Nefiind critic. Neavând sistem. Vociferând împotriva criticii. Înfierând sistemul. Afirmând libertăţile în contra conservatorismului şi aroganţei critice. Negăsind suficientă această aroganţă. Raportând la dinamica universală, descoperind deşertăciunea criticii. În îngustimea ei. Nereuşind ea să exploreze. Natura textului nefiind aparenţa ei, iată mizeria criticii. Fiind scriitor. Neavând subordonare şi nici fiind subordonat. Neavând teamă. Nefiind conservator. Nefiind ahtiat. Fiind al totalităţii rebel în rebeliunea lui. Căci scriitorul nu are de-a face cu aparenţele fie ele premii, fie ele cenacluri, fie a1e coame sau chelii de critici aflaţii bahic în căutarea esenţei.Căci critice îşi este suficientă. Ea se face pentru nimic, în beneficiul nimicului, fiind blazon. Secvenţa critică este a publicităţii scriitorului iar nu spre explicitarea lui. Aflată doar ca etichetă, enumerând sau etalând reuşita lui. Batjocorind înţelesurile. Văzând în superioritatea interpretării academice nu mizeria ei ci ţanţoşa ei trecere. Întâmplător acest atractor poartă numele de Cătălin Ionescu. Din punct de vedere informaţional atractor fiind. Nu întâmplător aparţinător al unor istorii. Timpul Ionescului. Tocmai de aceea îi definesc matricea informaţională. Tocmai de aceea caut în ficţiunea lui acea măsură a fabulatoriului fie el şi numit Agarttha. Teritoriu fabulos al fantasmelor. Nu e joc de umbre iar cuţitul subţire al brahmanulul e departe de a fi cuţit ci mai degrabă vector. Asupra mişcării din neîmplinita Shangri-La un moment de meditaţie. Căci textul nu e text aşa cum Cătălin Ionescu nu e Cătălin Ionescu ci rămâne a fi descoperit ca fiind o matrice informaţională cu o dinamică proprie, atractor fiind. Potrivit lui, asemenea lui se structurează rata de evenimente. Evenimentul ca fiinţă. Iată o posibilă deschidere a porţii Cătălin Ionescu acesta fiind un nod informaţional şi nu fiinţă potrivit legii aparenţelor. Legea aparenţelor nemiloasă fiind acţionează asupra îngâmfatului critic, asupra majurului de la evidenţa populaţiei, asupra secţiei de votare şi asupra mintosului de la serviciile secrete în a cărui arondare se află rotirea lumilor. Îngâmfatul critic netrebuincios fiind în acţiunea de interpretare, de elucidare, de păstrare a sensului. Căci pentru păstrarea sensului se jertfeşte Cătălin Ionescu hălăduind prin Agarttha, căutând-o spre a o penetra. Căci Agarttha ionesciană este vulva. Nu spre deliciul vulgului. Nu spre victoria orgasmului. Nu dansul acoperă cu văl orgasmul căci rotirea este nu a femeii Rhadna ci a spinului. Şi analiza şi interpretarea ducând în final la aflarea sensului de rotaţie. Căci Ionescu cu prenumele Cătălin fiind atractor creează aparenţe pe care criticul îngâmfat o poate numi proză, nuvelă, text mai lung, viciind şi elucubrând. Asupra formei. Asupra sensului. În fine, Cătălin Ionescu asumându-se a fi în plinătatea existenţei ca fenomen. Fiinţarea lui cotidiană nefiind alterare a sensului de rotaţie ci răgaz. Întrebându-mă cum de se compun atâtea forţe, nu doar patru universale, formând fiinţarea, guvernând fiinţarea numită, spre uzul profanului, Cătălin Ionescu. Căci nefiind personaje la Ionescu vom vorbi despre perfidia aparenţei păcălind lectorul. Atractor fiind, liniile de forţă ar putea fi numite. Li s-ar putea atribui nume. În acest fel ascunzând structurile informaţionale care nimic nu au de-a face cu textul. Acesta nefiind un text de cenaclu şi nefiind al autorului său. Căci romanul fie el de unul sau de multiplul lui unu este doar suport, nefiind ficţiune, ficţiunea abia urmând şi nu liniar, adică după. Sigur că Bufnilă îşi asumă riscul, acesta nefiind risc ci o stare a dinamicii mentalului său. Asemenea lui, Cătălin Ionescu este un mental compus din linii de forţă. Oprindu-ne, îngheţând de fapt în această fază informaţională, să găsim de cuviinţă a spune că fiinţa Cătălin Ionescu se explicitează prin această înşiruire de spaţii albe şi negre, Agartha fiind. Că nu demultiplicarea zeilor că nu centralizarea adoraţiei ar fi cheia ci mentalul. Dar ce este mentalul dacă între el şi Bufnilă, dacă între el şi Cătălin Ionescu, dacă între el şi voi se află fractura? Căci fiinţa în fiinţarea ei nu solicită interpretarea potrivit căreia ar fi mişcare nudă şi vulgaritate. Fiinţarea nici nu are în clin, în mânecă, cu încercarea criticului nefiind trebuincios asupra interpretării el povestind sau adăugind sau rescriind Neîmplinita Shangri-La, text regăsibil în manifestul Generației Nouăzeci, Motocentauri pe acoperișul lumii…. Căci nu oficiul stării civile are cheia aşa cum nu o are nici secţia de votare nici supraveghetorul care numără sau condica de prezenţă preschimbată în cartelă magnetică. Pentru că a numi nu este fundamental ci poate, cel mult, păgubos. Cătălin Ionescu-hălăduind-prin-Agarttha pare a explicita, mai mult a incita lectorul în a se demultiplica. Nemaifiind mai multe fiinţe ci doar una singură. La capătul orgasmului fiind Cătălin Ionescu, descoperirea mea fiind. Căci nu pot vorbi despre natura scriitorului nevorbind despre dinamica sa. Căci nu pot numi scriitorul fără să numesc chinul său, zvârcolirea sa în încercarea sa de a fi fiinţă. Căci fiinţarea este un raport. Şi că zicând aceasta găsesc de cuviinţă să zic că fiinţa Cătălin Ionescu este un raport dinamic între ceva şi altceva. Căci aceasta îmi comunică textul lecturându-l, adică asumându-l vulgar prin lectură. Că decodificarea la lectură ar fi o superbie, o mare înşelătorie. Eu nu purced în acest orgasm al fiinţării căutând polemistul de serviciu. Nu purced în a explicita şi asuma căutând servilul sau golanul de lux nărăvit prin cenacluri oficiale gata să ridice osanale sau să arunce diatribe. Nu purced întru fiinţarea Cătălin Ionescului spre a descoperi la bară vreun avocat, vreo curviştină mucoasă gata-gate să-mi vorbească despre prozodie şi cânturi. Despre sutană, despre Graal, despre ochiul care poartă numărul trei, aici fiind răspântia în care se pierde vulgul. Căci purtând al treilea ochi e ca şi cum ar fi o fractură. Ar fi o frontieră. Căci Agarttha nu e dincolo. Căci Agarttha e doar motiv. Aceasta fiind încă cheia. Una dintre cele mai teribile fraze ale fandomului. Cheia fiinţării fiind. Descoperită de Bufnilă care se cocoşează prin textele ionesciene. Prin volutele informaţionale ale lui Cătălin Ionescu tânjind, căutând, aflându-şi singurătatea în aşa-zisul joc de umbre şi lumini care joc nu mai e necesar, nu e suficient, nefiind. Nefiinţa neînsemnând negarea fiinţei la Cătălin Ionescu el asumându-şi nefiinţa, construind-o, deconstruind-o, sistematic, matematic, pervers. Căci el găseşte în nefiinţă, în nemişcare şi negândire ca proprietate a fiinţei această memorabilă frază aflată la pagina 83 din romanul MOTOCENTAURI PE ACOPERIŞUL LUMII, volum al mişcării „Quo Vadis“, editat de Karmat Press în anul 1995 (făcând o simplă glisare, 666). Nefiind însă numărul fiarei ci mult mai mult, în căutarea coincidenţei fiind, căutând incidenţele, conspiraţiile, încântătoarele. Încântătoarele fiind fantasme în cascadă avându-l ca FIIND pe Cătălin Ionescu. Şi iată memorabila frază: „Am încercat să meditez, dar mentalul meu se schimbase, se modificase şi ştiam că încercarea mea era fără izbândă, deşi eram liniştit şi curat“. Este. Adică descoperind locuirea. Căci aceasta este chestiunea. Locuirea fiinţei. Fiinţarea înseamnă locuire. A te locui. Sau a te înlocui. Căci a te înlocui nu înseamnă oare o schimba mentalul? Numai că Ionescu cu prenumele Cătălin este înlocuit prin înlocuirea mentalului său, adică fiind un altul. Un al doilea sau chiar al treilea dacă ar fi să fim de acord că nu fiinţează un singur Cătălin Ionescu chiar dacă există un singur Cătălin Ionescu. Căci fiinţarea este a seriei în timp ce existenţa, ca istorie fiind. Nefiind aparenţele, nemaitrebuind să ne prostituăm vorbind despre personaj şi despre dramă, despre stil şi despre vorbirea frumoasă, dialogul nefiindu-ne trebuincios. Înţelegând prin aceasta că Ionescu purtând prenumele Cătălin pune pentru prima oară în (acest) fandom chestiunea utilităţii mentalului el fiind predispus schimbării înlocuind. În locuirea sa, mentalul trădează. Este altul. Nu unul numit. Ci un fenomen al fiinţării fiind. FIINDUL, ca fantasmă. Atractor, Cătălin Ionescu. FIINDUL se multiplică procedând le structuri informaţionale sau se demultiplică în mai multe locuri fiind. Sub forme variate, instrumentând variaţia, transpunerea, tranzienţa. Nefiind de trebuinţă mentalul, rămânem ai tranzienţei sau ai transpunerii. Fără formă. Lipsiţi de soliditatea fondului. Variaţia ia locul fondului locuindu-l. Tranzienţa ia locul formei locuind-o. Transpunerea este însuşi scriitorul Cătălin Ionescu. Fantasmele se succed în cascadă aceasta fiind liniaritatea noastră ca fiinţă spre a putea explicita în acest fel NEÎMPLINITA. Mentalul absent. Fiindu-şi de ajuns, locuindu-se pe sine ca mental şi nefiind al celui numit Cătălin Ionescu, al celui numit Bufnilă sau al celor numiţi, voi, lectori. Mentalul nefiind, cine ne locuieşte. Pare a fi, afirm vulgar, întrebarea. De cine suntem locuiţi şi când am fost în-locuiţi. A înlocui e ca şi cum te-ai lăsa cuprins de un loc sau 1-ai cuprinde pe dinăuntru. Ca şi cum te-ar transpune. Cătălin Ionescu fiind atractor de situaţii, acestea fiind fantasme în cascadă, nu una după alta ci în mişcare fiind şi în tranzienţă. A fi în contra nu împotrivă ci a propune, a descoperi, a ilumina înainte mergător. A fi în contra nu presupune un regim al adversităţii ai a fi înainte, descoperitor. Din acest subtil şi extrem punct de vedere, Cătălin Ionescu descoperă şi pune în funcţiune VARIAŢIA, TRANSPUNEREA ŞI TRANZIENŢA. Locuindu-le cu fantasme. Dată spre lectură lui Bufnilă, Neîmplinita nu este a criticului ofrandă. Nu aparţine iubirii ci structurilor dinamice fracturate şi în căutarea unui locuitor. Textul fiind structură informaţională asemenea unei cochilii. Elementul oceanic este propriu lui Cătălin Ionescu nu prin cuvânt ci prin starea informaţională. Căci NEÎMPLINIT este oceanul în afara numelui său. Atribuirea de sens se face prin VARIAŢIE, TRANSPUNERE ŞI TRANZIENŢĂ. Cătălin Ionescu e primul din (acest) fandom care procedează la dez-locuirea sa prin aceste proceduri. Afirmându-şi libertăţile în contra conservatorismului şi aroganţei critice.
Credit art: Cobra Venom