1. The Messiah Reloaded, Liviu Surugiu, Revista Radio Guerilla

Textul este deopotrivă scurt și amuzant. Într-un viitor destul de îndepărtat, primirea de felicitări devine o corvoadă, în special în perioada Paștelui, pentru că uneltele tradiționale aferente urărilor scrise sunt înlocuite cu senzații sângeroase, oferite de noile tehnologii.

Personajului principal îi apare un Iisus-felicitare 3D, crucificat, însângerat, aflat într-o neobosită căutare a lui Iuda, cu care are, evident, niște socoteli neîncheiate. În buna tradiție a mesajelor-parazit de pe rețelele de socializare, individul nostru se trezește multiplicat și expediat către alți prieteni, în forma Iisus-ului răzbunător-împăciuitor.

Povestirea este simplă, suplă, bine închegată și neașteptat de amuzantă, cu un final care se poate decripta în cheie ludică sau psihedelică, pe alese.

  1. Efectul Șî, Ioan Angelo Mîțiu, Gazeta SF

Domnul Șuteu, un savant conștiincios și temerar, are câteva proiecte științifice în derulare, în cadrul Laboratorului de Spectroscopie de Absorbție Atomică, unde își duce zilele.

Explicațiile cu privire la activitatea destul de bizară a domnului Șuteu ne sunt oferite într-o manieră prea tehnică pentru gustul meu. Exemplificăm, cu privire la un oarecare efect S: scalarea interacțiunii slabe din Modelul Universal Standard dincolo de limitele submicronice ale ‘’lungimii Compton’’.

De asemenea, miza povestirii mi s-a părut neclară: efectul P se combină cu efectul susamintit, apare în ecuație și efectul Șî, care dă titlul povestirii, pentru a rezulta, în final, un soi de puls electromagnetic ce se propagă până la marginile lumii.

Similar cu alte scrieri ale lui Ioan Angelo Mîțiu, în opinia mea forța textului constă în prospețimea limbajului local. Autorul dă dovadă de virtuozitate în fina catalogare a expresiilor fruste, surprinse cu inconfundabilă naturalețe. Ca de exemplu:

Domnu’ adjunct, nu e vina mea – și eu am rămas pe dinafară baș când am ieșit la o țigară. S-o stricat centralizatu’, io așa zic… nu mai merge nicio cartelă dă acces, nimic…

Sau:

            Rabla asta n-o mers așa bine nici în șapte’șapte, când a ieșit dă pă poarta fabricii!

Odată cu Efectul Șî, Ioan Angelo Mîțiu face tranziția, inspirată în opinia mea, de la romanul  SF de anvergură la proza scurtă science-fiction. Date fiind certele abilități de arhivar al expresiilor cu parfum regional, în acest caz aparținând sferei culturale bănățene, sunt curios cum vor arăta primele texte mainstream, cu abordări în afara temelor specifice ficțiunii speculative.

  1. Pentru noi, Tartarul, Radu Filip, Gazeta SF

Un text despre călătorii inițiatice, temă reluată de autor, de această dată în cheie Science-Fiction, după ce, în povestirea Printre zeii nopții (publicată de Gazeta SF în septembrie anul trecut), motivul peregrinărilor misterioase a fost abordat într-o manieră fantasy.

Dacă în povestirea susamintită personajul principal se avântă în adâncurile deșertului, de această dată avem de-a face cu o societate umană împărțită în două lumi: una, denumită Tartar, supra-industrializată, poluată, cenușie, înțesată de muncitori care supraviețuiesc de pe-o zi pe alta în beneficiul și pentru întreținerea unui nivel de trai paradisiac pentru casta conducătorilor, separați și retrași în Giza, loc mai degrabă mitic din cauza inaccesibilității acestuia. Periodic nobilii de pe Giza dau dovadă de aleatorii acte de milostenie și selectează, pentru scurte excursii, locuitori ai Tartarului, din rațiuni doar de ei cunoscute.

Povestirea are multe puncte tari, din care amintim:

  • intriga: Syfo, personajul principal, este martorul unor afaceri conjugale turbulente, rezolvate printr-o vizită în Giza;
  • dihotomia Tartar – Giza, cu accent pe economia locurilor și aplecare asupra detaliilor de construcție a societăților respective;
  • frazarea, suplă, densă, aparținând unui imaginar bogat. Exemplificăm: Vizitatorul o privi: subțire, strâmbă, palidă, cu pielea roasă și mușchii atrofiați, prin vase curgându-i lichidul scârbos pompat de tuburile serpentine. Piese de metal intrau și ieșeau din acel trup antic (…). Sau: (…) ghidul tatuat îl plimbă dintr-un colț în altul al așezământului, trecându-l întâi pe la grădinile cu animale exotice unde văzu lei domnind peste pădurile ce îi găzduiau, apoi pe sub coloane de marmură gravate cu fapte eroice, până în centrul forumurilor înconjurate de sculpturi ale zeilor, admirate zi și noapte de oamenii însemnați ce purtau robe albe.
  • substratul gnoseologic: asistăm, practic, la o altă recreere a Mitului Peșterii. Izvorul filosofic, bine tratat, cum este cazul povestirii de față, este inepuizabil. Ce mi-aș fi dorit, totuși, detaliat, ține de mecanismul selecției vizitelor. De asemenea, aș fi dorit mai multe indicii legate de proiecția în proiecție, către care ne conduce deznodământul.

Sintetizând, povestirea a fost încă o surpriză plăcută, după cea apărută în 2018 (Printre zeii nopții). Radu Filip se numără, astfel, printre scriitorii autohtoni pe care-i urmăresc cu tot mai mare interes.

  1. Părăsitul, Robert Gion, Gazeta SF

Konstantin Filipovici Ermilov se trezește într-o dimineață înconjurat de vecini pe post de plecare; familii întregi își iau tălpășița și nimeni nu se oferă să-i dea vreo explicație.

Deși are un final care, din punctul meu de vedere, scade miza povestirii, aceasta surprinde prin câteva elemente bine construite, ingrediente ale unui text reușit. Amintim:

  • intriga, originală, captivantă, menține ridicat interesul asupra misterioaselor plecări;
  • dinamica personajelor, introduse ceremonios prin nume cu o fonetică elaborată: Andrei Smirnov, Serghei Mihailov, Timoftei Alexeev, Sofia Alexeevna;
  • enumerările pieselor care compun decorul urban decrepit; Robert Gion stăpânește pe deplin tehnica aglomerărilor obiectuale, așa cum se întâmplă, spre exemplu, și într-o altă povestire publicată acum jumătate de an tot în Gazeta SF, Elisa, în care ne sunt prezentate tribulațiile unei case părăsite. Exemplificăm: Se opri în dreptul unei curți (…) unde erau îngrămădite tot felul de vechituri – de la scaune rupte și alte resturi de mobilier, la schelete aproape neidentificabile de biciclete, roabe, valuri de sârmă, piese de utilaje, amestecate cu cherestea putredă, mormane de cărămizi sfărâmate și tot felul de țevi.
  • comportamentul domnului Ermilov, care, după câteva zile de resemnare, se înstăpânește cu nesaț peste casele abandonate. Într-o astfel de locuință dă, accidental, peste o înregistrare cu distinșii săi vecini, (…) unde un domn Smirnov umflat și roșu la față, muncea transpirat la fundul imens al soției sale, care icnea strangulat, cu o pernă în brațe, sub asalturile sale. Totul se terminase (…) cu un domn Smirnov întins pe spate, răsuflând ca o focă (…) .

Textul, bogat în elemente de recuzită urbană postapocaliptică, strălucește așadar prin atmosferă și un ușor comic de situație. Chiar dacă, spre finalul povestirii trebuie să mărturisesc că nu m-am regăsit pe aceeași lungime de undă cu autorul, vă invit, totuși, să decideți dumneavoastră asupra soluțiilor propuse în ceea ce privește deznodământul.

  1. Duh de aur și fum, Alexandru Lamba, Colecția Science Fiction #2, iunie 2019, Editura Pavcon

Doi inchizitori se duc într-un târg spaniol, în anul de grație 1606, să hotărască între doi competitori, dacă invențiile acestora sunt sau nu în conformitate cu voia Domnului. Investigația teocratică are loc într-o perioadă de avânt științific și minuni tehnologice ale căror taine nu pot fi deslușite decât (…) lăudând numele Domnului, adevăratul lor plăsmuitor, cel care le-a sădit în mințile oamenilor (…). (p. 11)

Că avem de-a face cu paradoxuri temporale suntem avertizați încă de la început, când îi vedem pe cei doi inchizitori călătorind pe armăsari mecanici. Competitorii sunt Christiaan Huygens, care prezintă spre analiză un soi de prototip al motorului cu combustie internă și Jerónimo de Ayanz y Beaumont, ce aduce în fața tribunalului inchizitorial un motor cu aburi.

Descrierile angrenajelor sunt savuroase. Exemplificăm: Își desfăcu desaga și se apucă să monteze socotitorul. Așeză pe tăblie postamentul din lemn, ca o lădiță de fructe, apoi începu să potrivească cilindrii cu greutăți și lamelele înclinate, capsulele cu bilele de stare și pendulele, arcurile și pârghiile. (p .10). Textul degajă, la tot pasul, o frumusețe a aglomerării detaliilor tehnice, descrise cu migală de autor într-un limbaj specific perioadei istorice, exercițiu deosebit de dificil, care-i reușește în aproape toate cazurile. De asemenea, trimiterile la inventatori sunt mai mult decât oportune, invitând la cercetări ulterioare. Mă bucur că am făcut-o, după parcurgerea povestirii, întrucât doar așa am descoperit și jocurile cronicărești, de nuanță, la care apelează cu dezinvoltură Alexandru Lamba în creionarea acestui majestuos univers steampunk.

Astfel, deși anul 1606 duce la patentarea motorului cu abur prin eforturile lui Jerónimo de Ayanz (tratat cu totul altfel în povestire, o altă subtilitate inspirată a autorului), competiția acestuia cu Christian Huygens nu va fi avut niciodată loc, inventatorul olandez fiind născut abia în 1629. La fel se întâmplă și cu Abraham de Moivre, cel de-al treilea-inventator personaj al narațiunii, care nu vede lumina zilei decât în 1667.

Ce să mai zic? Lumea steampunk creată de Alexandru Lamba în această povestire, cu inchizitori aflați sub autoritatea Papei, însă rezonabili și deschiși la minte, alături de inventatori sclipitori și minuni tehnice pe măsură, este atât de seducătoare încât finalul aproape că nu mai contează. Fiecare propoziție este o invitație la lectură și imersie într-o perioadă de avânt tehnologic anistoric, tributar paradoxurilor estetice.

  1. În derivă, Dănuț Ungureanu, Colecția Science Fiction #2, iunie 2019, Editura Pavcon

Pastila SF care a inspirat numele materialului de față începe cu recuperarea unui echipaj uman, care a plutit în deriva spațiului interstelar 77 de zile.

Aflăm apoi, din explicațiile personalului salvat, despre o ambuscadă, însoțită de lupte, baricadări și deturnări de provizii extraterestre.

Finalul scurtei incursiuni în afaceri inter-planetare devine unul deopotrivă haios și neașteptat, întrucât expediția extraterestră ce are ghinionul să se intersecteze cu echipajul uman poartă încapsulat în codul genetic moștenirea informațională a unei întregi civilizații.

Rezolvarea inspirată propusă de Dănuț Ungureanu este pe măsura mizei narative și nu pot decât să vă invit să o descoperiți și dumneavoastră.