Povestiri cu dragoni, editor Michael Haulică
2017, editura Tritonic, colecția Fantasy,
198 pag., ISBN 978-606-749-280-4
Am spus și cu alte ocazii că-mi place modul în care Michael Haulică știe să-și realizeze antologiile. Nu mă refer aici doar la calitatea materialului selectat. Consider că o antologie nu se reduce la asta, ci și la modul în care știi să alegi povestirea care deschide volumul, cu alte cuvinte prima impresie pe care și-o va face cititorul. Apoi, în ce ordine să pui textele pentru a conferi o „muzicalitate” anume și, nu în ultimul rând, cum închei cartea pentru a permite păstrarea în suflet a unui sentiment de plăcută nostalgie.
În ceea ce mă privește, mai există un element important. Deși selectarea unor texte ce respectă rețete oarecum similare în ceea ce privește tehnica literară, tema, etc. poate da o senzație de uniformitate, de echilibru, consider că nu se ridică la înălțimea riscului de a încerca să combini elemente aparent disparate, poate chiar antagonice. Prima rețetă duce la un rezultat sigur, plăcut. A doua poate crea un haos, dar, în cazul unei selecții făcute cu atenție, oferă diversitatea necesară pentru ca un volum să sară în ochi, să devină cu adevărat bun.
Cu alte cuvinte, o antologie nu înseamnă doar să înșiri texte unul după altul. Cel puțin, nu pentru mine. Și Michael Haulică m-a obișnuit cu standarde înalte în ceea ce privește acest gen de întreprinderi, respectând principiile enunțate anterior. Am fost curios, așadar, cum va proceda în cazul unei antologii care, prin tema aleasă, părea să nu-i permită acest lucru.
Volumul se deschide cu Ucigașul de dragoni al regretatei Ioana Vișan. Nu știu dacă Michael Haulică a apelat la acest text din motive sentimentale sau pentru calitatea scriiturii defunctei autoare, cert este că a fost inspirat. Mai ales că nu avem de-a face cu clasica poveste a Făt-Frumosului curajos, singuratic și supărat pe viață care mănâncă dragoni la micul dejun și merge până la capătul lumii pentru a-i găsi.
Recunosc că am pornit cu idei preconcepute când am dat peste proza Drumul spre Avalonia a lui Marcel Gherman. Am mai citit texte scrise de acest autor și n-am fost pe aceeași lungime de undă, deoarece ori virează spre chestii prea pline de simboluri, ori are unele naivități peste care mi-e greu să trec. Deși relativ decent, textul mi-a lăsat totuși impresia că e prea copilăros – și nu în sensul bun.
Despre Poveste amară, de foc și pară a lui Miloș Dumbraci am vorbit cu mult entuziasm și când m-am referit la volumul de debut al autorului. Acesta realizează o mitologie superbă, combinând daoismul și budismul cu idei culese din science-fiction, adăugând o poveste plină de miez, impresionantă.
Alexandru Botan debutează cu povestirea Solzi întunecați, istoria unei prințese misterioase. Un text care, în ciuda unor ezitări inerente începuturilor literare, m-a convins cu ajutorul aurei sale de mister și a atmosferei sumbre, apăsătoare.
Incredibilii Lou și Phil a Irinei Georgescu reprezintă o altă povestire copilăroasă, dar de data asta în sensul bun. Pe tot parcursul ei mi-a dat senzația că doza de naivitate este deliberată, nu rodul unei nesiguranțe în conducerea intrigii. Am apreciat și originalitatea abordării temei dragonilor, însă a fost unul dintre textele pe care a doua lectură nu-l îmbogățește, ci, dimpotrivă, îi reliefează foarte clar limitele.
Împreună cu povestirea lui Miloș Dumbraci, Păstrează-mă nemuritor a lui Daniel Timariu reprezintă piesa de rezistență a acestui volum. Din nou avem de-a face cu o mitologie construită matur, solid, credibil și un text care te poartă cu mult talent de la un capăt la celălalt.
Cu povestirea Hic sunt dracones scrisă de Emil Duhnea am avut o relație de hate-love. Deși bine scrisă, începutul ancorat în cursa spațială sovietică a celei de-a doua jumătăți de secol XX m-a făcut să mă întreb ce caută într-o asemenea antologie. Însă, treptat, apar elemente care par să nu se potrivească, pregătind revelația de final ce trimite la o interpretare a textului într-o cu totul altă cheie. Mi-a plăcut ingeniozitatea autorului, chiar dacă n-am rezonat cu el din punct de vedere stilistic.
Și Exil în Olomang de Mihai Alexandru Dincă mi-a plăcut de la prima lectură (nu mai știu dacă în vreo revistă online sau în volumul Înainte de neant). O poveste cu accente de istorie medievală, cu intrigi și trădări, dar și cu o nouă miză oferită de final. În ceea ce privește scriitura, autorul dovedește că știe să se descurce și pe meleagurile fantasy, nu doar pe cele hard SF.
În ciuda unei teme care pare să limiteze, Michael Haulică reușește să adune între copertele antologiei Povestiri cu dragoni texte de factură foarte diferită, atât ca abordare, cât și ca intrigă și mesaj. Privită în context, chiar și povestirea ce mi s-a părut cea mai slabă capătă o altă valență. Un volum reușit, care demonstrează că și noi avem literatură de calitate pe această nișă.
