Spectaculoase hărți 3D ale universului au dezvăluit una dintre cele mai mari structuri cosmice găsite vreodată – un zid aproape de neconceput care se întinde pe 1,4 miliarde de ani lumină și conține sute de mii de galaxii.

Zidul Polului Sud, așa cum a fost denumit, s-a ascuns la vedere, rămânând nedetectat până acum pentru că părți mari din el stau la o jumătate de miliard de ani lumină distanță în spatele strălucitoarei galaxii Calea Lactee. Zidul Polului Sud rivalizează în mărime cu Marele Zid Sloan, a șasea cea mai mare structură cosmică descoperită. (Un an-lumină este de aproximativ 6 trilioane de mile, sau 9 trilioane de kilometri, dacă aceste cifre vă mai pot spune ceva!!!)

Astronomii au observat de mult timp că galaxiile nu sunt împrăștiate aleatoriu în univers, ci mai degrabă se adună în ceea ce este cunoscut sub numele de pânza cosmică, fire enorme de hidrogen gazos în care galaxiile sunt înșirate ca perlele pe un colier care înconjoară spații gigantice și în mare parte goale.

Cartografierea acestor fire intergalactice aparține domeniului cosmografiei, care este „cartografia cosmosului”, a declarat pentru Live Science cercetătorul Daniel Pomarede, un cosmograf de la Universitatea Paris-Saclay din Franța.

Lucrările cosmografice anterioare au cartografiat amploarea altor ansambluri galactice, cum ar fi deținătorul actual al recordului structural, Marele Zid Hercule – Corona Borealis, care se întinde pe 10 miliarde de ani lumină, sau mai mult de o zecime din dimensiunea universului vizibil. În 2014, Pomarede și colegii săi au dezvăluit superclusterul Laniakea, o colecție galactică în care se află propria noastră Cale Lactee. Lanaikea are o lățime de 520 de milioane de ani lumină și conține aproximativ masa a 100 de milioane de miliarde de sori.

Pentru noua lor hartă, echipa s-a folosit de nou-creata All-Sky Survey pentru a privi   într-o regiune numită Zona Obscurării Galactice. Aceasta este o zonă din partea de sud a cerului în care lumina strălucitoare a Căii Lactee blochează o mare parte din ceea ce este în spatele și în jurul ei.

Cosmografii determină de obicei distanţa până la diferitele obiecte cosmice apelând la conceptul de „deplasare spre roşu” (redshift) – un fenomen care indică viteza cu care un obiect se distanţează faţă de Terra din cauza expansiunii Universului şi care depinde de distanţa până la respectivul obiect, conform lui Pomarede. Cu cât un obiect se află mai departe, cu atât va părea că se îndepărtează mai rapid de Pământ – conform unor observaţii făcute încă din 1929 de celebrul astronom Edwin Hubble, aflate la baza descoperirii că Universul se extinde accelerat.

Însă Daniel Pomarede şi colegii săi au folosit o tehnică derivată, uşor diferită, care se bazează pe observarea vitezei particulare a galaxiilor. Aceste măsurători au inclus deplasarea spre roşu, dar au ţinut cont şi de mişcarea galaxiilor unele pe lângă celelalte, consemnând interacţiunile gravitaţionale dintre galaxii. Avantajul metodei este că poate detecta masa ascunsă care influențează gravitațional modul în care galaxiile se mișcă și, prin urmare, descoperă materia întunecată, acea materie invizibilă care nu emite lumină, dar exercită un câmp gravitațional. (Materia întunecată constituie, de asemenea, cea mai mare parte a materiei din univers.) Prin rularea algoritmilor care analizează mișcarea particulară galactică, echipa a reușit să traseze distribuția tridimensională a materiei în și în jurul Zonei de Obscurare Galactică.

Descoperirile lor sunt detaliate în The Astrophysical Journal. Harta rezultată arată o bulă de material mai mult sau mai puțin centrată pe cel mai sudic punct al cerului, cu o aripă mare care se întinde spre nord pe o parte în direcția constelației Cetus și un alt braț uimitor vizavi de el în direcția constelației Apus.

Știind cum arată universul la o scară atât de mare, ne ajută să confirmăm modelele cosmologice actuale, a declarat pentru Live Science Neta Bahcall, astrofizician la Universitatea Princeton din New Jersey. Însă determinarea limitelor unor structuri atât de vaste la nivel cosmic este foarte dificilă, a adăugat ea pentru Live Science.

„Atunci când te uiţi la reţeaua de filamente şi goluri (viduri) cosmice, întrebarea unde începe o structură şi unde se termină şi începe o alta devine o chestiune de semantică”, a susţinut ea. În cadrul studiului, echipa lui Daniel Pomarede recunoaşte că poate nu a reuşit să identifice exact cât de mare este Zidul Austral, cercetătorii fiind limitaţi de perspectiva pe care o au asupra structurii. „Nu vom putea fi siguri de dimensiunile sale, sau despre caracteristicile sale, până nu vom reuşi să cartografiem Universul la o scară semnificativ mai mare”, scriu ei în studiul publicat în The Astrophysical Journal.

Galactic All Sky Survey