Inspirat de noile posibilități aduse de Revoluția Industrială și botezat aproape un secol și jumătate mai târziu ca „Steampunk”, fenomenul se manifestă într-o paletă largă de domenii, incluzând arta, moda, literatura și filmul. În prezent, termenul este adesea folosit pentru a descrie subcultura bazată pe interesul în retro-futurism, care se referă cel mai adesea la textele media vizuale pop-culturale și este în primul rând afișat în moda pseudo-victoriană și sărbătorit în timpul convențiilor și întâlnirilor tematice.

În literatură, Steampunk este un sub-gen al science-fiction-ului, care include imaginile mașinilor industriale cu aburi, estetica futuristă a modei victoriene și cuprinde fanteziile și viziunile viitoarei lumi post-apocaliptice. Prin urmare, ficțiunea Steampunk deseori elaborează o istorie victoriană alternativă bazată pe fantezie și, ca atare, uneori este menționată ca „neo-victoriană”. Tehnologia și industrializarea sunt un determinant al ficțiunii Steampunk la fel de frecvente precum monștri și elemente ale supranaturalului. Astfel, Steampunk reprezintă un gen hibrid, care derivă din science-fiction și care combină caracteristicile esențiale ale genului fantasy și ale horrorului gotic.

Termenul „Steampunk” a fost inventat de scriitorul K.W. Jeter în 1987, într-o scrisoare adresată unei reviste science-fiction, denumită Locus, în căutarea unui nume propriu pentru lucrările de literatură scrise în stilul descris mai sus. Cu toate acestea, precursorii ficțiunii speculative Steampunk includ autori din secolul al XIX-lea, specializați în romane științifice, precum Mary Shelley și romanul ei gotic Frankenstein, sau Prometheus modern (1818), ori post-apocalipticul Ultimul om (1826); Jules Verne, Douăzeci de mii de leghe sub mare (1870) și alte romane; și H. G. Wells, cu celebrul său Mașina timpului (1895) și Războiul Lumilor (1897). Mai târziu, stilul a fost reînviat în anii 1950 de către autori precum Mervyn Peake, cel mai cunoscut pentru Titus singur (1959) și Michael Moorcock cu a sa lucrare Războinicul aerului (1971).

Una dintre caracteristicile principale Steampunk-ului este fascinația pentru tehnologie, care își găsește rădăcinile în peisajul în continuă și rapidă dezvoltare al erei revoluției industriale. Pentru Shelley, Verne și Wells, transformarea a fost reală și s-a întâmplat înaintea ochilor lor. Prin urmare, subiecții ar declanșa în mod firesc un interes și ar provoca un răspuns artistic. În scrierile timpurii, mașinăriile au fost prezentate, mai degrabă, ca fiind încă relativ inocente și servind progresului, și nu ca o amenințare pentru omenire. Cu toate acestea, vizionarii nu s-au abătut de la explorarea pericolelor, așa cum este sugerat în prima ediție a revistei science-fiction “Steampunk Magazine”: “Mașinăriile Steampunk sunt reale, respiră, tușesc, se zbat și zdruncină părți ale lumii. Nu sunt zânele intelectuale ale matematicii algoritmice, ci manifestările masive ale mușchilor și ale minții, descendența transpirației, a sângelui, a lacrimilor și a iluziilor. Tehnologia Steampunk este naturală; se mișcă, trăiește, îmbătrânește și chiar moare[1]. O astfel de imagine „umanizată” a mașinăriilor și a dezvoltărilor tehnologice a fost folosită de Jules Verne pentru a glorifica posibilitățile deplasărilor și explorărilor de lungă distanță. Un elefant mecanic propulsat de energia aburilor a fost mijlocul de transport din India[2]. Trenurile cu aburi și baloanele cu aer cald au permis oamenilor să călătorească liberi în întreaga lume. Pentru Wells, construcția fictivei mașini a timpului a fost rezultatul unei atitudini pozitive față de știință și față de dezvoltarea tehnologică, dar și o modalitate de a sprijini ideea progresului mondial. Astfel de povești au fost adesea adaptate în filme, oferind fenomenului o atracție vizuală suplimentară.

În două versiuni cinematice ale filmului The Time Machine (Mașina Timpului) al lui Wells – filmul din 1960, regizat de George Pal, și versiunea din 2002, regizată de Simon Wells, imaginile Steampunk sunt evidente încă din primele cadre. Ambele filme prezintă un tânăr om de știință, care reușește să construiască o mașină, care să le permită să călătorească în timp. De-a lungul ambelor povești, bărbații sunt determinați să călătorească în viitor și să experimenteze viața în civilizațiile post-apocaliptice. În ambele cazuri, după complotul romanului inițial al lui Wells, oamenii nu reușesc să creeze o societate utopică, iar lumea este condusă de forțe primitive, care se concentrează doar pe supraviețuire.

 

Este vorba de realitatea secolului al XIX-lea din Londra, pe de-o parte, și a New York-ului, pe de altă parte, care este plină de imagini Steampunk, iar în ambele filme sugerează progresul, dezvoltarea pozitivă și glorificarea puterii științei și a minții umane. Casa și biroul lui George Wells (Rod Taylor), protagonistul versiunii din 1960, sunt echipate cu mașinării de diferite tipuri, incluzând lămpi moderne de design futurist și o colecție impresionantă de ceasuri, care umple camerele cu sunetul lor continuu de tic-tac, semnificând cruzimea trecerii timpului. Laboratorul omului de știință, totuși, promite victoria asupra timp. Camera este plină de obiecte, unelte, fiole și piese de schimb ale mașinăriilor. Culorile întregului film, dar mai ales secvențele din secolul al XIX-lea, sunt culori calde-sepia, precum cafeniu și roșu deschis – caracteristice stilului Steampunk și care creează atmosfera retro și progresul, combinate. În interiorul acestui laborator vedem  pentru prima oară mașina timpului. O construcție ciudată a știfturilor, a izvoarelor și a pârghiilor, un scut circular masiv de aramă și, obligatoriu, un scaun din piele purpuriu constituie o idee din secolul al XIX-lea privind modernitatea și designul futurist. Laboratorul și viziunea mașinii timpului revin relativ neschimbate în versiunea din 2002 a povestirii. Cu toate acestea, în timp ce laboratorul este completat doar cu tablouri, care prezintă numeroase ecuații matematice, mașina în sine, deși păstrată în stilul Steampunk din filmul precedent, este mult mai mare, mai complexă și la un alt nivel de construcție.

The Time Machine (Mașina timpului) prezintă un motiv intrinsec al ficțiunii retro-futuriste, și anume o figură a unui „om de știință nebun”. Prototipul omului de știință nebun este creditat lui Mary Shelley și doctorul ei Frankenstein, personajul din romanul său eponim din 1818. Frankenstein era un om de știință excentric, cu o minte care nu se limita la granițele posibilului. Ambiția, hotărârea și abilitatea lui de a vedea dincolo de realism și de tangibil au dus în cele din urmă la succesul eforturilor sale de a crea viață din moarte și, cu ajutorul forțelor naturii și a mașinilor avansate, să animeze o creatură construită din carne umană moartă. Faimosul monstru al lui Frankenstein este un personaj complex și aproape la fel de controversat și evaziv din punct de vedere moral precum creatorul său. Cu toate acestea, povestea lui Shelley rămâne o chintesență a științei fictive timpurii și a fanteziei care speculează posibilitățile alternative și puterea științei. Motivul omului de știință nebun, capabil să treacă de  limitele rațiunii, reapare în numeroase opere de ficțiune, fără a exclude filmul.

Interesant este că aceste caracteristici ale oamenilor de știință nebuni rămân practic neschimbate în majoritatea ofertelor media vizuale. Așa cum se sugerează în Steampunk Bible: „pentru Verne, oamenii de știință necinstiți au fost indivizi care s-au supărat din cauza aroganței lor excesive și a puterii imaginației lor. Pentru Wells oamenii de știință necinstiți ar putea fi cu adevărat aroganți, dar convingerile lor cu privire la importanța progresului științific au fost împuternicite de națiuni întregi și sprijinite de societate.”[3] Această nevoie socială, combinată cu ambițiile individuale ale minților științifice, a dus la o serie de oameni de știință nebuni. Acesta este și cazul adaptărilor și interpretărilor ulterioare ale romanului lui Shelley, unde nebunia oamenilor de știință variază în profunzime și intensitate. Motivul folosit și în alte filme Steampunk, cum ar fi, de exemplu, The League of Extraordinary Gentlemen (Liga Domnilor Extraordinari) din 2003, regizată de Stephen Norrington.

Bazat pe seria cărților de benzi desenate ale lui Alan Moore și Kevin O’Neill, Liga Domnilor Extraordinari este un film de aventură și acțiune Steampunk, care prezintă teme încrucișate și adună numeroase personaje fictive, cunoscute prin proiectele literare victoriene proeminente. Un grup de supereroi dotați cu puteri extraordinare sau supranaturale se formează pentru a lupta împotriva unei organizații teroriste, condusă de Fantom (Richard Roxburgh), care amenință securitatea și pacea internațională. Pe baza cărților lui Jules Verne, H.G. Wells, Bram Stoker, Sir Arthur Conan Doyle, H. Rider Haggard, Oscar Wilde, Robert Louis Stevenson, Edgar Allan Poe, Gaston Leroux, Mark Twain și alții, Liga este alcătuiră de Allan Quatermain (Sean Connery), Capitanul Nemo (Naseeruddin Shah), Mina Harker (Peta Wilson), Omul invizibil (Tony Curran), Dorian Gray (Stuart Townsend), Tom Sawyer (Shane West) și Dr. Jekyll / Hyde (Jason Flemyng). Fiecare dintre personaje păstrează trăsăturile originale prezentate în cărți, cu mici variații – de exemplu, Mina Harker, după evenimentele descrise în Dracula lui Bram Stoker, este acum un vampir de sex feminin.

Setat la sfârșitul secolului al XIX-lea, filmul are o stilistică Steampunk îmbogățită de viziunile mașinăriilor futuriste, incluzând armele moderne (tancuri, arme și arcuri încrucișate), un fonograf capabil să înregistreze vorbirea și să transfere sunete dăunătoare ascunse, care pot declanșa o bombă, precum și faimosul Nautilus, un submarin al căpitanului Nemo, și un automobil – care seamănă mai mult cu echipamentul grandios al lui James Bond, creat de Ian Fleming, decât de invențiile din secolul al XIX-lea. Ambele vehicule posedă abilitatea de a se transloca cu o viteză excepțională, sunt echipate cu numeroase dispozitive extraordinare care, în cele din urmă, salvează eroii de la eșec. Motivul unui om de știință / inventator / doctor nebun poate fi în acest caz atribuit mai multor persoane, deoarece, din necesitate, cei mai mulți membri ai Ligii stăpânesc arta de a depăși limitele posibilului, prin încorporarea ideilor de viață și transformarea lor în obiecte fizice de confort și/sau siguranță.

O astfel de abordare este recurentă în alte filme fantastice de aventură, în care aeronave și roboți fantastici cu formă de Zeppelin tind să ajute omenirea. Aceste lucrări reflectă moda și aventura romantică în desfășurare cu imaginile Steampunk și cu tehnologiile „depășite și din stilul baroc”[4]. Cu toate acestea, nici retro-futurismul nu scapă de critică. Numeroase filme Steampunk tratează subiectul unei industrializări rapide, cu ambiguitatea care reflectă preocupările clasei muncitoare victoriene. Realitatea urbană de la începutul secolului descrie adesea membrii diferitelor profesii și pictează imaginea anxietății sociale și a nemulțumirii față de situația actuală, care amenință să înlocuiască forța umană cu mașinăriile, lăsând astfel muncitorii fără locuri de muncă și fără siguranța venitului de bază. Analiza negativă a situației și critica ascuțită a condiției sociale sunt exprimate în mod deschis, subliniind accidentele industriale recurente și alte dezavantaje ale lumii puternic industrializate. De aceea, în timp ce stilistica Steampunk rămâne atractivă vizual și amintește de visurile și viziunile retro-futuriste, precum și de dorința umană de a progresa „pozitiv”, tonul textelor Steampunk poate, de asemenea, să exprime ambiguități în privința unor aspecte, precum moralitatea și critica îndreptată spre realitatea distopică, care pune soarta unui individ în mâinile magnaților industriali și a mașinăriilor inumane.

O serie de filme și emisiuni TV Steampunk se întorc cu nostalgie către ficțiunea literară din secolul al XIX-lea și explorează cu îndoială subiectele comune literaturii gotice și ale horror-ului. Personajele și monștrii, supranaturale iconice, devin romantizați și revigorați din nou pe ecran, și în acest proces dobândesc adesea o nouă imagine Steampunk sau un cadru retro-futurist. În timp ce unii critici botează această ramură a ficțiunii speculative ca Gaslight Fantasy, alții sunt înclinați spre nume alternative pentru fenomen. Printre altele, termenul „Steamgoth” a fost inventat de James Richardson-Brown, pentru a se referi la „expresia Steampunk a fanteziei și a groazei cu o înclinare mai sobră”[5]. Spre deosebire de cultura Cyberpunk, concentrată pe inteligența artificială, pe tehnologia înaltă și pe cibernetică și, de obicei, stabilită în distopii post-industriale futuriste, Steamgoth se concentrează asupra trecutului – cel mai adesea era victoriană sau edwardiană, și oferă viziuni sentimentale ale trecutului percepute dintr-o perspectivă futuristă. Deși întunericul și amenințarea cu care se confruntă industrializarea prost aplicată este prezentă în ambele, cyberpunk în film este considerat mai aproape de stilistica estetică și tematică a filmului noir, în timp ce Steampunk poartă conotații gotice.

Peisajul industrial și subiectul anxietăților omenești și al neîncrederii față de lumea în rapidă schimbare formează premisele Ligii Domnilor Extraordinari. Filmul constituie o poveste Steampunk, care adună în mod obișnuit, într-un univers cinematografic, multe dintre personajele emblematice victoriene gotice și horror. Cu toate acestea, filmul prezintă o abordare puțin diferită pe tema monștrilor și a supranaturalului. Domnii, adunați împreună pentru salvarea lumii, sunt descriși ca supereroi în căutarea scopului comun, indiferent de situația lor originală. În conformitate cu titlul filmului, toți membrii Ligii au puteri supranaturale sau extraordinare. Majoritatea, însă, scapă de o etichetă univocă a unui monstru. Un vampir de sex feminin, Mina Harker, Dorian Gray – un nemuritor cu sufletul prins într-un tablou, Omul Invizibil și chiar dr. Jekyll/Hyde, care suferă în mod  regulat de transformări violente, sunt capabili de fapte eroice în numele binelui, în ciuda puterii lor supranaturale. Chiar dacă Dorian Gray se dovedește a fi un trădător și un aliat al lui M, o combinație surprinzătoare dintre șeful lui James Bond și profesorul lui Conan Doyle, James Moriarty, el este portretizat mai mult ca un om care rămâne un monstru cu sânge rece. Universul cinematografic, menținând, în același timp, elementele și motivele necesare pentru Steampunk, nu este la fel de întunecat ca majoritatea clasicilor gotici. Prin urmare, Liga ar trebui să fie considerată un exemplu al filmelor de aventuri Steampunk, care urmărește să distreze mai degrabă prin jocul cu convenția gotică, decât să sperie spectatorul.

Un anumit tipar al Steampunk-ul cinematografic se ivește. Acesta este adesea stabilit într-un mediu industrial al secolului al XIX-lea și adesea umplut cu monștri și creaturi supranaturale. Universul umbrit oferă tradiția unor motive literare alternative sau dezvoltate, reunind personaje din moștenirea gotică și motive de obsesie, nebunie, ocultism, moarte și decădere, trezirea puterilor supranaturale, încălcarea lumii celor vii și legătura inseparabilă cu tărâmul morților. În mod frecvent, combină credințele diferitelor culturi, religii și mistere ale lumii antice, exprimând, în același timp, critica lumii industriale contemporane și a afacerilor sale. Filmele ulterioare constituie speculații în stilul Steampunk, privind pericolele și amenințările industrializării, precum și luarea în considerare a posibilităților pozitive pentru oamenii aflați pe marginea apocalipsei cauzate de exploatarea neatentă a surselor și științelor accesibile, precum și de nerespectarea forțelor dincolo de înțelegerea noastră. Cu toate acestea, deși cinematografia Steampunk se ocupă adesea de subiecte serioase, este de obicei considerată ca fiind pură distracție. Într-adevăr, estetica Steampunk pare a fi principala sursă de atracție pentru spectatori. Dar chiar și așa, la o privire mai atentă, cinematografia Steampunk oferă o combinație fascinantă între stilistica vizuală unică și o perspectivă profundă asupra psihicului uman.

 

Traducere din limba engleză  de Alice Nedelea

 

Bibliografie

Richardson-Brown, James, „Steampunk – What’s That All About”. The Chronicles. 2 (9), 2008.

The Catastrophone Orchestra and Arts Collective (NYC), “What Then, Is Steampunk? Colonizing the Past So That We Can Dream the Future” in Steampunk Magazine, Strangers in a Tangles Wilderness, 2007.

VanderMeer, Jeff and S. J. Chambers (ed.), The Steampunk Bible. An Illustrated Guide to the World of Imaginary Airships, Corsets and Goggles, Mad Scientists, and Strange Literature, New York: Abrams Image, 2011.

 

Filmografie

The League of Extraordinary Gentlemen, regizat de Stephen Norrington, USA: 20th Century Fox, 2003.

The Time Machine, regizat de George Pal, USA: MGM, 1960.

The Time Machine, regizat de Simon Wells, USA: Warner Bros. Pi

[1]  The Catastrophone Orchestra and Arts Collective (NYC), “What Then, Is Steampunk? Colonizing the Past So That We Can Dream the Future” in Steampunk Magazine, (Strangers in a Tangles Wilderness, 2007), p. 4.

[2]  See: Jules Verne, The Steam House, originally published in France by Pierre-Jules Hetzel in 1880.

[3]  VanderMeer, Jeff and S. J. Chambers (ed.), The Steampunk Bible. An Illustrated Guide to the World of Imaginary Airships, Corsets and Goggles, Mad Scientists, and Strange Literature, New York: Abrams Image, 2011, p. 19.

[4]  Ibid., p. 53.

[5]  Richardson-Brown, James (2008). „Steampunk – What’s That All About”. The Chronicles. 2 (9). p. 10.