Proză distinsă cu premiul al III-a la Concursul național de proză scurtă SF Helion 2018.

DATE PERSONALE: Nume, prenume, MD cetățenie română, sex bărbătesc, înălțime 1.83, constituție fizică oarecum sportivă, părul lung ondulat spre creț, prea lung pentru etica și echitatea socialistă, necăsătorit, profesia muncitor necalificat la magazia de materiale, Întreprinderea PROTAN București, fără forme legale în București, Str. D Brândză nr. 36, sector 6.

Cam așa arăta hârtia denumită notă informativă, aflată într-un birou la Securitate sau în sertarul vreunui alt birou de la Circumscripția 20 Miliție, posibil al sectoristului.

MD s-a sculat, după primul sau al doilea huruit de tramvai, cam în jurul orei 5 și 10, 5 și 20 dimineața. Frigul de sub plapumă era ceva mai cald decât cel din cameră, încălzită la diferite intervale de timp cu un reșou, mic, rotund. Era posibil să nu fi existat nicio notă informativă, pe nicăieri, dar avându-se în vedere că MD purta părul lung, blugi, geacă de blugi, cizme galbene de cowboy și că era genul care asculta Europa Liberă, frecventa Biblioteca Americană și avea gânduri ascunse de a fugi în occident, era posibil ca pe undeva, o asemenea hârtie să existe. Mai ales că avea un prieten rebel în ținută (purta mereu un sacou albastru, iar părul și-l vopsea în culoarea morcovului). Prietenul era rebel și în opinii. Odată a trecut Dunărea înot pe la Drobeta-Turnu Severin , dar grănicerii sârbi l-au dat înapoi. A primit 6 luni de închisoare pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei.

La al treilea huruit de tramvai era în picioare. Încovoiat și strâns de frig, a ieșit din cameră, a traversat mansarda, printre lucruri vechi și acoperite de praful înghețat de culoarea cenușii. A intrat în baie. În stânga o chiuvetă micuță din fontă, ruginită aproape în întregime, cu robinet de fier în formă de cruce. În mijloc o masă de lemn, șubrezită, veche, acoperită cu un ziar murdar. Dacă întorceai capul ușor spre stânga vedeai titlul SCÎNTEIA. Mai jos, titlul unui articol, SUPRASTOCAREA UN FENOMEN OCULT și semnul exclamării sau întrebării, nu se vedea prea bine. Pe masă nimic. Doar ziarul îngălbenit, murdar și lipicios.

MD se uita prostit la țurțurul de gheață, lung și ascuțit, ieșit din robinet de parcă l-ar fi văzut prima oară. Era acolo de la începutul iernii. Fără niciun gând, mecanic, a ieșit din baie. A privit prin luminatorul de deasupra cerul și zorii. Aveau o culoarea vineție amestecată cu puțin albastru murdar. Nu s-a gândit, doar i-a trecut prin minte. Mai vedea cineva cerul la ora 5 și 25? Putea să-i placă cuiva?

S-a reîntors în cameră în frigul ceva mai cald. S-a îmbrăcat. Blugii păreau de tablă rece, ciorapii, cu brumă pe ei.  Paltonul lung până la glezne și despicat la spate, știa că-l va încălzi cam după 20 de minute de mers pe jos.

Pe strada întunecată, frigul era puțin mai suportabil decât cel din mansardă. Avea o nuanță de prospețime, dar tot la fel de deprimant. Niciun trecător nu privea înainte. Frigul din tramvai se distingea de cel din stradă sau mansardă. Avea un miros de cablu ars. MD s-a așezat pe scaun. Nicio deosebire dacă ar fi stat cu fundul gol într-o copcă pe gheață. Frigul era perfect. Până la serviciu, voia să se gândească la ceva, dar la ce? La vreo fată frumoasă? La ora 6 fără un sfert puțin probabil să existe vreuna. La ultima carte citită deasupra plăpumii cu mâinile înghețate? MD a găsit un gând interesant. Oare frigul comunist din București este identic cu cel de la New-York, Paris sau Londra?

Între timp, tramvaiul scârțâia înghețat și înainta mohorât. În oraș frigul părea ușor animat de oamenii care se înghesuiau în stații. Da, exista o deosebire, și-a spus MD. Frigul occidental era cald, plăcut, revigorant, nu aveai cum să-l simți. Ieșeai dintr-un apartament încălzit, te urcai în mașina personală care se încălzea rapid, iar la serviciu chiar deschideai fereastra. Frigul suprem era la Moscova, mai ales în jurul Kremlinului. MD i-a văzut cândva prin geamul tramvaiului pe conducătorii sovietici care din balcon priveau cu ochi de marmură paradele militare. Toți aveau căciuli și paltoane cu guler îmblănit. Aproape de serviciu MD a ajuns la următoarea concluzie: comunism înseamnă frigul absolut, total, și-n frig miști liber sau să cânți. În frig nici nu vorbești. Taci. MD a remarcat că, deși tramvaiul era plin, nimeni nu vorbea. Tăceau toți. O liniște înfrigurată și înghesuită.

La 6 și un sfert a intrat în PROTAN. Nu se luminase, dar deasupra și în jur plutea o lumină cețoasă, murdară. Întunericul din curtea întreprinderii era greu și mirosea urât. A intrat în magazia de materiale aflată la subsol. În sfârșit cald. Magazia era traversată de țevile de la centrala termică. MD și-a pus hainele de lucru, cizme de cauciuc, salopetă și deasupra pufoaica. Șeful său i-a răspuns mârâit la salut. „Te duci afară și faci loc pentru cornier. O să vină o șa de la Târgoviște.” „Da”, i-a răspuns MD și a ieșit.

Afară se luminase. În curte două autobasculante descărcau animalele moarte în cuvă. MD a traversat fără niciun gând amestecul de sânge, resturi organice și noroi. Muncitorii din jurul cuvei adunau cu furcile căpățânele de cal rostogolite pe jos. A început să plouă mărunt și cețos.

În anexa exterioară a magaziei MD s-a așezat pe țeavă. Aștepta autocamionul de la Târgoviște. O cioară s-a oprit în copacul de lângă gard. S-a gândit că cel mai frumos lucru din jur era cioara.

La ora 14:30 MD ieșea pe poarta întreprinderii. Cioara plecase demult. Afară, amestecul de iarnă și toamna era neclar. Frigul era acum moale și îngăduitor. MD s-a îndreptat spre centru să bea o cafea. Barul era o sală întunecată și rece. Părea a fi fost o cantină. Lichidul din ceașcă era cald, chiar fierbinte, dar fără nicio legătură cu cafeaua. Era nechezol. În comunism cafeaua era un simbol al capitalismului decadent. A dus ceașca la gură. Lichidul fierbinte, indiferent ce a fost, era o binefacere. Nu lăsase ceașca jos când o voce din spate scurtă și șuierătoare i-a străpuns urechea. „Miliția. Actele la control!” Doi inși în civil l-au înconjurat. MD s-a ridicat brusc în picioare. „Stai jos!” Și l-au privit bănuitor. Le-a dat buletinul și legitimația de serviciu. „Unde zici că lucrezi, mă?” „La PROTAN a răspuns MD.” „Și cu părul acesta ce-i?” „Ce să fie?” a răspuns MD. Apoi a tăcut gândindu-se că orice cuvânt poate însemna o noapte la Miliție și ras în cap.

În acel moment în barul gol a intrat un cuplu. Tipa și-a dezbrăcat paltonul. Fusta mini a atras atenția celor doi. Unul dintre ei i-a aruncat nepăsător actele pe masă, au aluncat pe podea. Ambii s-au repezit la perechea care între timp s-a așezat la masă. MD și-a luat actele de jos și a șters-o afară. A reușit să vadă cum unul din „civili” tăia cu foarfeca fusta tipei.

MD s-a sculat după primul sau al doilea huruit de tramvai, cam în jurul orei 5 și 10, 5 și 20 dimineața. Frigul de sub plapumă era ceva mai cald decât cel din camera încălzită la diferite intervale de timp de un reșou mic, rotund. La al treilea huruit de tramvai MD era în picioare. Încovoiat și strâns de frig, a ieșit din cameră, a traversat mansarda printre lucruri vechi și acoperite de praful înghețat de culoarea cenușii. A intrat în baie. În stânga o chiuvetă micuță din fontă, ruginită aproape în întregime, cu robinet de fier în formă de cruce. În mijloc o masă de lemn, șubrezită, veche, acoperită cu un ziar murdar. Era acoperită cu un ziar murdar. Dacă întorceai capul ușor spre stânga vedeai titlul SCÎNTEIA. Mai jos titlul unui articol SUPRASTOCAREA UN FENOMEN OCULT și semnul exclamării sau mirării, nu se vedea prea bine. Pe masă nimic. Doar ziarul îngălbenit, murdar și lipicios. MD se uita prostit la țurțurul de ghiață, lung și ascuțit ieșit din robinet ca și cum l-ar fi văzut prima dată.