1. Un japonez ordinar, Tettyo Saito, LiterNautica

Înainte de-a trece la scriitorii români, am preferat să-l punem în capul listei pe Tettyo Saito, un exotic și destul de misterios autor japonez de (mai nou) limbă română.

În povestirea supusă atenției dumneavoastră, lucrurile se petrec într-un decor urban idilizat, unde o familie armonioasă (mama, tata și un băiețel) își iau micul tejun în tihnă, pentru a continua dimineața luminoasă și liniștită de duminică la zoo. Raito (băiatul) este fascinat de hipopotami, împărtășind această pasiune cu Mikio (tatăl său).

Pe drumul de întoarcere cu trenul, tatăl rămâne în urmă datorită unor probleme stomacale, apărute pe nepusă masă din pricina unui orez capricios, condimentat cu curry. Urcat într-un alt tren, prost dispus de această dată, Mikio se comportă ca un ghiolban cu o coreeancă gravidă, căreia îi cedează, în silă, locul.

Succesiunea celor două pasaje, unul bonom, celălalt încărcat de ură și fecale, este șocantă, cel puțin la prima vedere. Pe de altă parte, autorul stăpânește destul de bine tehnica de contrast; aceasta și o suplețe aparte a propozițiilor, de regulă scurte, concise, percutante, conferă putere de sugestie unui text reușit.

2. Edia, Diana Alzner, fantastica.ro

Sara Lovin, cercetător în domeniul tehnologiilor moleculare, se încumetă să ceară ajutorul Enților, un soi de roboți evoluați, atunci când fetița sa, Ema, nu se mai trezește din comă, în urma unui accident bizar de mașină. Crescând-o în rol de mamă singură, Sara se simte în plus responsabilă pentru soarta Emei, mai ales că ea a fost cea care a provocat accidentul, produs în circumstanțe bizare.

Povestirea are multe puncte tari, din care spicuim:

  • amplasarea ambasadei roboților, Edia, în mijlocul deșertului, cu o simbolistică evidentă a faptului că nu sunt bine primiți de către oameni; structura clădirii, în forma unui mușuroi, întărește starea de stranietate;
  • indiciile asupra unei serii de revelații pe care Enții le au pe Marte, de unde se întorc pe Terra puși pe fapte mari, spre îngrijorarea oamenilor;
  • misterul care învăluie accidentul de mașină, posibil aranjament al roboților, care își doresc cu ardoare planurile biologului;
  • tensiunea morală pe care o are de îndurat Sara, nevoită să aleagă între desecretizarea cercetărilor sale și viața copilei;

Ca elemente ce diminuează miza textului, aș aminti explicațiile mult prea lungi ale robotului principal sau recuperarea neverosimilă a Emei, în doar două ore, după o perioadă de aproape 30 de zile în comă. Toate acestea pălesc spre final, unde acumularea suspansului se îmbină inspirat cu ecartul ditre fragilitatea organică și malevolența logicii postumane.

3. O poveste cu un zmeu de gheață, George Cornilă, fantastica.ro

Am găsit un singur cusur acestui text încărcat de o frumusețe descriptivă aparte și anume faptul că este prea scurt, pentru că în câteva fraze meșteșugite autorul ne oferă o mulțime de ingrediente pentru un memorabil basm cult.

Eroul sau, mai degrabă, antieroul e reprezentat de un oarecare zmeu de gheață, Uy, ce primește o simplă, dar nobilă misiune: să scuture țurțurii de pe streașina templului tot mai puțin vizitat de congeneri. Societatea zmeilor, izolați de oameni, timizi, cu tigvele groase și cam împuținați în gândire este creionată cu mână de maestru. Exemplificăm: Zmeii-de-gheață nu se îndrăgosteau și puțini credeu în suflete, deși bătrânii mai spuneau povești cum că atunci când un zmeu murea, când îngheța pentru totdeauna, spre a nu se mai trezi vreodată, din trupul său ieșea un abur care zbura până la cascada înghețată din inima crângului de sticlă și acolo îngheța la rându-i (…).

Finalul, deși nu aduce nimic în plus raportat la planul narativ, întregește miza povestirii, prin surprinderea scânteii de umanitate a tânărului zmeu, nevoit să interacționeze, în cele din urmă, cu nedoriții și omniprezenții oameni, aflați în misiune de explorare. Sper ca autorul să dezvolte și în alte povestiri această lume creionată cu un lirism inspirat și bine dozat, pentru că premisele arhitecturii epice sunt entuziasmante.

4. Cerneală de kraken, George Cornilă, fantastica.ro

A fost o surpriză plăcută să dau de încă o povestirea de-a lui George Cornilă în numărul 19 al ediției online fantastica.ro. De această dată suntem purtați la marginea unui port uitat de lume, unde un marinar încărunțit înainte de vreme își poartă cu demnitate blestemul de a nu-și găsi astâmpărul pe uscat.

Deși intriga este introdusă abrupt, în primele rânduri, povestirea este una de atmosferă, cu o sumedenie de puncte forte, din care amintim:

  • Credibilitatea personajelor fantasy, precum Baba Blodwen, cotoroanța care lansează blestemul cu puțin înainte de a muri;
  • Arhaismele, dozate cu simț de răspundere și control asupra efectului anistoric (de exemplu: apotecar, ibovnic, pfunzi). Deși riscante, nu crează senzația unui melanj fantasy neverosimil, dimpotrivă;
  • Geografia fantastică a locului preia, precum arhaismele utilizate în text, o serie de spații recognoscibile, printre care și Constanța, introdusă salutar în povestire prin denumirea turcească, medievală;
  • Frazele lungi, bine încondeiate și estetica originală a pasajelor descriptive, care conferă o anumită cadență și savoare unui text cu un ritm narativ încetinit în favoarea atmosferei. Exemplificăm: Într-o astfel de noapte grea, pe când furtuna zguduia marea și valurile se înălțau ca niște ziduri negre care se prăbușeau zgomotos peste țărmul pietros, lui Houlihan, privind pierdut cu ochi congestionați pe fereastră, i se păruse că vede krakenul cățărându-se, ca un uriaș mănunchi de țipari, pe farul de pe zidul care închidea rada portului.
  • Finalul, excelent, neașteptat, în care personajul blestemat găsește o posibilă scăpare de sub vorbele malevolente ale vrăjitoarei, prin intermediul unei pungi cu cerneală. Despre ce fel de evadare este vorba, vă invit să descoperiți.

5. Prin pulberea de aripi, Dănuț Ungureanu, fantastica.ro

Un text intrigant, un soi de alegorie ludică a creației, în cheie space opera, despre miturile panspermiei. Un soi de muște verzi Bu, conduse de un rege nebun, apărat în permanență de zece fecioare, colonizează o planetă unde niște slujitori golesc de viață o mulțime de cochilii (carapace), pentru a fi luate în stăpânire de către muște.

Pestrițul alai alegoric se prezintă în felul următor: Erau trei porcci, trei râmători de stele, și la cam vreo treizeci de cai. În urmă, un melc uriaș venea greoi, cu cochilia plină ochi cu de-ale gurii și tot ce mai trebuie unui popas. Regele nostru ieșise la iarbă verde.

Povestirea lui Dănuț Ungureanu, bine scrisă, abundă în imagini poetice, însă ansamblul din cale-afară de criptic oferă, în final, mai multe întrebări decât răspunsuri. O fi bine, o fi rău, vă invit să hotărâți dumneavoastră.

6. Despre urmările…, Cristian M. Teodorescu, fantastica.ro

Narațiunea surprinde viața de pensionar nostalgic inadecvat a lui Nea Stamate, care, de la adăpostul pensiei de 1.000 de Euro, înjură în 2027 la grămadă, tefeliștii, soroșiștii, multinaționalele și tot ceea ce a contribuit la dispariția partidului care îi făcuse un rost înainte și după 1989.

Nimic nu scapă supărării lui Nea Stamate, de la un nepot îndepărtat, spilcuit, care-i propune, mai în glumă mai în serios, o călătorie inițiatică în timp, într-o vreme în care doza de bere se cumpără cu 50 de lei, până la timișorenii cu revoluția lor de mușama. Prea târziu, fascismul și țigănia ne-au învins, înjură Nea Stamate printre dinți. Prea multă destrăbălare. Numai vânzători de neam și țară peste tot. (…) Ne-au sluțit orașul, ne-au distrus poporul, ne-au făcut slugi la noi acasă…

Deși conține o sumedenie de savuroase linii de dialog, cu un comic de limbaj de valoare incontestabilă, trebuie să recunosc că mi-aș fi dorit ca povestirea să ne ofere ceva mai mult pe lângă frustrările cronice ale unui pensionar-caricatură. Nu aș vrea să pozez într-un cititor greu de mulțumit, dar și așteptările sunt pe măsura unui scriitor de anvergura lui Cristian M. Teodorescu.