Astfel, au existat mai mulți descendenți ai lui Miqhvaar și Ștefania, pentru a da un exemplu, care s-au mutat pe Pământ în oricare dintre perioadele lor istorice, pe Marte sau în oricare dintre lumile care au fost locuite de om. Acolo, pe lângă faptul că au asistat la miracolul modului în care trecutul se reconstruia în fața ochilor lor, au avut și satisfacția de a vedea cum tot răul care i s-a întâmplat unui anumit individ era înlocuit cu o altă realitate. Încet, a început să se verifice faptul că omul era o ființă fericită oriunde s-ar afla. Schimbându-i realitatea, nimeni nu a plâns niciodată de durere sau de angoasă, nimeni nu a ucis pe altul, nimeni nu a suferit, nimeni nu a dezamăgit o altă persoană, nu au fost niciodată crime sau războaie. Ființa umană era o entitate cu o capacitate enormă de a fi fericit. Cineva i-a furat omului acea fericire pe o durată de milioane de ani și acum i-a fost dată înapoi, nu numai în raport cu viitorul, ci și în raport cu trecutul.
După cum ne putem imagina, Universul s-a schimbat rapid. Războaiele apărute în atâtea arhive, s-a dovedit brusc că nu existaseră niciodată, erau doar mituri. Trăiau acum  oameni care muriseră în diferite circumstanțe. Fenomenul a fost explicat ca o „ciocnire” sau o intersectare a mai multor Temporalităţi în care un model a predominat asupra celuilalt. Modelul propus (cel al Binelui) era cel care rezista, celălalt model „a încetat să mai fie”, ca și cum ar fi fost vorba pur și simplu de-o ficțiune, un model cu greşeli, care acum era înlocuit. Din punct de vedere teoretic, aceste schimbări puteau fi făcute de nenumărate ori, doar că aici schimbarea se realiza o singură dată, deoarece nu exista niciun motiv pentru a continua experimentarea.
Şi de atunci, ființa umană a început să ignore ce înseamnă a avea necesităţi: acum avea tot ce îi trebuia. Iar acest lucru i-a permis să facă progrese şi mai mari. Stăpânirea timpului a situat-o la un nivel înalt și majoritatea eforturilor sale au avut ca scop a cunoaşte mai bine Creaţia, Creatorul. Înțelepții se considerau privilegiați sau predestinați să dezvăluie ultimele mistere, dar, adevărul este, că această posibilitate era deocamdată privită ca foarte îndepărtată. Pe măsură ce noile flote ale Federației cutreierau oceanul universurilor, sfârșitul părea ceva din ce în ce mai utopic. Pe vremea când toate ființele luminoase se întorseseră deja în Universul Celestial, singurul lucru pe care pionierii au reuşit să îl verifice este că, așa cum bănuiau, nu exista una, ci mai multe Camere, fiecare cu nenumărate variante de universuri multiple, ceva. cu adevărat copleșitor pentru mintea umană.
„Trecerea apelor” între diferitele temporalităţi, a produs multe alte fenomene curioase. Unul dintre ele a fost o explozie demografică a oamenilor, deoarece la milioanele care acum existau firesc, s-au adăugat toți cei care ar fi trebuit să moară și care erau totuşi în viață. Dar era loc pentru toată lumea. Nu numai că au fost ocupate toate lumile erau apte pentru a găzdui vieţi umane, dar multe altele au fost transformate artificial. Astfel, omul în general a ajuns să se extindă ca niciodată prin Universul Local. În acest fel, specia (umană) a demonstra ceea ce susţinuse dintotdeauna: că acest Univers fusese creat pentru ei.
În același timp, a apărut un alt fapt interesant. Într-o multitudine de locuri, o mitologie importantă a început să fie țesută în jurul ființelor luminoase. Nenumărate ființe le datorau viața, astfel încât Miqhvaar, Dan-El Varonn, Starmack Midas, Thor Japster și mulţi alţii, au început să fie divinizați, numindu-i Lorzii Luminii, locuitori ai unui univers incredibil de îndepărtat, care se aflau dincolo de legile vieții Deși nu exista nicio certitudine, aceste fiinţe erau considerate nemuritoare, datorită faptului că proveneau din trecutul îndepărtat și trăiau într-un viitor la fel de îndepărtat. Lorzii Luminii reprezentau ceea ce orice ființă umană poate atinge de acum încolo. Deci în cele mai diverse culturi s-a țesut o istorie complexă a unui Univers care se re-crea pe sine, stabilind o legătură între marginile timpului, ca și cum ar fi un inel deschis care este apăsat până când seamănă cu un cerc. În trecere fie zis că mulți înțelepți au dezvoltat lucrări teoretice interesante despre timpul circular.

Dar, chiar și mai departe, viața a început să ofere posibilități neașteptate, deoarece acum se putea într-adevăr trăi viața dorită. Chiar și dumneavoastră aţi avut din nou ocazia să vă exploraţi trecutul în căutarea celor mai plăcute momente ale existenței sau pentru a modifica ceea ce v-a întunecat fericirea. Dumneavoastră și alte milioane de fiinţe ca dumneavoastră v-aţi întors pentru a vă remodela trecutul, oprindu-vă asupra ceea ce v-a făcut fericit, pentru a vă bucura de acest lucru de câte ori este necesar. Și în afara sferei personale, ființa umană știa că acum era pe drumul cel bun. Că greșelile din trecut au fost modificate. Că cucerirea spațiului și explorarea Universului era Ars Magna a speciei (umane). Că Federația era Planul Călăuzitor conceput pentru a salva ființa umană de la dispariția completă, așa cum planificase Lucifer cu nenumăraţi eoni în urmă.
Ființa umană era cea mai completă formă de viață a Universului Local, chiar mai mult decât Mințile Galactice, create în Universul primitiv. Omul ar fi astfel un demn ambasador propriu pe scările, tunelurile și galeriile celorlalte Camere care alcătuiau Totalitatea. Nici o altă rasă nu se apropiase de celelalte universuri. Imensitatea nopții cosmice mai rezerva şi alte secrete. De fapt, el a făcut doar primul pas. Experienţa era abia la început. Vino cu noi să o parcurgem.
Scena finală are loc în habitatul celest al ființelor luminoase. La fel ca în atâtea alte ocazii, locuitorii acelui loc contemplă vârtejurile universurilor care dansează în vid. Doi dintre ei, aparent un cuplu, meditează:
– Oamenii acolo abia reuşesc să ne conceapă existenţa.
– Așa este – răspunde celălalt.
Amândoi privesc în sus contemplând ceva care seamănă vag cu cerul înstelat, dar care reprezintă toate universurile pe care le mai au încă „deasupra” lor. Primul dintre ei termină fraza:
– Și noi abia reuşim să concepem cum ar fi ei acolo și ce este acolo.
– Dar într-o zi vom ști – a completat interlocutorul.
În distanța de necunoscut palpitau ecourile Făcătorului …

Traducere de Miruna Pommier

Arta grafică : Corina Chirilă

P:S. Nicu Gecse ne-a transmis citatul care a stat la baza alegerii titlului:„Viaţa poate fi înţeleasă numai privind înapoi, dar trebuie trăită privind înainte.“ ( Søren Kirkegaard )