Am preţuit întotdeauna încercările mamei mele de a anunţa evenimentele viitoare.
Ultima dată când am stat de vorbă cu ea la telefon ne-am împărtăşit unele temeri în legătură cu viaţa noastră de femei singure. Oricât m-am străduit n-am reuşit să aflu de la ea cum avea să fie petrecerea la care mă invitase un fost coleg de liceu. Mama a ocolit subiectul cu abilitate şi am bănuit că-şi pierduse interesul pentru astfel de lucruri. La sfârşitul convorbirii m-a rugat să petrec seara de sâmbătă împreună cu ea. Dar lucrurile au luat-o razna pe planetă. Igor Ivanov, ministrul rus de externe i-a spus lui Yasser Arafat la Moscova că Washington-ul trebuie să fie interesat și el de încetarea violențelor în Orientul Mijlociu. Ivanov a anunțat că Moscova va trimite în zona un emisar de același rang cu cel american. Un bun consilier de imagine, lucid, depășind capcanele sentimentalismului ieftin, ar putea vedea în plinătatea lui exercitându-se principiul lumilor incluse pe care îl descoperim operând într-una din povestirile SF ale lui Radu Pavel Gheo, “Dans de lebădă mecanică“. Inventivul scriitor construiește principiul printr-un joc de computer al cărui scenariu scapă operatorului. Imaginile se derulează unele dintr-altele, intuiția fiind fundamentală strategică. În final obții o lume alcătuită din “alte imagini-lumi logice în sine”. Aidoma lui Radu Pavel Gheo, diplomația americană și diplomația rusă joacă un joc de imagine dinamic și nu lipsit de subtilitate în Orientul Mijlociu. O privire mai atentă ar putea scoate la iveală regulile după care se joacă în același mod în Balcani sau în Asia. Washington-ul încearcă să păstreze controlul periferic în timp ce Moscova joacă cu lejeritate un joc de centru. Enigmatică ecuație a americanilor fiind în continuare China, principiul lumilor incluse rămâne, la prima vedere, singurul principiu valabil în diplomația internațională. Imaginarul colectiv, dinamic, este permisiv, punctele de blocaj etnic sau militar contrabalansând imaginea superficială a unor politicieni care lupta pentru o politică a frontierelor deschise. Am preţuit întotdeauna încercările mamei mele de a anunţa evenimentele viitoare. Ultima dată când am stat de vorbă cu ea la telefon ne-am împărtăşit unele temeri în legătură cu viaţa noastră de femei singure. Oricât m-am străduit n-am reuşit să aflu de la ea cum avea să fie petrecerea la care mă invitase un fost coleg de liceu. Mama a ocolit subiectul cu abilitate şi am bănuit că-şi pierduse interesul pentru astfel de lucruri. La sfârşitul convorbirii m-a rugat să petrec seara de sâmbătă împreună cu ea. M-a aşteptat în faţa casei. Îşi pusese ochelarii cu ramă de argint. Aranjase masa în sufragerie. Aprinsese lumânări. Îmi pregătise o baie fierbinte. Ne-am uitat la televizor. Am băut cafea. Am mâncat şerbet, ne-am distrat răsfoind albumul de familie. Mama părea liniştită şi fericită. Dimineaţă m-au trezit chicotelile ei. Era îmbrăcată cu noua mea rochie mov şi se învârtea prin faţa oglinzii. Rochia se rupsese dar mama nu se sinchisea.

A încercat să mă liniştească spunându-mi că totul nu era decât o manifestare spontană a dragostei ei pentru mine. În timp ce şi-a turnat un ceai, mi s-a plâns că are mai tot timpul migrene. Apoi mi-a povestit ceva fără sens. I-am zâmbit amar şi cred că a durut-o. A răsturnat ceaşca de ceai din neatenţie. A împrăştiat zahărul pe covor. A izbucnit în plâns şi s-a închis în baie. După un sfert de oră ne-am împăcat. M-a condus până în stradă şi mi-a urat petrecere plăcută cu un glas tremurat. Apariţia mea a stârnit o oarecare rumoare printre invitaţii fostului meu coleg de liceu. Unii au zâmbit batjocoritor. Pălăria şi taiorul pe care mi le împrumutase mama păreau să facă o notă discordantă cu paietele strălucitoare şi cu mătăsurile fluide. Dar parfumul meu, furat din sticluţele dosite de mama în dulapul ei plin de gutui, l-au pus pe fostul meu coleg în mare încurcătură. Mi-a sărutat mâna cu stângăcie şi mi-a turnat un pahar de şampanie cu gesturi tremurânde, ca și cum ar fi fost o lebădă mecanică.

Privind în jur, am zărit-o pe rivala mea din liceu. Era plină de exuberanţă şi încerca să capteze atenţia tuturor. Avea însă un surâs artificial iar faţa îi era plină de riduri. Mai mult, rochia mov, aidoma celei pe care mama o făcuse ferfeniţă, n-o prindea chiar deloc.

M-am gândit la mama cuprinsă de duioşie. Încercările ei de a anunţa evenimentele viitoare păreau acum mult mai rafinate. Dar, bănuiam, toate aceste noi încercări o consumau peste măsură.

Mi-am alungat gândurile, am savurat şampania şi apoi m-am retras plin de discreţie.

Am pornit hai-hui pe străzi gata, gata să dau peste o aventură nebună. Într-un târziu, rezemându-mă de un grilaj să-mi scot pantofii, taiorul mi s-a murdărit de rugină.

Credit art: Alex Ruiz