Mircea Opriță (n. 25 octombrie 1943) este un scriitor român, editor, eseist, critic și istoric al literaturii science-fiction, traducător. Mircea Opriță este, în acest moment, figura proeminentă în spațiul literar românesc al SF-ului, la apogeul unei cariere de patru decenii. Între 1961-1966, urmeaza cursurile facultății de filologie din cadrul Universității din Cluj. A obținut doctoratul în Literatura universală și comparată, cu teza Discursul utopic, 1999, publicată cu același titlu în 2000. Din 1972 și până în 1989, este redactor de carte la editura Dacia, din acest oraș. Între 1990 – 1995 este președinte al Asociației Scriitorilor din Ardeal, funcție pe care o părăsește pentru aceea de director al Institutului Cultural Român din Budapesta, activând între anii 2002 și 2006. Între 1994 – 1996 este președinte al Asociației Scriitorilor din Cluj, funcție la care revine după 1998. Este președinte al Asociației Române de Science-Fiction.[2] A fost lector colaborator, cu un curs de utopie, la Facultatea de Litere a Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj (2000-2001)și membru în Consiliul Uniunii Scriitorilor și în Comitetul Director (2000-2004). Debutează cu poezia Cântec pentru rachetă, în ziarul „Făclia” din Cluj (1960), iar debutul literar în volum are loc în anul 1966, cu volumul de povestiri SF “Întîlnire cu meduza“. A scris peste 28 de volume de proză, romane, critică și eseistică. Este președintele Asociației Cluburilor și Autorilor de Science Fiction, ARCASF.