și porni motorul. După ce se asigură că nu vine nimeni, semnaliză stânga și ieși din parcare.

La colțul gurii îi răsărise un rânjet strâmb.

Când ieși din oraș, zări indicatorul ce-l anunța că până la Sibiu mai sunt 97 de kilometri. Până la el mai erau cam 20.

Nu se grăbea. Conducea atent, încadrându-se perfect în limita legală. Nu avea de ce să atragă atenția asupra lui și oricum, începuse să bureze.

Trecuseră cam 10 minute de când părăsise orașul când fu nevoit să oprească în spatele unui Daihatsu Syrion roșu. Cinci mașini mai în față observă un echipaj de poliție. Verificau fiecare autovehicul. Nu-și făcea probleme. Cu siguranță nu îl căutau pe el deoarece nu trecuse mai mult de o jumătate de oră de când o luase pe fată.

Șirul de mașini se mișca repede. Când îi veni rândul la control îl salută zâmbind pe polițistul care se apropiase de geamul său deschis până la jumătate.

– Sergent Ionescu Daniel, vă rog să prezentați actele la control.

– Da, cum să nu.

Le pregătise deja, așa că i le înmână în secunda următoare.

Polițistul le verifică la lumina lanternei după care îl invită să coboare din mașină.

– Deschideți portbagajul, vă rog!

Calm, se îndreptă spre spatele mașinii și se supuse ordinelor venite. Ofițerul plimbă scurt raza de lumină a lanternei prin portbagaj și după ce se convinse că totul este în regulă îi ceru să-l închidă. În timp ce se îndreptau spre partea din față a mașinii, îi înapoie actele.

– Dar, ce s-a întâmplat, dacă nu vă supărați? întrebă el făcând pe curiosul.

– Se caută un deținut evadat de la Curtea de Apel din Pitești.

– Urâtă vreme pentru așa ceva… De, ce să-i faci… Datoria e datorie.

Polițistul nu spuse nimic. Doar îl privi scurt în timp ce se urca în mașină și îi făcu semn să plece.

– Circulați, circulati, vă rog! îi mai auzi el vag vocea în timp ce se îndepărta.

Doar atât…

Drumul se aglomerase și mergea destul de încet. Oricum, nu mai avea mult până la curbă așa că nu se grăbea. Ploaia se întețise fapt ce-l obligă să mute ștergătoarele pe viteza a treia.

Indicatorul îl zări de la depărtare și schimbă din timp a doua apropiind mașina de axa drumului. Semnaliză stânga și după ce se asigură că nu vine nimic din față, tăie linia continuă oprind SUV-ul pe partea cealaltă a străzii, la două palme de șanț. Comută pe tracțiune integrală și coborî încet cu roțile din față după care ambală motorul reușind astfel să treacă dincolo de rigolă.

La cinci metri înaintea lui, reuși să distingă cu greu prin perdeaua de ploaie drumeagul. Vârî maneta în treapta întâi și apăsă accelerația. Roțile patinară la început, dar apoi se înfipseră bine în pământul cleios și începu să urce încet, dar sigur.

Undeva sus, în munte, îl aștepta căldura căminului său…