O caracteristică comună a vehiculelor „cu ghinion“ pare a fi tendinţa spre autodistrugere, ţel urmărit cu perseverenţă, indiferent de bilanţul victimelor colaterale. Aşa s-a întâmplat cu „maşina blestemată de la Sarajevo“, a cărei saga a început cu moartea prinţului moştenitor al Austro-Ungariei şi s-a sfârşit cu distrugerea unui muzeu vienez.

Franz Ferdinand şi-a ales un automobil care să impresioneze mulţimea când el şi soţia sa, ducesa de Hohenburg, aveau să străbată străzile capitalei bosniace. Existau motive întemeiate pentru o astfel de punere în scenă: situaţia politică europeană devenise nesigură, iar vizita prinţului voia să demonstreze contrariul.

Arhiducele, ducesa şi anturajul lor au sosit la Sarajevo pe 28 iunie 1914, într-o maşină deschisă, de şase locuri, având caroseria vopsită într-un roşu intens – alegere nu tocmai potrivită, având în vedere riscurile la care moştenitorul tronului se expunea la orice apariţie publică. Iar temerile serviciului de siguranţă imperial au fost confirmate: un fanatic a ţâşnit din mulţime în faţa automobilului, cu un pistol în mână. A tras întâi asupra lui Franz Ferdinand, apoi a soţiei sale, până ce a rămas fără gloanţe… Dublul asasinat a fost scânteia care a aprins vâlvătăile Primului Război Mondial, al cărui bilanţ final avea să se ridice la douăzeci de milioane de morţi.

După armistiţiu, guvernatorul Yugoslaviei a cerut ca automobilul să fie reparat şi vopsit în culoarea originală. Însă patru accidente succesive, din care unul soldat cu pierderea braţului său drept, l-au convins să nu se mai urce vreodată în maşină.

Prietenul său, doctorul A Srikis, s-a oferit să o cumpere… La volanul noii sale achiziţii, era văzut adesea pe şoselele de munte ale Austriei, până în ziua când automobilul s-a răsturnat într-o râpă, zdrobindu-l.

Următorul deţinător al maşinii avea să fie tot un doctor, însă după ce pacienţii săi au început să îl ocolească, apelând la alţi colegi de breaslă, s-a hotărât să o vândă unui pilot de curse elveţian. Acesta a apreciat imediat performanţele automobilului, a cărui viteză l-a ajutat să câştige câteva raliuri importante. Apoi, pe un traseu dificil ce străbătea Munţii Dolomiţi, a intrat într-un parapet, frângându-şi gâtul.

Ultimul proprietar al maşinii, Tiber Hirshfield, a decis să îi schimbe culoarea într-un albastru optimist, după care a plecat cu un grup de prieteni la nunta surorii sale. Pe drum, Hirhsfield şi patru dintre pasageri au murit în coliziunea cu un camion; al cincelea a suferit leziuni la coloana vertebrală, rămânând paralizat pentru tot restul vieţii.

În final, maşina reparată a nu ştiu câta oară, dar pe care nimeni nu mai voia să o cumpere, a revenit municipalităţii vieneze. Fiindcă nu ştiau ce să facă cu automobilul al cărui „cazier“ devenise celebru, autorităţile l-au trimis la Muzeul de Istorie. Acolo, a fost dat în grija custodelui Karl Brunner – care, ani la rând, a relatat vizitatorilor întreaga istorie a exponatului…

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial muzeul a fost bombardat, clădirea unde se afla automobilul Arhiducelui Franz Ferdinand fiind transformată într-un morman de dărâmături. Echipele de salvare au dezgropat, lângă carcasa strivită a maşinii, trupul neînsufleţit al lui Karl Brunner. Acesta era muzeograf, nu paznic – ce căutase noaptea în clădire?

In imaginea de mai sus: automobilul arhiducelui Franz Ferdinand din Muzeul de Istorie din Viena, restaurat.

Credit image: www.euro-t-guide.com, 9am.ro