Fondatorul clubului și al revistei „Helion”, profesorul Cornel Secu, și-a aniversat luna trecută, opt decenii de viață. Marcăm, azi, împreună cu aniversarea celor 45 ani de la apariția primei ediții tipărite a revistei Helion, printr-o scurtă incursiune în biografia profesorul Cornel Secu, cele opt decenii de viață ale domniei sale și rememorăm, în rândurile care urmează, că, este absolvent al facultății de Filologie, Universitatea din Timișoara, promoția 1969, a predat limba română și latină la Liceul Militar „Ștefan cel Mare”, din Câmpulung Moldovenesc, a fost instructor al Casei de Cultură a Studenților, Timișoara, din martie 1972, până în martie 1981, coordonator al cercurilor și cenaclurilor de la Casa Studenților și, apoi al activității de club. Împreună cu scriitorul bănățean Marcel Luca a editat în 1972, 1973, 1974 primele numere ale revistei „Paradox”, prima revistă a unui club din România.

În 1980, Cornel Secu a înființat, la Casa Tineretului din Timișoara, clubul de anticipație „Helion”, pe care l-a coordonat până în anul 2014. Din 1981, până în prezent, redactor șef al revistei tipărite „Helion”, din 2010, până la 30 decembrie 2016, redactor-șef al „Helion Online” (67 de numere), președinte executiv al A.R.C.A.S.F. (Asociația Română a Cluburilor și Autorilor de Science-Fiction), laureat al premiului pentru promotor, acordat de Societatea Europeana de S.F. – Eurocon 1994, Diploma de Excelență a Primăriei Timișoara, oferită în anul 2007, autor al mai multor articole, cronici, interviuri în „Forum”, „Paradox”, „Helion” etc..

 

Vă invităm să citiți un scurt dialog purtat în urmă cu câțiva ani cu profesorul Secu, despre apariția clubului și a revistei HELION.

 

– Care este istoria de început a clubului HELION? Cum ați decis numele clubului? A fost o decizie a dumneavoastră sau a fost una de grup? De ce HELION?

 

– „Helion”-ul este un nume dat de către mine, când am hotărât să înființăm clubul. Înainte de a înființa clubul au fost mai multe nume (cred că vreo 10) și din toate eu am reușit să-l impun pe acesta. Nu cu greutate, pentru că atunci nu se impunea. Trebuia să-l impui la conducerea Casei Tineretului, pentru că acolo s-a înființat. La conducerea Casei Tineretului era o doamnă, Teodora Ghinea-Nagy, care era mai deschisă la nou, iar Helion-ul e un nume neutru care nu are nicio legătură politică, se referă la nucleonul de heliu, iar simbolistica lui se referă la o ardere continuă. Heliul este în Soare, iar acolo arderile sunt continue.

Deci, decizia cu „Helion”-ul, se poate spune că e o decizie individuală, dar eu am fost și am prezentat-o directoarei și a fost de acord cu această denumire.

„Helion”-ul, într-un an de zile, a devenit un club foarte important pentru că s-a dezvoltat cu oameni tineri și a plecat la drum cu câțiva oameni cu experiență, Lucian Ionică, Marcel Luca, Dușan Baiski, Silviu Genescu și cu mine, toți aveam experiență, și eu nu atât cu experiență literară cât mai mult experiență organizatorică. Avem 8 ani de zile în spate de management cultural, care nu era de ici de colo, ci de la Casa Studenților, iar Casa Studenților din Timișoara era pe atunci numărul 1 în țară. Eram eu, Țăpârdea, Viorel Marineasa, Daniela Gheorghiu, Emilian Dumitru, Achim Ciucurel (nepotul poetului-țăran din Șoșdea, Ioan Ciucurel). Eram o trupă extraordinară. Valeriu Panasiu, directorul Casei, avea oameni foarte buni cu care să lucreze.

 

– Care este istoria începutului revistei HELION?

 

– Noi ne-am înființat clubul în martie, iar în toamna lui ̓80 a fost Convenție Națională la Timișoara, iar noi am devenit co-organizatori ai Convenției Naționale, și în cadrul Convenției am lansat un FANZIN, micro-FANZIN al clubului Helion.

Noi, pentru început, nu ne-am propus să tipărim o revistă în primul an. Trebuia să ne evaluăm forțele, să vedem cum stăm, și nu era chiar simplu să tipărești o revistă. Nu era simplu nici să editezi un micro-FANZIN, cum era cel pe care noi l-am făcut în 200 de exemplare. L-am tipărit la Electrotimiș pentru că aveam în club un membru, Emerich Algayer, șeful atelierului tipografic de acolo, creator de bandă desenată. Emerich Algayer are o bandă desenată în primul număr.

Revista a avut un rol foarte mare în creșterea prestigiului clubului „Helion”, la nivel local, național și internațional. La fel și concursul de proză scurtă, „Helion”, care a lansat și consolidat în lumea S.F.-ului nume importante precum Ovidiu Pecican, Alexandru Ungureanu, Rodica Bretin, Sergiu Someșan, Cristian Mihail Teodorescu, Liviu Surugiu ș. a.

Nu eram angajat la Casa Tineretului, în ̓80, când am înființat Clubul, eram angajat la Casa Studenților. În decembrie, se făceau proiecte pentru anul viitor, atunci i-am spus directoarei să mă treacă cu o publicație, o revistă a clubului „Helion”, nu-i dădusem numele, putea să aibă alt nume decât „Helion”-ul. I-am spus ce tiraj va avea, i-am spus că o vom vinde și i-am dat garanții că vom scoate bani din această revistă. Am avut totdeauna venituri consistente, pentru că toate costurile de tipar erau acoperite din publicitate.

Primul număr din revistă a ieșit în 25 martie 1981, iar primul număr nu arăta rău. Nu mi-e rușine cu niciuna dintre ediții. Singura chestie era că cei de la comitetul județean al tinerilor comuniști au schimbat vreo două-trei fraze pe acolo ca să dea mai bine, dar în rest, cum scrisesem eu acolo cuvântul de-nceput nu avea nicio legătură cu partidul și cu tineretul comunist, ca arondare ideologică. Au trecut „pentru educația tineretului revoluționar”, niște chestii de genul acesta.

Primul număr l-am editat din fonduri proprii, ale Casei Tineretului, iar Casa Tineretului se autofinanța, nu era la bugetul public.

Materialele le-am strâns în decembrie și ianuarie, pe urmă au început vizele. Cu primul număr nu am mers la București, dar cu numărul doi am ajuns și la București. Ca să poată fi tipărită, revista nu intra la tipar fără vizele secției de propagandă de la județ. Fără vizele secției de propagandă nu se putea tipări nimic.

Toată literatura S.F. puteai să o strecori mai ușor decât alt gen de literatură. În general, era literatură esopică.

 

– Au fost, în prozele publicate în paginile revistei, aluzii la regimul totalitar din acele vremuri?

 

– Nu, direct nu erau. Erau proze în care se găseau și personaje care erau dictatoriale, dar erau puse într-o civilizație cosmică și nu terestră și așa era greu să fie repudiate de reprezentanții regimului. Nu făceau referire nici la țară, nici la sistem. Nu erau împotriva lui Ceaușescu în mod evident, în niciun caz. Și acestea au fost trunchiate și s-au scos unele pasaje care se păreau „periculoase” sau chestii de acest gen. În momentul în care apărea în text un cuvânt, „democrație”, și era într-un alt context decât democrația socialistă, ori îl schimbai, ori trebuia reformulat acolo tot pasajul, cădea.

 

– Ați avut dificultăți la editarea revistei HELION?

 

– La început am întâmpinat dificultăți de editare a revistei, pentru că programul de tipărituri al județului era un program ținut de secția de propagandă a partidului comunist de la județ.

Revista „Helion”, la început, a fost 5 lei, apoi 8 lei, apoi 12 lei, ori 12 lei, la un tiraj de 7.500 (prima ediție), 15.000 și apoi 25.000, având șapte, opt reclame, unde majoritatea reclamelor erau 7.500 de lei. Deci, numai din reclame se plătea prețul de producție, iar noi o distribuiam prin direcția regional de poștă și telecomunicații, cu sprijinul unui om deosebit pe care-l chema Ion Marinescu, un tip extraordinar, de treabă, absolvent de filologie și care se bucura la fiecare apariție a „Helion”-ului. Niciodată nu s-a întârziat cu decontările. Comisionul de distribuție era 11% din prețul revistei. Ei luau revista din tipografie, noi rețineam 200 de bucăți, iar restul era distribuit în toată țara. Primul număr a fost numai în Regionala P.T.T.R., Timiș, Caraș, Hunedoara și Arad, dar numărul 2 a fost în toată țara.

Aveam și zilele „Helion”, cu filme, abonamente și se adunaseră foarte multe venituri. În ̓83 am vrut să scoatem două numere din „Helion”, dar n-am putut pentru că mereu se invoca „criza de hârtie”. Am obținut, cu revista „Helion”, două premii europene, la Convențiile Europene, la Brighton (Anglia), în 1984 și la San Marino, în 1988, iar cu „Biblioteca Nova”, în 1989, la „Eurocon”-ul de la Budapesta. Revista „Helion” se găsește în cea mai mare bibliotecă destinată literaturii S.F. din lume, biblioteca de la Liverpool (construită cu fonduri europene). Cele mai bune perioade ale revistei „Helion” au fost 1981-1990, 1994-1996, 2006-2010 și 2013-2019.

Revista era atrăgătoare din punct de vedere al conținutului. Oamenii se regăseau acolo. Primeam mesaje de încurajare, primeam telefoane. Era ceva… număr de număr. Nu era simplu de editat o astfel de revistă, pentru că lucram cu amatori, nu se respectau termenele, deci, nu era o obligație contractuală și, atunci, era complicat din punctul acesta de vedere.

Au fost scoase 67 de numere pe mijloacele tehnice ale familiei Secu.