Bunicul meu mi-a povestit despre film, umblam prin măruntaiele casei, ah ce film impresionant, a stat la coadă la filmul ăsta, din zori, a stat la coadă s-a îmbrâncit, erau alte vremuri când, ruptura dintre social şi individual dinamitând individualismul, scara navei cosmice era, scara era o astfel de discontinuitate, ce căutăm bunicule, îi strigam aproape de ceafa asudată, ceafa aceea ca un munte. Ca un ultim vals. Că nu vei înţelege.

Ridică lumânarea. Fii atent. Şi deschide apoi cufărul şi se răspândeşte în jur miros de mare. Vei înţelege. Vezi tu, filmul ăsta s-a petrecut în realitate, chiar așa a fost dar toată suflarea planetei a crezut că a văzut un film, o imaginație, un scenariu fictiv dar de fapt oamenii chiar au fost acolo de-adevăratelea. Uite, caut niște ziare din America și din Franța, să vezi cu ochii tăi.

Pagini galbene. Din care mai cădeau petale. Motocicleta topindu-se / Discret / În spaţiul concret / Alungă-mă! Cu braţele încrucişate, stăpânindu-mă să nu izbucnesc în râs, nu râde, mi-a zis, mi-a tras o palmă. Să coborâm.

În timp ce fierbeam apa pentru ceai îl cercetam cu coada ochiului, mă gândeam, va trăi o mie de ani. Cu pumnul în masă. Roşu de furie. Să nu mai auzi, aşa, dintr-odată, sunetele acestei lumi. Îmi face semn. Mă apropii în paşi de vals. Scoate cureaua lată. Mă ameninţă. Nu aude. Îmi face semn. Îi strig din răsputeri la ureche, ce fel de poezie e asta / aceea, tu care ştii să te joci cu cuvintele te vei teme într-o bună zi, poate vei dispreţui cuvintele, le vei substitui obiectului, zic bunicule, bea ceaiul, ceaiul, copile, vei tânji după continuitate. Să investeşti în cuvinte, surâd, aşa de-a valma, unele lângă altele, tensiunea dintre real şi imaginar, să-l întreb, să-i scriu pe o coală albă de hârtie. Unde-i caietul?! Ca o furtună, izbind uşile, ameninţându-mă, rugându-mă, aproape plângând, să recupereze, să-şi poată aduce aminte, da, da, nu ştii, e ca o naştere încercarea asta, adoarme. Ceaşca de ceai ibricul, patul, covorul, fereastra basca aragazul ghetele fotografiile legătura de chei opaiţul sifonul linguriţa de argint mişcarea domoală a pieptului. Am fost acolo. Tu ai fost acolo, bunicule?

Îl trag de mânecă. E seară. Aburul urcă în văzduh pe deasupra pădurii. Pădurea e galben-ruginie. Zboară o pasăre. Chiar așa a fost, s-au întâlnit cu extratereștrii, n-a fost film, cum să fie film, glumești, poate, n-a fost film, s-au întâlnit acolo, față-n față și totul a fost filmat, înțelegi, așa a fost înțelegerea cu ei.

Îl trag de mânecă. Îşi freacă ochii. Cască. Mă mângâie pe creştet. Somnul, această dulce / înşelătoare discontinuitate!

Îi întind ziarul, îl răsfoieşte, murmură, chiar cântă, îl strânge la piept, convenţionalismul, rana, alăturarea, integrarea, cuvintele unele după altele, apoi imaginile şi chiar obiectele, să ţi le aduci aminte, bunicul râde, să scoţi masa afară, dulapul, scaunele, obiectele îmi fură aerul, aerul e ruginiu, faţa bunicului e ruginie, paginile sunt ruginii, funia, da, e ruginie, privind mai atent obiectele substituindu-se unele pe altele, deschid ferestrele şi aerul / văzduh abstrage ideea, să alerg pe prundişul umed, să mă urc pe motocicletă, să cumpăr o floare, să-mi fie teamă de ziua aceea fără nume în care, înfrigurat, voi fi căutat obiectul acela unic, fotografia bunicului meu la douăzeci de ani.