Nu avem de ales, uneori, și luminile disco din basme, iată, pot aduce mai multă lumină decât însăși regina Lux din Legendele din Runeterra. Marius Dimcea, prozator și poet, cel puțin, în grupajul din Helion Online, aduce în lumina reflectoarelor, tocmai, această afinitate a vrăjilor, a blestemelor, a legămintelor dintre lumea de azi și cea trecută, din subconștientul rural.
Nu este o misiune ușoară și uneori în anevoiosul ei sens, de multe ori, poate fi luată în zeflemea, specific vremii, fără conotații, lumea este într-o schimbare perpetuuă și nici noi nu mai știm încotro ne îndreptăm, dar, iată, mă repet, Marius D. rămâne fidel acestei conexiuni, basm-fantasy-retro, și nu o face într-o manieră ușor de întreținut, și într-una greu de stabilizat, cu un traseu comun, dar dificil de augmentat în zilele noatre, el ține la magie, dar nu într-un sens neapărat metafizic, mai degrabă în sensul ei primordial, acela de-a face ca lucrurile să strălucească pe veranda unui om obișnuit, și nu este un lucru facil.
Există în poezia lui Marius, locații greu de întreținut fără un inimaginabil respirabil, o concordanță între imagine și obiect actual, univers lăuntric și prezent, evoluție forțată să-și urmeze destinul anvagardist, fără menajamente, cu predilecție între contrast și efecte speciale, dar ce imagine rămâne impregnată în imaginarul colectiv? Poate, tocmai, această disoluție între trecut și prezent avangardist. Această despărțire aparentă, dintre vechi și nou, dintre blestem și recenzie negativă etc. Marius D. accentuează acest traseu greu de stăpânit, dintre ce a fost și ce respiră prin porii noii generații, greu de imaginat, dar atât de bine schițat cu pensula imaginativă a unui scriitor. De doar, treizeci și ceva de ani, cu un bagaj solid, având timpul de partea sa, Marius se avântă în orice hațiș greu de descifrat și pentru cei mai maturi și experimantați care țin la siluetă și blazon. Ca un Don Quijote actual, poetul tânăr se luptă cu morile de vânt ale trecutului, și nu fără folos, poezia sa rămâne singuratică și calcificată suficient să reziste testului anilor, „tatuată pe retina cerului” ca un semn primordial.
