12-Povestiri-fantastice_rgbDănuț Ungureanu și Marian Truță sunt doi scriitori cunoscuți pentru romanele și povestirile lor science-fiction. Dănuț Ungureanu a debutat în 1982 cu povestirea Viața de familie în revista Știință și tehnică, ulterior publicând zeci de povestiri și schițe în volume colective, reviste și almanahuri. În 1993 a debutat și la roman cu Așteptând în Ghermana (editura Nemira, premiul RomCon în 1994). Urmează o pauză de zece ani terminată cu un volum de excepție Vegetal, ce deschide drumul pentru o colaborare de lungă durată cu Marian Truță.

Marian Truță a debutat în 1986 cu povestirea Noapte bună Tereza în Almanahul Anticipația, povestire ce se va regăsi și în volumul de debut Vremea renunțării (editura Bastion, 2008), urmat de A doua venire (editura Nemira, 2012) și de colaborările cu Dănuț Ungureanu: Vegetal (editura Nemira, 2014) și Mineral (editura Nemira, 2015). În 2018 publică la editura Tritonic romanul Omul care s-a jucat cu lumea (premiul Ion Hobana, împărțit cu Luna în orașul blestemat (editura Tritonic, 2017), de Dănuț Ungureanu).

12 povestiri fantastice (editura Tritonic, 2018) este o selecție din prozele fantastice ale celor doi autori, opt de Dănuț Ungureanu, patru de Marian Truță, cu o prefață semnată de Florin Chirculescu. Seria este deschisă de Dănuț Ungureanu cu Cronicile oamenilor de iridium, o povestire science-fiction care ne poartă în viitor, într-o lume stăpânită de mașini dintre care unele fac eforturi pentru a nu-și uita menirea inițială.

Pedala mâncând pământul este o povestire scrisă într-un registru combinat, de science-fiction cu fantastic. Personajul principal pare desprins din O mie și una de nopți, la fel cu ciudatul artefact descoperit de el.

Om cu „O” mare, țară cu „ț” mic face parte dintr-o serie de povestiri puternic ancorate în realitatea politică românească, din trecut, prezent și viitor. Dănuț Ungureanu este un atent observator al zilele noastre și un „ironist” fără pereche. Imaginația autorului a împărțit România în baronii, stăpânite despotic de baroni și slugile lor. Ar fi putut fi un viitor credibil fără protecția umbrelei europene.

Furtună pe Marea Neagră. Pentru cine nu știe, autorul are obiceiul de a-și petrece concediul, sau măcar câteva săptămâni din timpul verii, pe litoralul bulgăresc. Acolo, într-o zi ploioasă cu furtună pe mare este vizitat de un personaj ciudat, care-i spune o poveste.

Lumile alternative, sau călătoria în timp și spațiu nu sunt caracteristici doar ale prozelor science-fiction. După cum se va vedea în povestirea Ultima cursă a lui Kitty Claire unele călătorii implică o imaginație extremă, mai ales când vehiculul de călătorie în spațiu este o cochilie de melc.

În excursie, dincolo de simplitatea plăcută a poznașei povestiri, ne oferă un cadru insolit privind paradoxurile previziunii în timp.

Lumină lină ne readuce spre unul din genurile preferate de autor, science-fictionul, dar nu de orice tip. Chiar și într-o aparentă călătorie în spațiu, autorul găsește modalitatea de a introduce teme ancestrale, care frământă omenirea din preistorie: unde se duc sufletele când se duc?

Vești dintr-un univers pitic este o schiță care stârnește amuzamentul, atât prin zubiect, cât și prin limbaj.

Cu povestirea Himalaya trecem spre universul truțian. O mână de oameni este surprinsă de apocalipsă pe cei mai înalți munți de pe Pământ.  Motivul sfârșitului lumii este unul vechi de când lumea și la fel de fascinant ca atunci când a fost spus prima oară. Marian Truță a dezvoltat acest subiect și în romanul Omul care s-a jucat cu lumea, însă aici, în povestirea Himalaya, se mărginește la a ne spune o poveste despre eroi și eroism în timpuri extreme.

Vânătoare pe sub lună este un fantasy de cea mai bună calitate, ce îmbină povestea luptei dintre vânător și vânat, dar și pe cea a supraviețuirii celui mai adaptat. Am găsit-o deosebit de interesantă, cu personaje construite din linii groase, însă sugestive, creionând personajele mai bine decât alte mii de cuvinte de prisos.

Lui Marian Truță îi place să povestească pe îndelete, să construiască personaje și apoi să le pună în situații paradoxale. Povestirea Stere asta face. La început apare un cearceaf alb, apoi umbre pe el, după care o explozie de detalii ne aruncă în universul incredibil a lui Stere, stereotipul cerșetorilor, modelul tuturor rataților.

Ca și în cazul lui Dănuț Ungureanu, Marian Truță revine obsesiv spre motivele genului science-fiction. În Norii, cerul avem o frumoasă poveste despre călătoria în timp și paradoxurile ei.

12 povestiri fantastice este una din cele mai bune culegeri de texte fantastice din anul 2018. Chiar dacă povestirile au mai apărut și au mai fost citite în diverse reviste, volume sau almanahuri, mă bucur că au fost strânse la un loc și oferite amatorilor de literatură fantastică.

Oricine poate scrie pe Helion Online. Mult succes!