Cu acest al treilea album, Sean Booth și Rob Brown (adică Autechre) au părăsit definitiv zona de „muzică de dans” și au intrat în regatul arhitecturii sonore. Este un disc care nu vrea să te îmbrățișeze; vrea să te scaneze, să te descompună și să te reasambleze într-o formă mai eficientă.
Pe acest album, Autechre au dus IDM-ul (Intelligent Dance Music) într-o zonă aproape brutalistă. Dacă Boards of Canada foloseau magnetofoane vechi pentru căldură, Autechre folosesc mașinile pentru rigoarea lor metalică.
„Dael”: Prima piesă te lovește cu un ritm care sună ca și cum cineva ar lovi o nicovală cu un ciocan de sticlă. Este industrial, dar are o eleganță stranie. Nu este haos; este o ordine atât de complexă încât creierul nostru o percepe inițial ca fiind străină.
„Clipper”: Probabil cea mai „ascultabilă” piesă de pe disc. Are un groove hipnotic, dar unul care pare să se dezintegreze și să se repare singur la fiecare măsură. Acele sunete percutante, „murdare”, dar perfect așezate în spațiu, sunt semnătura lor.
„Eutow”: Aici auzim o urmă de melancolie futuristă. Există o linie melodică de sintetizator care pare să vină de la o navă spațială abandonată. Este momentul în care simți că sub carapacea de metal a acestui album bate, totuși, o inimă digitală.
Din punct de vedere al compoziției, Autechre explorează aici micro-ritmurile. Ei nu folosesc doar tobe; folosesc artefacte sonore, zgomote de sistem și frecvențe înalte pe post de percuție.
„Tri Repetae nu este un album care se ascultă cu sufletul, ci cu intelectul și cu pielea. Trebuie să simți textura acelor sunete sintetice care par să aibă greutate fizică.”
Fiecare sunet pare să fi fost trecut printr-o „autopsie digitală”. Nu există reverberații inutile care să mascheze imperfecțiunile. Totul este clar, tăios și incredibil de detaliat. Dacă asculți albumul la căști de calitate, vei observa cum sunetele se mișcă în jurul capului tău cu o precizie chirurgicală.
Până și coperta albumului — acel gri metalic, minimalist — îți spune exact la ce să te aștepți. Este un design care refuză orice ornament. Muzica de pe Tri Repetae reflectă acest lucru: este onestă în răceala ei. Nu încearcă să te păcălească cu emoții ieftine.
Este, în opinia mea, punctul în care Autechre au atins echilibrul perfect între hardware-ul analogic (încă mai puteai auzi influențe de Roland TR-606 sau 808) și procesarea digitală abstractă spre care aveau să migreze total mai târziu.
Tri Repetae este un disc esențial pentru oricine vrea să vadă ce se întâmplă atunci când duci muzica electronică la limitele sale matematice. Este rece, este gri, este mecanic, dar este și incredibil de fascinant. Este echivalentul unei sculpturi de oțel într-un muzeu de artă modernă: nu te invită să te așezi pe ea, ci să o observi din toate unghiurile posibile.
