teodora-serbanescu-dincolo-de-ziduriDincolo de ziduri – Teodora Șerbănescu
2018, editura Tritonic,
Colectia: SFFH
210 pag., ISBN 978-606-749-320-7

 

Există mai multe moduri de a-ți începe drumul ca scriitor. Unul dintre ele îl reprezintă cel de a scrie povestiri cu care să bați la porțile diferitelor reviste – un lucru relativ simplu în ziua de azi, când există publicații online, unele dintre ele dedicate tocmai debutanților. Avantajul îl reprezintă faptul că un redactor îți poate oferi câteva sfaturi menite să te ajute la început de drum. În plus, e mai ușor să-ți formezi mâna în texte de mai mică întindere înainte de a aborda ceva de dimensiunea romanului.

Platforma Wattpad (și altele de acest gen) reprezintă o altă opțiune. Din ce am observat, ea oferă oportunitatea unui acces la un public mult mai numeros decât o revistă, cu o interacțiune pe măsură. Ceea ce-i lipsește este un filtru valoric cât de cât profesionist. Modul acesta și precedentul se pot combina, ca pași succesivi.

O altă cale o reprezintă atacarea directă a romanului și a unei edituri. Personal, consider că asta reprezintă un risc mare. Scriitorul poate avea idei reușite, poate realiza bine anumite scene, dar rezultatul de ansamblu să fie slab – din cauza unei intrigi haotice, a unor personaje bidimensionale, a dezechilibrelor existente între diferite părți ale cărții, a dozării eronate a suspansului, a ritmului, etc. Presupunând că aceste probleme se rezolvă (cu talent, sprijinul unuia sau mai multor redactori și o disponibilitate de a scrie și rescrie de câte ori e nevoie), rămâne riscul vânzărilor. În primele două cazuri prezentate, există un grup de cititori care a auzit de numele autorului și din sânul său se va selecta un număr de cumpărători ai volumului. Ieșirea în lume direct printr-un roman necesită o campanie de marketing foarte puternică, menită să compenseze anonimatul autorului.

Teodora Șerbănescu face parte dintre autorii care au ales a treia variantă. La cei doar 16 ani ai săi, a decis să aștearnă pe hârtie o poveste fantasy. Nu a inventat în totalitate o lume nouă, nici nu s-a folosit de elemente reale pe care să le studieze în profunzime pentru a (re)aduce la viață legende vechi de secole sau milenii. A apelat în schimb la o tehnică des folosită în ziua de azi, aceea de a porni de la un element real și a broda pe marginea lui o poveste. În cazul ei, începe cu o așezare populată de vikingi ce i se închină lui Odin – iar acesta este unul dintre foarte puținele lucruri care au o legătură cu elemente reale sau de legendă. Mai departe, autoarea construiește propria mitologie, vorbind despre amoni – ființe asemănătoare oamenilor, dar extrem de agresive. Din cauză că au fost pe punctul de a extermina omenirea, sunt pedepsite să stea închise în sânul unei păduri, de unde unii reușesc să evadeze și încep să terorizeze teritoriile din jur.

Protagoniștii romanului sunt supraviețuitorii unui asemenea raid ucigaș, care caută să ajungă la adăpostul zidurilor unei cetăți despre care se vorbește în legende. Urmăriți de amoni, ei călătoresc pe mare și pe uscat, întâlnind pe drum prieteni și dușmani, regi cruzi și copii capabili să ghicească frânturi de viitor, iubire și moarte.

Personajul principal, Frigg, este o tânără războinică dornică să le arate bărbaților că este la fel de puternică și pricepută ca ei. Alături de ea stă prințul Varell, cel sub a cărui conducere se pune grupul. Deși adolescentă, autoarea nu apelează la culori clare, cu alb și negru, ci amestecă nuanțele. Prințul nu este un bun luptător, dar are o minte strălucită și intuiește de multe ori cea mai bună cale de acțiune. Și, parcă, în spatele acestei imagini se mai ascunde ceva, o undă mistică…

De fapt, asta este una dintre caracteristicile romanului de față. Personajele nu sunt doar bune și rele, bidimensionale. Ele au îndoieli, uneori nu sunt sigure dacă au ales calea cea bună, pun la îndoială ceea ce au învățat, ajută sau trădează. Dușmanii nu sunt întotdeauna răi, nici prietenii persoane pe care te poți baza în orice situație. Și, în unele situații, trecerea timpului arată evenimentele într-o nouă lumină. Iar asta face ca romanul, deși aparent unul de tip young-adult, să se adreseze și adulților dornici să citească un fantasy autohton.

Dincolo de ziduri reprezintă o lectură plăcută livrată de o autoare aflată la început de drum. Teodora Șerbănescu mai are încă multe de învățat în arta scrisului, dar dovedește că știe să creeze personaje, să ridice probleme morale și să nareze, cu har, o poveste fantastică. Nu pot spune decât că aștept să văd dacă va confirma cu următoarea carte.