Citesc Universuri paralele, o carte superbă scrisă de Marcel Gherman și publicată de Editura Știința, la Chișinău în 2017. Dar noi acum suntem în anul 3497? Hm, sau în anul 1257? Stai că le încurc. Și nici nu suntem pe planeta Pământ. Dar nici personajele lui Marcel Gherman, personaje frumos creionate, nu sunt pe planeta Pământ. Marcel Gherman călătorește cumva spre oceanul sideral în cartea lui frumos construită. Oceanul? Oceanul e exact ca în filme, ca pe Youtube, exact așa cum l-ați văzut ultima oară când v-ați preumblat prin Caraibe, prin Australia, prin Costa Rica, prin Guadelupe, prin Bali, știu eu bine. O balenă mă strigă pe nume, dar ce, eu am doar un singur nume, un delfin îmi face cu ochiul, iese o caracatiță din valuri și-mi trimite bezele. Mă credeți, nu mă credeți, cam asta ar fi povestea, am un milion de nume, hotărâți voi care e numele meu. Ca și Marcel Gherman care construiește universuri paralele cu o mână sigură, aspirând la o estetică siderală, la o schimbare de paradigmă! Dar ce să faci cu numele tău în largul oceanului, ești așa, ca un pește zburător, orbit de razele soarelui. Aș putea fi Alonso, omul-liliac, Bodowsky, criticul vehement al bisericii absolute, McYan, astrofizicianul melancolic, prudentul Tantore, filozoful contradictoriului, Rubons din Taleeamaro, Abu Kadâr, Adervistoian, comerciantul de blănuri, Agamemnon, dirigintele poștei, AghimanCazabran, Andreas, directorul de la exploatările miniere subacvaticei de sticlă, Arcibald, armurierul, arhiducele Von Bismark, avocatul Luigi, Brambulo, bancherul, colonelul Sharun, comisarul Terente, contele Monelli, doctorul Spiridon, domnul bărzuliuliliachizos, domnul Lubomir, directorul băncii comerciale, Eliodor Barazol, Emil, spițerul, fabricantul de cartușe din Alhombra, farmacistul Iamandi, filozoful Abstinian, Gaspar, măturătorul, Gingullo Baloas, împăratul Owagama, Klaps, antrenorul de la bazinul municipal de înot, marxiștii lui Gore, Matache, măcelarul măcelarilor, Maxim, profesorul de muzică, Miriadam Pararam, neprihăniții argintii din Alhombra, Obin Oba, părintele Elefterie, pelerinul Balthazar, Petra Petronius, savantul municipal, Pierre, bucătarul clubului nostru, Potloghin de la brutărie, pricoliciul de la Arsenal, primarul Barzulis, regizorul Borisov, Rudolf, frizerul fără foarfece, VabralHornicular, vicepreşedintele Weinberger, Vivaldi, tambur-majorul, Zibin, comerciantul, Satalin, dictatorul din Bankusai, Brambolina, cântăreaţa de estradă, Eragula, femena sclipicioasă, femena zurlie, cea mai periculoasă din regat. Din care regat? Din Regatul Cerului, vezi bine.Un ocean de nume, da, da un ocean de necuprins, imens, atât de imens! Parcă voi nu v-ați născut din ocean, cândva. Sigur că, îmbulzindu-vă la metrou, la Gara de Nord, nu vă simțiți ca un banc de pești strălucitori care țopăie părin valurile oceanului dar, vai, chiar așa sunteți, văluriți și văluritori, ce s-o mai ocolim?! Tot nu mă credeți? Eh, uite, tu, de colo, parcă mi-ai da dreptate. Sigur că îmi dai dreptate, viața ta e ca un roman. Oh, nu un roman ieftin, comercial, cine a zis asta?! Nu. Viața ta e o înșiruire de evenimente serioase, sigur că da. Marcel Gherman știe asta și scrie în acestă măsură. Are octave și septime, stăpânește contrapunctul, ne duce în larg, printre sori și planete enigmatice. O face cu har, cu inspirație și cu deplin curaj textual. Nefiind însă un textualist, textul lui nu e artificial, nu e arogant, e spumos și perfect omenesc. Iar eu? Eu îmi aduc bine aminte, când mătușa Elvira i-a tuflit o înghețată primarului Bonifaciu drept în nas, uite-așa, îndată după mitingul de 1 Mai. Tu ce-ai zis? Păi cum să zici ceva când evenimentul ăsta te-a lăsat fără glas. Dar, lasă, evenimentul ăsta. Uite, tu, da, da, tu, de colo, de pe trotuar, tu, chiar tu, adu-ți aminte când, la Torino, carabinierii te-au luat drept un șpringar periculos și te-au canonit, uite-așa te-au canonit, n-o să uiți tu toată viața.Asta e, imaginația ne joacă feste, umplem golurile, înflorim întâmplările, ne jurăm, ne dăm cuvântul, chiar așa a fost, să mor dacă mint. Toți facem așa, dar absolut toți. Vatmanul Gore, ieri, pe la prânz, mi-a zis verde-n față că Guvernul e plin de scamatori, de golani, de perverși, de lunateci, de manglitori. Cum adică, ieri pe la prânz, ce-am zis, păi da! Ieri la prânz eram în București, prin Colentina, astăzi sunt pe țărmul oceanului, peste cinci minute s-ar putea să fiu pe Lună, zi și tu ce mai viață.Viața? Ce e viața? Un ocean de povești, asta e viața, un ocean. Te pierzi așa, în largul oceanului, printre sute, printre mii de povești. Nici nu mai știi care sunt adevărate și care nu, parcă mai are vreo importanță? Uite, eu, să vă zic, eu am pățit-o, Pitoșkin s-a luat de viața mea, uite-așa s-a luat. M-a vălurit bine de tot, de fapt, mai bine zis, mai precis, mai bine spus. Dar ce poveste vă spun eu? Îl cunoașteți? Ba bine că nu. Îl știți bine. Pitoșkin m-a vălurit într-un fel anume, nemaiîntâlnit până la el, jur că nu mint. M-a întors pe dos. Mi-a dat aripi. Mi-a scris pe Facebook, la superlativ, s-a ținut de mine pe Twitter, ce nebuneală. Am intrat într-o altă eră, așa zicea, cu aplomb, ia seama, amice, să nu zici că nu ți-am zis, ai grijă la frecvența universală. Totul e vălurit, ai băgat de seamă, hei, unde caști gura, auzi ce-ți spun, vino cu mine, hai cu mine, ține-te după mine! Așa striga Pitoșkin, un ins imposibil, ieșit de nicăieri, apărut dintr-odată, ieșit dintr-o reclamă, dintr-o carte de aventuri, din bârfe, din bancuri, din reviste jerpelite, din emisiuni de televiziune rătăcitoare prin spațiul cosmic, dintr-un tomberon sau dintr-un butoi așa, ca Diogene, umblând după universuri paralele, l-ai citit pe Marcel Gherman, zice, l-am citit, și dă-i controversă, acerbă, firească și grea, că-mi zice el vreo două că de ce am zis că Marcel Gherman construiește o estetică siderală, bravo lui, zic, să construiască, trebuie cineva să-și asume o estetică siderală, de ce nu, la urma urmei?! Un insurgent, altfel cum, nu încape nici o îndoială! Da, din spațiul cosmic a venit, ce să mai vorbim?!Spațiul cosmic? Nu e de mâncat. Așa, printre cartofi prăjiți, printre fripturi, printre pahare de vin, fetească neagră, se înțelege, eu și Pitoșkin, la KFC, tot vorbim despre spațiul cosmic, dragul de el, spațiul cosmic drag și spațiul cosmic pierde dimensiunea aia imposibilă, se umanizează, frate, dar frate, să mai bem un păhărel, hai noroc frate. Mi-a zis unchiul Pompiliu, spațiul cosmic se vălurește așa ca un val, înțelegi cum devine spațiul ăsta, hai noroc. Fetească neagră, mmmm, ce să mai vorbim. Iar Marcel Gherman? Ce spun eu? Un scriitor adevărat!
Credit art: Alex Ruiz
