Vine-ntr-o zi și-acel hulit sfârșit,
Ca gongul, arămind statui în soare.
Brusc o planetă-ntreagă s-a topit.
Tramvaie goale încă-s în mișcare.
Călătoria-n sine e stăpână.
În cărucioare plozii-s transparenți.
Se răsfoiește cartea fără mână,
Trec straie fără sublocotenenți.
Fantomele mai cântă la violă,
Violu-i volatil și translucid.
Plutește numai gândul în gondolă.
Acum rămâne și-n sicrie vid.
Planeta s-a golit de toți, de tot.
Extratereștrii pot veni acum,
Prin prăzi făcând parăzi, înec, înot
Căci nu-s ruine, flăcări, gropi și fum.
Au săvârșit cel mai curat sfârșit –
O destrămare fin instantanee…
Într-o secundă treci în infinit
Iar trupul se transformă în idee.
Moderatorul este volatil
Și emisiunea lui de-acum în van e.
Același vid îl face inutil;
Imaginea-i mai mișcă pe ecrane…
