Tot era bun la ceva troliul instalat pe balcon ce îi permitea să-și ridice comenzile de la livratori. Presimțea că urma un moment deosebit, nu înțelegea prea bine cum, dar nu-i mai păsa de aspectele tehnice. Ingredientele zăceau pe masa din bucătărie în ordine, în așteptarea integrării lor în marea capodoperă. În ultimele zile îi revenise o miraculoasă vigoare pe care a pus-o pe seama rugăciunilor fierbinți către răposatul ei soț, mușcăturii de liliac muribund azvârlit pe balcon de vecini și apelor termale de la Amazonia. Ieșise din imobil pe ascuns și rătăcise prin orașul de adopție pe picioarele ei, fără cadrul de care se ajutase în ultimii ani. Abia când trecuse tramvaiul de Palatul Pisica se simți cuprinsă de un regret amar oferit de percepția ascuțită a faptelor.
Cetatea nu putea fi dărâmată decât de un constructor, iar demolarea devenea realitatea cântată pe strunele unui trubadur ratat. Deci, făină de mălai, ouă, brânză, unt, smântână, zahăr, cuptor și nostalgia unui alivenci ca la mămuca acasă. Zâmbea în timp ce amesteca ingredientele, în ultimele nopți ascultase vaierul casei, cândva un superb edificiu în stil Secession lăsat voit în paragină.
Era singura proprietară, restul chiriași, ea a rămas, chiriașii s-au tot perindat, la parter pe partea opusă locuiau tartorii gălăgioși, sub apartamentul ei un pește cu burtă mare și un lanț gros peste gușa revărsată, deasupra, alt pește cu osânză pe degete, o colecție de ghiuluri și părul gelat. În apartamentul de vis-à-vis și cel de deasupra lui era un du-te vino permanent de necunoscuți, știa sigur că fetelor care locuiau în ele li se spune mai nou escorte, deși practicau cea mai veche meserie sub supravegherea strictă a celor doi posesori de Suv-uri BMW parcate peste fostul spațiu verde, motiv de permanentă ceartă între pești din cauza locului îngust dintre mașini.
În afară de boxele din care bubuiau manelele, nimeni nu îndrăznea să tulbure existența edificiului de pe care frontoanele decorative se decojeau de atâta nepăsare. Într-o vreme când vecinii erau oameni, petreceau împreună Revelionul cu voie bună, chiar îi era dor de Tozovac cu paharul gol pe masă, acum însă… Când era copilă, mai bine zis fată fecioară la mama, credea că va ajunge profesoară de română, numai că aflase că autorii antici rupeau firul poveștii cu procedeul Deus ex machina, adică zeii coborau pe scenă cu macaraua și așa a ajuns să construiască macarale și poduri rulante.
Fostul profesor de mecanică încercase să-i smulgă un zâmbet și într-un moment de degajare i-a spus că seamănă cu Anita Eckberg. Replica ei memorabilă intrase de atunci în folclorul studențesc. Oare Anitei Iecberg îi spunea cineva că e leită Vasilica Păpușoi? Și fără să stea pe gânduri, blondă și monumentală s-a înfipt în tocilarul clasei, evitat pentru timiditatea excesivă, dar apreciat pentru abilitățile de depanator de electronice, spre marea lui uimire. Copiii? Au plecat ca și vecinii în lume, iar ea a tras-o din greu cu răposatul, nimerit în coloană de un glonț ricoșat pe treptele catedralei când preoții le-au închis ușa-n nas într-o seară de decembrie cu miros de cordită. Alivenciul era gata de pus la copt. Brusc a simțit nevoia să caute.
Întâi dulceața de caise, apoi privise la cele două mașini parcate jos lângă care apăruse un Volvo de lux, auzise clar prin pereți toată ședința dintre cei doi pești, reprezentantul Staborului și avocatul clanului. Fetele erau pregătite pentru Germania și Olanda, cerșetorii urmau să fie duși în Spania și Franța, numai ea le stătea ca un ghimpe în coastă, iar cu noul primar nu se puteau înțelege neam, parcă era turc neamțu de român.
Alte începătoare și alți novici urmau să le ia locul, trebuiau preluați discret de lângă Johnny Plimbărețul din spatele Rivierei de la o doamnă misterioasă ce vorbea monosilabic, adică rar, pe înțelesul lor. De o săptămână, agitația îi crescuse odată cu simțurile ascuțite și urmau perioade de mers în cerc prin cameră ca o leoaică în cușcă.
Nu se mira că putea umbla pe pereți, nici că se trezea extrem de odihnită cu picioarele pe tavan. Benzile de magnetofon, de-asta avea nevoie! Bătrânul Kashtan se încăpățâna să funcționeze, și amplificatorul așijderea, iar boxele RFT le așezase cuminte spre ușa de vizitare a hornului, deschisă. O ultimă privire de pe balcon. Pe trotuar o consăteană, fostă colegă de la UMT ajunsă badantă în Italia după ce-și bătătorise genunchii cât timp lustruise parchetul de sub birourile activului de partid pentru un loc la „Ștefan Gheorghiu”, îi strigase din rărunchi o poezioară, ceva cu turul doi înapoi, Vasilica hai cu noi, lucru ce-i provocase frisoane reci, cum de un adverb de loc și timp putea fi plasat lângă un substantiv articulat și un numeral fără noimă, iar din punct de vedere logic turul unu fusese anulat? Numai ea meditase la absurdul aberației versificate?
Boxele au început să vibreze tocmai în momentul introducerii tăvii în cuptor. Smoke on the water, cânta și ea odată cu Deep Purple, cuprinsă de o inexplicabilă frenezie și un patos coregrafic tineresc. Hornurile centenare măcinate de frig, soare și ploi s-au prăbușit pe acoperișul de tablă, apoi avalanșa de cărămizi și mortar bătrân se năpustise peste bolizii de lux. La țanc! Reașezase la locul lor toate, își recompuse figura de femeie chinuită de singurătate, bătrânețe și boală, așezase pe farfurioare bucățele zdravene de alivenci, apoi, după ce trăsese draperiile, pornise șontâc cu cadrul pentru mers spre ușă.
Cei doi polițiști tineri i-au ascultat poveștile cât timp au consumat bunătățile. Despre gălăgie, despre scandaluri, despre toate mizeriile, excrementele și mortăciunile aruncate zilnic pe balcon, despre mirosul insuportabil de urină de la ușa ei, oricât dereticase cu șampon și parfum. Nu le-a suflat o vorbă despre Starostele Cerșetorilor dezvățat să-i lovească ușa în toiul nopții cu o mână de pioneze risipite pe scări sau că-i înțărcase pe pișălcoșii ce micționau pe intrarea metalică după ce atașase fire de la un alternator manual lăsat de răposatul soț, Dumnezeu să-l odihnească, bun și priceput bărbat.
La plecare, oamenii legii au fost abordați obraznic de conclavul de taină, iar când le-au cerut peștilor să semneze procesul verbal au avut surpriza să constate că deși erau pe deplin analfabeți aveau totuși permis de conducere.
Cel mai șifonat ieșise din discuție avocatul, însă Vasilica simțise o minoră satisfacție în fața maestrului care-l apărase pe unul din călăii Revoluției ajuns prin mijloace oculte, parlamentar într-o grupare strălucitoare. Verdictul sec al polițiștilor nu le mai dădea apă la moară: femeia se afla în apartamentul ei, nu făcuse nimic rău, accidente se mai petreceau, iar mașinile puteau fi reparate. Femeia zâmbise încântată. Era o actriță mai bună decât Anita Eckberg. Seara se pregătise impecabil, rochie neagră scurtă pe corp, pantofi cu toc, fulgarinul negru, ciorapi, ochelari de soare și parfum seducător, o mască hidoasă îndesată în buzunar.
Părăsise clădirea cu un salt îndrăzneț în stradă direct de pe balcon. Simțea că poate mai mult. Se prezentase cu tupeu la întâlnirea din faptul serii cu mișcări seducătoare de șolduri pe ritmul tocurilor și le răspunse monosilabic celor doi pești ce o interpelau obraznic cu răsuflatul păpușă. Li-ca! Vasi… Li-ca! Cu o singură mișcare îi înhățase de brăcinari, apoi sărise până în vârful catedralei. Ideea de-ai lăsa atârnați de o parte și de alta a crucii aidoma celor doi tâlhari lângă Mântuitor dispăruse brusc, părea prea puțin și după o încordare grațioasă cu flexarea genunchilor a urmat o traiectorie de parabolă perfectă până în Pădurea Verde, o aterizare de nota zece la sol și ruperea odată cu curelele a veșmintelor celor doi.
Mintea ei inginerească gândise preț de o secundă că materialele nu făcuseră față impulsului de energie cinetică și după ce le azvârlise în coronament telefoanele mobile și portmoneurile din buzunarele bulendrelor transformate în cârpe și-a pus masca hidoasă pe față. Din acel moment lăsase peștii supuși unor liposucții naturale cu Culicide Nematocere și executase un nou salt până în fața casei unde Starostele Cerșetorilor aștepta noii clienți la cursurile intensive alături de femeia și cei doi copii din dotare. O apariție atât de bizară, demnă de poveștile cu poltergeist îi amuțise pe toți, iar Lica, le ceruse pe un ton neutru o țigară și un foc. S-au executat fascinați ori poate numai îngroziți, iar la vederea chipului la lumina brichetei scăpărate au rupt-o la goană. Reintrase în apartament încântată. Pantofii cu toc supraviețuiseră unor eforturi atât de colosale, Guban, marfă de calitate de pe vremuri. Sărise cu picioarele direct în tavan fericită de îmbrățișarea liniștii profunde oferită de căminul bătrân.
Modestia o împingea spre anonimat, dar ca super-eroină ce nume i se potrivea? Bat Lica? Nu! Lica Liliaca? Suna rău! Li-ca! Vasi… Li-ca! Așa mai venea de acasă. Dorise să se dăruiască somnului cu capul în jos când își dăduse seama panicată că nu mai vedea. Cu un țipăt scurt revenise pe podea. A înțeles că-i alunecase rochia peste cap. Se dezbrăcase rapid, de data aceasta cu lumina aprinsă, numai să-și poată admira în voie picioarele superbe de pe care au dispărut varicele.
Îmbrăcată cu pijamaua trimisă de nepoata din State, cea cu Batman și Robin, sărise mulțumită cu picioarele pe plafon. Moldoveancă, moldoveancă, dar totuși, înainte de toate era o mare doamnă.
