Azi, ca de obicei, mă duc la treabă, mă duc la spălat veceuri. Merg pe jos, e cald, mașini multe, aerul e irespirabil, îmi vine să înfurc un bazooka și să-i fac să sară în aer. Nu mai pot, m-am săturat. De mașini și de lume. Sunt ologi, nu pot să meargă pe jos. FUCK YOU! îi urlu unuia care trecea cu mașina și era să mă calce pe pietoni.
Într-un final, cu tricoul plin de sudoare și părul pe frunte ca o mască de alge, ajung la imobil. Blocul lucios vibrează ca o navetă stelară. Urc scările, le număr cu falca, opt etaje fără lift, zece mii de scări până sus, mă târâi, mă învârt cu limba pe scări și în cele din urmă, ajung. Bat în ușă și sun. Baba nu răspunde. Poate a murit, lumea mai moare din când în când. Mai bat o dată și aud un cloncănit de copite. Saltă înainte și înapoi în spatele ușii; aud o copită în perete și un corn penetrează ușa împreună cu o lamă lungă de pumnal, sângele bușește ca o irigare de furtun, îmi schițează între ochi se scurge pe…
Stai un pic, bre, iar dorm? îmi zic și deschid ochii: mă uit la baba care se uită la mine. Clipește inocent sprijinită în suportul ăsta pentru invalizi cu un aer de canibal. Îmi face semn să intru înăuntru și intru. Mă urmează târâind un papuc gros de poliomielită în urmă-i de parcă ar fi gol și de fapt papucul îi rămâne în urmă, piciorul ciung.
Împrejur sunt munți de hârtie, munți de mizerie, munți de orice fel și praf peste ei, în straturi mari, e solul lunar aici înăuntru. Mă învârt un pic împrejur și oftez lung în fața ei. Lua-te-ar dracu, îi murmur. Nu mă poți obliga să fac asta, nu pot, adică, să fac orice, eu, pentru 15 euro. Baba se uită la mine lung. Părul ei lins de pe frunte îmi zâmbește unsuros ca o gură.
– Da dove vuoi cominciare…? mă întreabă subțirel hârculița și-și linge părul cu limba.
– Eu, de fapt aș vrea să plec, îi mârâi, uitându-mă lung împrejur la ziare, grămezi de ziare cu oferte de sicrie pentru înmormântare, face colecție de promoții la sicrie, baba. Arunc o privire în baie: pe jos e plin de hârtie igienică cu care s-a șters, WOW, în dormitor pe sub pat, pantofi cu toc ascuțit de lape dance. Hm, ce face baba cu astea? mă întreb și încep să azvârl totul într-o cutie, cum iese și cum îmi vine, șervețele boțite pline de muci o mie, prezervative, din astea găsesc și pe sub pernă și pe lângă geamul crăpat gata să-mi cadă în cap.
Dau să fac patul. Pe sub pături, un pumnal plin de sânge. Mă uit înspre babă iar baba se uită înspre mine. În dulap, carcasa unui țap pendulează de umeraș. Bine, îmi zic și-l feresc puțin la o parte. În spate, carcase de femei unele peste altele cu gâturile tăiate, mă uit după mizerie, eu, restul e treaba ei. Mă deplasez în bucătărie. Faianța e plină de sânge, într-un colț sunt și intestine rămase.
– Fino a che ora puoi rimanereeeee? hai mica mamma, parenti…? mă întreabă hârca după o vreme.
Mă învârt lent și observ că la un picior are o copită din care bate. Rânjetul malefic îi lucește împreună cu gingia din spatele ochelarilor.
– Păi… puțin mai stau, că doar n-oi sta până mâne, ma perché me lo chiede? o întreb și mă distrag, privesc pe jos la pliculețe transparente cu o substanță albăstrie aruncate oriunde. Are și gândaci aici, îmi zic și-mi vine să mă arunc prin geamul ăsta deschis.
– Intestinele astea unde le pun? o întreb cu mâna pe ele și mă îndrept spre colțul din stânga unde atârnă o perdea. O feresc puțin și mă opresc: un gândac uriaș, negru și gras îmi face semn discret să închid. Mă uit la el: na, cum dorești, îi zic și, oftând, dau să mă învârt: baba cu pumnalul în mână gata să mi-l înfigă, gândacul îi scuipă între ochi un acid, baba cască gura și rage, țapul aruncă din picioroange, țapul iese pe ușa dulapului cu un cap micuț de femeie în locul celui tăiat, eu apuc baba și dau s-o arunc peste geam, baba se sucește și saltă-n tavan împreună cu gândacul gigant apoi aleargă amândoi pe pereți și țapul cu capul tăiat după ei.
În cele din urmă, baba cade de la etajul trei. Coborâm, eu și țapul fără cap pe spatele gândacului, ne uităm lung la ea: n-a murit.
Fugim.