— Așa cum mă vezi, nu, nici astăzi nu m-a cumpărat nimeni. Știi cum, e aproape vară deja, și eu sunt de fâș și cu glugă groasă, la ce să te aștepți acum. Vai, mersi, da, și mie îmi place tare mult materialul ăsta roșu pe care îl am… da, e pe dinăuntru. Nu, nu știu cum, tivit sau e numai el așa. În fine, mă plictisesc. Și n-am mănuși la mine, să-mi țină de urât.
— …de mine, iubesc priveliștea asta! Văd mai mulți oameni decât ți-ai putea închipui…uite, acum, îl vezi pe ăla? Tipul ăla, da, da! Aproape în fiecare zi trece pe aici. Și numai pe aici! Și el, și alții m-ar vedea mai bine dacă n-ar fi astea negre și fără cap din față. Știu, știu că și eu sunt fără cap, nu-ți face tu griji, cunosc prea-bine. Mi-a căzut iar mătasea aia? Ah, eu nu mă pot uita în jos. Hai înăuntru și pune-mi-o la loc, te rog.
— Nu, tu nu poți înțelege cum e viața aici, înăuntru. Noi nu ieșim afară, nu, niciodată n-o să mai ieșim afară. Am fost afară când am intrat aici, și de atunci gata, bye-bye! Am crăpat deja aici. Nu te uita de-a lungul meu! Am crăpat ca un om, am crăpat undeva…nu sub material, chiar dacă nu e o parte din mine. eu simt că am crăpat în interiorul manechinului…da, să știi că eu cred că asta simt. Auzeam trecătorii cum spuneau că le place să-și vadă reflexia într-un geam așa curat, dar acum, de când mi s-a stricat microfonul, nu mai aud nici asta. Și eu pe lângă ei așa cum sunt, reflexia n-o să pot să le-o văd niciodată, de niciunde.
— De cel mai mult timp sunt aici. Dintre noi toate. Nu, nu mai înregistrez nimic ca lumea. Degeaba îmi cauți prin bază, n-o să găsești ceva ce n-a găsit și celălalt. Cum o mai duce? Am auzit că acum e inginer-șef și nu-l mai trimit în teren. Spune-mi, am chef să râd, nu există legende urbane despre noi? Cum stăm aici de atâta timp? Ar fi chiar păcat să nu existe. Vai de mine, îmi schimbi manechinul? Altă placă cu care trebuie să mă obișnuiesc. De parcă nu era de-ajuns că ai mai adus-o și pe asta nouă cu totul de lângă mine…e necoaptă. N-ai vrea să mă duci în alt magazin? Poate că acolo aș înregistra mai bine. Ah, da, pentru asta ar trebui să mă schimbi cu totul, cu tot cu kakiul meu de bumbac…bine, lasă-mă aici. Ce păcat că sunt—suntem—ireparabile. Mare, mare păcat, nu-i așa?
— Bineînțeles. Am totul înregistrat, n-aveți nicio grijă. Ele? Sunt total neproductive. Trebuie eu aici, din colțul meu, să înregistrez tot. Ce prostie. De ce nu sunt schimbate? Ar trebui să fie schimbate. Eu, și la cum arăt, se poate să fiu cumpărată de cineva foarte curând. Mai rău, dacă sunt cumpărată, o să înregistrez ce se întâmplă în casa nu știu a cui. Și—și—n-o să vă pot trimite nimic. Nu vă interesează ce s-ar putea întâmpla în casa cuiva? Asta nu? Măcar mutați-mă în alt magazin. Să propuneți asta, vă rog frumos. Poate i-ar interesa ce se întâmplă în casa cuiva care cumpără haine dintr-un magazin mare.
