Pentru începutul toamnei am pregătit lecturi din Gazeta SF, Argos, Fantastica și Tor.

1) Traficantul de mileuri, Maria Leontina Crăciun, Gazeta SF online

Având un fir narativ simplu, povestirea este scrisă cu atenție, însă nu surprinde la nivelul construcției personajelor sau printr-un deznodământ neașteptat. Vrăjitorie, camere întunecate, mileuri și… cam atât.

2) Exploatări cosmice, Aurel Cărășel, Gazeta SF online

Niște mineri selenari deranjează o colonie de gândaci, pusă pe fapte mari. O competiție între corporații (germanii aliați cu olandezii împotriva spaniolilor) atrage în cele din urmă o apocalipsă cu gândaci nemuritori. Replica de final este reușită, însă, per ansamblu, poanta nu mi s-a părut închegată cu stropul acela de verosimilitate care să surprindă.

3) Cum am vânat un căpcăun, Teodor Cristian Badea, Gazeta SF online

Un pitic pus pe aventuri se confruntă cu o bestie nemiloasă ce atacă la întâmplare satele pădurenilor. Povestea copiază cu rigurozitate scenariul unui RPG fantasy medieval, ceea ce mi se pare punctul vulnerabil al structurii narative. M-au surprins neplăcut construcții semantice forțate, de genul:

Atîta mi-a trebuit, fir-aș al Infernalilor.”, însă m-a amuzat relația între tatăl-pitic și fiul-pitic, numele pușcoacelor, toponimia (Topraisar, Sălăzar, Sălădar, Negru Vodă), care te duce într-un spațiu fantastic: „Nu-l mai văzusem pe tătînu’ meu de mai bine de 20 de ierni. Ultima noastră peripeție s-a terminat cu el urlînd la mine din toți rărunchii atunci cînd am reușit, în timpul unei beții, să cad peste Gilda, una din flintele lui, și să o rup în suficient de multe locuri încît să nu mai poată fi reparată nici cu sutură magică. De atunci nu ne-am mai vorbit, dar știam că dacă cineva are idee despre cum s-ar putea vîna un căpcăun, atunci el trebuie să fie.

Sunt convins că eliberarea de sub tributul jocurilor cu tematică fantasy va aduce creații literare din ce în ce mai bune în ceea ce-l privește pe Teodor Cristian Badea.

4) Restartul sufletului, Claudia Săndulache, Gazeta SF online

Fir narativ inexistent, asistăm neputincioși la o însăilare monotonă de trăiri ce mie nu mi-au degajat nicio emoție, nereușind să identific acele ancore care să mă țină conectat la text. Un fel de extaz mistic ratat:

Firescul a dispărut când tavanul peșterii s-a deschis, întrând o lumină orbitoare a unui soare verzui. În acel moment mi-am dat seama că părăsisem lumea mea, căci simțeam cum mă loveau sentimente trăite demult, cuvinte uitate, iubiri apuse mă izbeau de pământ. Mă prăbușisem cu ultima alegere făcută. Ridicând privirea spre soarele verde, cu greu țineam ochii întredeschiși, cobora o siluetă ce emana o energie incredibilă, un val de căldură plăcută.

5) Whisky cu sifon sub Mafic Mound, Aurel Cărășel, Argos Magazine

O călăuză ascunde un transfug într-o zonă selenară obscură. Pe măsură ce firul narativ se desfășoară, lent, plat, plicticos, aflăm identitatea misteriosului călător. Personajele mi s-au părut slab schițate, iar dialogurile doar pretexte pentru arhitectura mediului înconjurător. Deși atmosfera hard-sf e bine conturată, aș fi vrut ca toate conceptele interesante cu care operează Aurel Cărășel să se dezvolte ca un corolar al acțiunilor, nu să le desprindem agonizant de lent din replicile declamative ale unor personaje-pretext. De data aceasta am parcurs un text prea lung, ceea ce mi se pare ciudat câtă vreme o serie de povestiri cu subiect selenar aparținând autorului mi s-au părut nejustificat de scurte, dorindu-mi să văd anumite secvențe extinse (ex: Destinatarul, Peregrin galactic, Poveste cu un satir selenar).

Cu toate aceste minusuri, finalul mi s-a părut mai mult decât reușit. Imaginile sunt bine închegate, elementul mistic și mitologic bine administrat, se simte emoția unei istorii îmbrăcată în legendă, apetitul pentru science-fantasy. Paragrafe întregi au o densitate și un farmec aparte, de sine stătător, precum:

Era grotesc să se gîndească la păianjeni în acele momente halucinante, dar descoperi cu uluire că nu se putea abține să o facă. Deasupra coloanelor, Mafic Mound se înălța spre cer ca un trabuc cu vîrful retezat strîmb. Cum ar fi arătat un păianjen uriaș, un Latrodectus veninos cu pete roșii pe burtă, coborînd cu capul în jos și țesîndu-și firul invizibil cu picioarele din spate, atras de prada care era imobilizată între palmele zeiței?

Satiri, cratere cu temple gigantice, colonade înveștmântate în vid, păianjeni anorganici, toate aceste elemente se îmbină inspirat, dând culoare și savoare universului selenar născocit de Aurel Cărășel.

6) Foșnet de mătase albă, Cătălina Fometici, Argos Magazine

Un conte bătrân locuiește cu nepoata sa într-un castel pierdut printre munți și zăpezi crepusculare, fiind vizitat periodic de stafia unei femei pe care a iubit-o cu o pasiune letală. Textul este încărcat de imagini frumoase, rar am dat peste portretul sau istoria unei fantome construite cu atâta migală:

Ai apărut pe parapet încruntată ca o stăpînă a ţinutului – ceea ce erai – şi despletită ca o Valkyrie a sudului – ceea ce ţi-ai fi dorit să fii. Aveai chiar şi o armură elegantă din argint, lucrată în filigran, frumoasă ca o bijuterie şi atîta de subţire, încît ar fi străpuns-o şi un vîrf de ac. Ce ai crezut? Că apariţia ta delicat-războinică îţi va mobiliza oamenii obosiţi şi împuţinaţi, luaţi prin surprindere de noul stăpîn venit să își însușească ceea ce îi aparţinea? Ţi-ai imaginat că soarele îşi va reflecta chipul înfocat în metalul alb, dantelat şi un suflu proaspăt de curaj şi vitejie îţi va trezi armata decimată, la fel cum apariţia Minervei a întors oştirile ahee din drumul laşităţii?

Descrierile vorbesc de la sine, calitatea scriiturii este de necontestat, cu toate acestea mi-aș fi dorit un fir narativ mai elaborat, un rol mai pronunțat al tinerei nepoate în economia acțiunii, un schimb de replici, oricât de firav, între silfida sepulcrală și nobilul bântuit, dar poate toate acestea vor fi subiectul unei dezvoltări sau continuări ulterioare.

7) Ultima poveste, Bogdan Mihăilescu, Fantastica.ro

Almeea și Galimut se îndreaptă spre înțeleptul Umma, pentru a căuta un remediu în calea atotdistrugătoarei Maladii. Pe drum se întovărășesc cu un cyborg îmblănit, fiind nevoiți să supraviețuiască atacurilor unui taurin-mutant.

Povestirea este scrisă cu eleganță (lăsând la o parte frecventul de dinainte), însă devine tributară stereotipiilor postapocaliptice, de la decăderea asociată cataclismului, până la distrugătoarele războaie cosmice care s-au abătut asupra planetei. Ce salvează textul sunt frânturile de lirism nihilist, precum:

Rugul arse până dimineaţa. Tot ce era organic sau inflamabil era acum cenuşă. Din NK-2 mai rămăsese doar craniul şi cutia toracică care erau dintr-un aliaj de titan. Prin mormanul de cenuşă mai fumega o bucată de placă de bază, topită ca o meduză muribundă pe o plajă uitată.

și finalul neașteptat, deopotrivă inteligent și provocator.

8) Fotografii, Diana Alzner, Fantastica.ro

Povestire cu un început dinamic, entuziasmant, liric, dar care se pierde pe parcurs în digresiuni postapocaliptice și în stereotipii space-opera. Codrin și Lorena Kalamara trăiesc o poveste de dragoste efemeră, sfârșită pe altarul științei. Din nefericire, personajele mi s-au părut mai degrabă un motiv de însăilare a unor proiecții legate de explorarea spațiului. N-am rezonat cu dialogul, cu toponimia, cu emoțiile lor și nu m-am putut lăsa sedus cu prețiozități de genul:

– Codrin, eu pot demonstra ştiinţific faptul că Dumnezeu există. El vede Universul.

sau:

Când fac poze încerc să nemuresc o parte din mine. Ştiu că voi muri, dar măcar o bucăţică să fie salvată.

În opinia mea o echilibrare a descrierilor și a desfășurării acțiunii în detrimentul dialogurilor în nuanțe excesive hard-SF ar putea aduce un plus de prospețime povestirii.

9) The Martian Obelisk, Linda Nagata, Tor.com

Tematica apocaliptică se regăsește cu generozitate și în reviste-etalon precum Tor. Povestirea de față prezintă un Pământ decrepit, care cedează fără vreo cauză anume, cu un antreprenor bogat ce sprijină inițiativa unei femei-savant de a crea, de la distanță, un monument funerar al întregii civilizații umane, pe Marte.

Atmosfera de putreziciune globală este prezentată într-o nuanță cenușie, tenebroasă, încărcată. Coloniile de pe Marte sunt abandonate și tranzacționate pe Terra la sume infime, în absența unor persoane dornice sau capabile să le utilizeze.

Finalul scade puțin din tensiunea iminenței escatologice, însă punctele tari rezidă în echilibrul dintre personaje, în frumusețea ideii unor colonii abandonate și reciclate de la distanță, precum și în lirismul apocaliptic.

10) Sanctuary, Allen Steele, Tor.com

Două nave-colonie gemene poposesc pe o planetă în aparență prietenoasă, aflată tocmai în Tau-Ceti. În scurt timp sistemele navelor se degradează inexplicabil, una dintre ele dezintegrându-se.

Scrisă într-un stil alert, inovator, realist, povestirea conduce admirabil acțiunea către un deznodământ de tip first contact, numai bun pentru orice scriitură space-opera care se respectă.