În vara lui ’77, Contraamiralul a trimis după mine o patrulă de motoriști, periculoși foarte, și uite-așa m-am trezit pe puntea lui DB16, la Capul Midia. Contraamiralul fuma pipă și se tot gândea. Privea gânditor pe hublou. Dragorul se legăna ușor la ancoră. O vedetă torpiloare se învârtea prin jur, vigilentă, foarte vigilentă. Uite care e treaba, mi-a zis Contraamiralul între patru ochi, Universul nu e construit cum ai învățat tu la școală. Am înțeles, să trăiți. Cred că ești pregătit pentru misiunea pe care vreau să ți-o încredințez. Am înțeles, să trăiți, tovarășe contraamiral, am răcnit eu stând smirnă. În 1978 penetrasem deja structurile Securității iar în 1989 controlam în proporție de 35% noile structuri informaționale. Așa că, Popescule, stai jos, nu mai mustăci, o să vorbești la Contrainformațiile Militare cu câțiva de-ai tăi să vă faceți și voi niște legături la Serviciul Român de Informații, cred că înțelegi că e vital pentru România. Nu trebuie să te învăț eu cum să te descurci cu cârtițele, sifoanele și căsuțele poștale de acolo. Ce mă îngrijorează e că voi încă nu v-ați dumirit că războiul informațional are conotații ideologice profunde și că de fapt ascunde o conflagrație cosmică. Popescule, nu-mi vorbi mie de Coruț și de Streinu și de toată ciurda de turnători de la Ministerul Apărării. Noi, Marina Militară, știm încă din 1977 că Universul e altfel construit și că dacă vrem să salvăm România de Valul Magnetic care vine dinspre Alfa Centauri trebuie să-i prindem pe extratereștrii care s-au infiltrat la Serviciul Român de Informații. Numai scafandrii și torpilorii noștri se pricep la treaba asta, înțelegi? Afară e cald. O muscă bâzâie pe tavan, Popescu își aprinde o țigară, se relaxează. Mai vorbim de una, de alta și pe urmă mă văluresc printr-un perete, într-un anonimat absolut. Pe stradă iau forma unei frunze și cad, ca din întâmplare, pe bombeul lui Oprea, să văd și eu cum e să te plimbi cu girofarul prin București.