Un cerc vicios – Petre Paul
2017, editura Libris
134 pag., format: 200×130
ISBN 978-606-8814-60-5
Am spus și cu alte ocazii că, în ceea ce mă privește, tratez debuturile cu o oarecare lejeritate critică. Mă aștept la anumite stângăcii, la personaje care nu sunt prea bine conturate, la o intrigă cu scăpări de ritm sau de logică. Ceea ce mă interesează la un debut este, în primul rând, potențialul autorului, dacă găsesc îndeajuns de multe elemente încât să-i urmăresc în continuare cariera.
Când e vorba despre autori foarte tineri, încerc să privesc cu și mai multă îngăduință lucrurile. Experiența de viață, respectiv cea de scris, se capătă în timp, iar cartea unui adolescent poate diferi enorm dacă o scrie la 14 sau la 15 ani.
Petre Paul e adolescent, dar nu e la prima carte. Însă, cum aceea a fost scrisă la 10 ani, iar acum are 17, consider că pot folosi aceleași unități de măsură precum cele enumerate mai sus.
Un cerc vicios este un roman polițist a cărui acțiune începe odată cu eliberarea din închisoare a fraților Marcus și Ryan, denunțați de fostul lor coleg, Walker, după ce i-au executat familia. Conflictul e anunțat astfel din primele rânduri. De altfel, Petre Paul este genul de autor orientat doar spre acțiune. Tensiunea e accentuată de faptul că Walker a devenit liderul unei bande de spărgători din Miami, iar dintre cei doi frați eliberați unul se căiește și nu mai vrea să asculte de păpușarul ce se ascunde în spatele lor.
Fiind genul de cititor atras de poveste, de decoruri, nu rezonez în mod deosebit cu textele bazate exclusiv pe acțiune și dialog. Încerc totuși ca, atunci când analizez un astfel de text, s-o fac raportându-mă la ce e de așteptat de la el, nu la gusturile proprii. Totuși, cred că un minim de „umplutură”este absolut necesară. În afara faptului că autorul ne informează că acțiunea se petrece în Miami, nu există absolut niciun detaliu care să ateste asta. Putea fi vorba, la fel de bine, despre Londra, Canberra sau București.
Clișeele sunt la tot pasul, desprinse, tind să cred, din filmele de acțiune vizionate de autor. Nu consider că acesta ar fi neapărat un lucru negativ. Fiecare segment literar își are cititorii săi și unii nu doresc schimbări de registru, ci exact rețeta cu care sunt obișnuiți. Totuși, i-aș recomanda autorului să le regizeze cu mai multă atenție. De exemplu, scena în care apare „femeia ce răpește inima protagonistului” ar trebui să aibă o continuare, un scop în carte, altfel fiind nimic mai mult decât o anexă inutilă.
Punctul forte al unui astfel de text ar trebui să fie, evident, intriga. Din păcate, lucrurile nu stau așa în cazul de față. Există elemente care se contrazic, ori pasaje în care acțiunea devine neverosimilă. Personajele sunt și ele simple marionete, acționând nu din proprie voință, ci după cum decide autorul. Firește, asta duce la scene neplauzibile. Finalul, construit pentru a deschide calea unei continuări, este genul de iepure scos din pălărie și n-am înțeles de ce autorul a apelat la el, câtă vreme avea destule elemente în intrigă care să-i permită să-l construiască altfel.
În opinia mea, Un cerc vicios demonstrează că Petre Paul are talent, dar mai trebuie să muncească pentru a realiza un text care să stea în picioare de la un capăt la celălalt. Semnele mi se pare că sunt bune, autorul dovedindu-se deschis la observațiile primite. Păcat că redactorul volumului nu i le-a semnalat înainte de tipărire. Ca să închei legându-mă de cele spuse în primul paragraf – după cartea de față sunt curios să-l urmăresc pe Petre Paul preț de încă un volum.
