Primele imagini transmise de satelitul de observare a Soarelui, sonda „Solar Orbiter”, construită de Agenția Spațială Europeană (ESA) și NASA, au scos în evidență suprafața Soarelui, pentru prima dată, mai detaliat. Astfel, aceste fotografii au dezvăluit un peisaj plin de mii de erupții solare minuscule pe care oamenii de știință le-au denumit „focuri de tabără”, dar și indicii despre căldura extremă a părții exterioare a atmosferei sale.

„Când au venit primele imagini, primul meu gând a fost: ‘Nu este posibil, nu poate fi chiar atât de bine’ ”, a declarat David Berghmans, de la Observatorul Regal din Belgia (ROB), implicat în proiectul proiectului ESA „Solar Orbiter”, potrivit Reuters și preluat de www.descopera.ro.

Sonda spaţială „Solar Orbiter” a fost lansată în Florida, în luna februarie 2020 și a surprins imaginile la sfârșitul lunii cu ajutorul unuia dintre instrumentele imagistice din dotare. Este vorba de Extreme Ultraviolet Imager (EUI), ce vizează imaginile ultraviolete extreme și care a fost folosit în timpul primei treceri pe la periheliu (cel mai apropiat punct faţă de Soare al orbitei unui obiect), la o distanță de 77 de milioane de km de suprafața Soarelui sau aproximativ jumătatea distanței dintre stea și Pământ.

Misiunea principală a „Solar Orbiter” se va desfășura pe o durată de 10 ani și vizează examinarea polilor Soarelui. Prin această misune cercetătorii speră să înțeleagă originile vânturilor solare, particule încărcate care explodează prin sistemul nostru solar și afectează sateliții și electronicele de pe Terra.

Sonda spaţială „Solar Orbiter” se va apropia și mai mult de Soare, ajungând la o distanță de 41 de milioane de kilometri, ceea ce înseamnă ca va fi la o distanță mai mică decât Mercur (distanța dintre Mercur și Soare variază între 46.000.000 și 70.000.000 de kilometri).

Foto: ecology.md