Eric, iluzionistul, ne trezi într-o dimineaţă promițându-ne să ne distreze, ne chemă în stradă ne duse la marginea oraşului şi, arătându-ne bariera pe care o ridicase acolo, ne spuse amuzat, iată capătul Universului. Noi am fost convinși că e muzica lui Vangelis, muzica ce se auzea de dincolo de capătul Universului. Muzica se vălurea, se vălurea, dumnezeiesc mai cântă Vangelis, frumos mai cântă omul ăsta, Vangelis construiește universal în timp ce cântă.
E ca şi cum ne-ai spune, iată sfârșitul artei, invitându-ne să admirăm o gheată prinsă de un şevalet, spuse Arcibald, motociclistul, frecându-și nasul, ha, ha, ha, rîse Eric, nu ştiam că te preocupă într-atât arta, mda, se fandoseşte şi el, strigă Eleonora-dă-mi un-pupic, poate vorbeşte de gheata pe care în grabă a uitat-o azi dimineaţă la mine.
Şi ce-i dincolo de capătul Universului, întrebă Engler, muzeograful, privindu-l pe Eric pe deasupra ochelarilor săi, Eric dădu din umeri, nu ştiu, ha, râse Engler, presupun că trebuie să fie foarte mult praf, da de unde, sări Berta, chelneriţa, nu e praf, cel mult o piatră sau două, aşa ca în mâncărurile de la restaurantul tău, zâmbi Engler, nu domnule, când spun piatră mă gândesc la vreun obiect cosmic neidentificat încă. Dar noi ne gândeam la Vangelis, la acordurile lui, la octavele lui, la cascadele lui, la clapele lui, la măreția lui.
Bariera lucea în lumina soarelui şi nimeni nu îndrăznea să treacă dincolo de ea şi cineva îl întrebă în mod ostentativ pe Eric cum făcuse acel capăt de Univers, Eric dădu din umeri, aşa mi-a ieşit, e adevărat eu nu mai sânt Eric deşi sunt totuşi Eric. Poate că ești Vangelis, numai Vangelis poate construi lumi aievea, le construiește din sunete măiastre de ani și ani spre deliciul a milioane de oameni de pe întreaga noastră planetă.
Experienţele de genul acesta mi-au repugnat întotdeauna, se răsti Engler, omul se tâmpește sigur din aşa ceva şi trebuie să vă spun că suntem într-o situaţie delicată în care nu ne-ar strica niţică filozofie, auzi, ripostă Eleonora-dă-mi-un-pupic, practica, practica ne poate aduce mult mai multe desluşiri decât un moment de filozofie, ce mi se poate întâmpla, mai nimic, spuse maliţios Engler, ai grijă că dincolo s-ar putea să nu mai fie nici un bărbat, neruşinatule, strigă Eleonora-dă-mi-un-pupic şi acesta fu ultimul ei cuvânt pentru că încălecând bariera se făcu nevăzută. Poate că a tras-o Vangelis în Spirala lui sau în Vocile lui sau în Antarctica lui. De ce nu?
Speriaţi de acest eveniment neaşteptat ne-am tras câțiva paşi înapoi şi l-am înghesui pe Eric, adu fata înapoi, nu pot, nu pot, strigă Eric aproape sufocat, e un joc, de ce nu înțelegeți, hai să trecem cu toţii, ce interes ai tu mă cu noi, se înfurie Hukpuk, vagabondul, ce interes ai, nici unul, şopti cu un aer nevinovat Eric, vreau doar să vă amuz, să nu ne spui că dincolo e vreun labirint sau ceva de genul ăsta că zău, te pocnesc de nu te vezi, continuă Hukpuk pe un ton ridicat, mătuşă-mea nebuna, m-a pierdut când eram mic la un bâlci într-un astfel de labirint şi am plâns şi am dat din picioare şi m-au descântat de sperietură, al naibii să fiu dacă nu te pocnesc, zău așa! Stop, se aude muzica lui Vangelis, Vangelis ne-a creat, suntem convinși de asta.
Ne-am apropiat de barieră şi-am încălecat-o cu uşurinţă şi ne-am trezit dincolo de capătul universului nostru şi toată lumea era fericită că luase o asemenea hotărâre extrem de importantă, nu, nu trebuie să fugiţi, noi suntem prietenii lui Eric şi nicidecum nişte pietre vorbitoare, uite, vedeţi, piatra aceea mai roşie, e chiar Eleonora-dă-mi-un-pupic, s-a emoționat și s-a înroșit toată pentru că, zilele trecute, a găsit-o, în mâncarea lui, un domn foarte bine care însă a rupt-o la fugă când ea a încercat să-l facă să înţeleagă, hei, nu fugiţi şi mai ales spuneţi beţivului aceluia să nu deschidă bariera, cine ştie ce nenorocire se mai poate întâmpla, ssst, cântă Vangelis, magicianul…
