Creator de bandă desenată (BD) și prozator, Viorel Pîrligras a avut în public rara modestie de a se considera un grafician lipsit de orgolii, deși conștient de pasiunea sa artistică și devotat acesteia până la a o considera „însăși viața lui”. A lăsat mărturii lipsite de echivoc în acest sens: „Statutul de amator mi-a apărut limpede din momentul în care am avut acces la producţia europeană de benzi desenate şi am putut face comparaţia cu vârfurile creaţiei BD româneşti. O diferenţă clară şi de motivaţie, şi de competiţie, şi de suport tehnic. Ca să nu vorbesc de lipsa libertăţii, ideologice, politice sau de orice natură doriţi. Aşa că mi-am spus mereu poveşti desenate mie şi am publicat doar atunci când mi s-a oferit ocazia.” Cu toate acestea, bogăția și varietatea subiectelor sale, precum și succesul în a-și configura treptat o manieră inconfundabilă l-au făcut pe autor să-și depășească simpla prezență amatorială, înscriindu-l între practicanții și comentatorii importanți ai acestei „a noua arte” de care Pîrligras era cucerit încă din copilărie.

(Caricatură de Marian Mirescu)

S-a născut la 29 ianuarie 1959, în Turnu Severin, moștenind talentul de la mama sa, profesoară de desen. În 1970 i se acordă o diplomă de merit la concursul de benzi desenate „Minitehnicus”, organizat de revistele Cutezătorii şi Pif Gadget, pentru ca la 14 ani abia împliniți să câştige premiul I într-o altă competiție de profil. A absolvit Liceul de Artă din Craiova, care actualmente poartă numele lui Marin Sorescu. Pasiunea pentru SF i se declanșează în urma descoperirii Colecției „Povestiri științifico-fantastice”. Se înscrie inițial în Cenaclul „Henri Coandă”, condus de Alexandru Mironov și Ion Ilie Iosif, mutându-se apoi, împreună cu alți tineri craioveni, la Cenaclul „Victor Anestin” de la Casa Studenților, între fondatorii căruia figurează și el. A conceput și realizat grafica fanzinelor Omicron (1988-1989), precum și a altor publicații care și-au încercat norocul în epocă, Orfeu din Orion, Omega, Eclipsa, Constelația Orion, iar mai târziu, după anul 2000, Fergonaut, Oscar și prietenii lui, BDC (Banda desenată craioveană, 2012-2013, editată împreună cu Marian Mirescu și Cristian Ciomu). Evident, nu toate poveștile desenate ale lui Viorel Pîrligras se înscriu tematic în science-fiction; bunăoară stripurile publicate zilnic în ziarul ieșean Evenimentul, peste 4000 la număr, sunt dedicate isprăvilor cățelului Oscar, devenit mascotă a copiilor de vârstă preșcolară. În schimb, personajul denumit „fergonaut” („un soi de cub arhetipal, zâmbitor, cu urechi de câine, trompă de elefant și trei smocuri de păr în cap, care defilează prin toate marile momente ale istoriei universale”, cum îl descrie Petrișor Militaru într-un număr aniversar dedicat graficianului în revista Mozaicul) evoluează în marginea genului nostru, fără să se lase inhibat de neverosimilul aspectului său comic și straniu totodată.

 

Conviețuirea, fecundă artistic, cu grupul restrâns autointitulat Banda Desenată Craioveană e tratată de autor cu aceeași privire senină și dispusă mai degrabă la propria minimalizare decât la nedrepte inflamări de orgoliu: „Mărturisesc că n-am fost niciodată vioara întâi a grupului. Emulaţia creată de Marian Mirescu, în principal în jurul personalităţii BD a lui Valentin Iordache, şi întreţinută într-un fel de tânărul Dodo Niţă nu mă magnetizase suficient. Eram desenatorul acela solitar, care îşi nara propriile poveşti şi, pentru că nu atingeam cotele talentului de grafician ale lui Mirescu şi nici pe cele de autor BD ale lui Iordache, făceam eforturi în a mă autodepăşi.” Disensiuni inevitabile pe parcursul timpului nu vor umbri momentele de incontestabilă solidaritate ale grupului de la Craiova, capabil să se mobilizeze eficient în promovarea unei arte speciale; sau cum spune Pîrligras însuși într-un interviu: „… important este că s-au susţinut unii pe alţii, apărând împreună în mai toate iniţiativele publicistice, fie că acestea s-au numit Orion, 467, Prichindel, AH, BD!, Omega, Mini-Azi sau Constelaţia Orion SF. Îi invidiez în egală măsură şi pe Cristian Ciomu, pentru că-şi permite luxul de nu mai face bandă desenată, deşi citeşte şi colecţionează multe producţii din domeniu, ba chiar organizează manifestări BD, şi pe Dodo Niţă, care are suficienţi bani pentru a-şi permite atât achiziţionarea tuturor producţiilor de gen, cât şi «generozitatea» de a cumpăra desenatorii BD cu o cafea sau o pizza.” Pe lângă acești bediști din imediata vecinătate a autorului, el nu-și ascunde satisfacția de a fi cunoscut și alți artiști români importanți pentru domeniu, precum Sorin Anghel și Sandu Florea, sau, dintre europeni, Pierre Pascal, Roland Francart, Paul Laffont, Irène Brunet, Colette Lastrayoli și Louis Chance. Datorită multora dintre ei, conștiința artistică a autorului a evoluat în mod categoric dinspre banda desenată ca divertisment spre înțelegerea resurselor mature și grave ale domeniului, așa cum le pune în evidență, bunăoară, comentariul la albumul Stigmata de Lorenzo Mattotti și o serie de alte articole publicate pe blogul personal, Lumi paralele.

Ceea ce nu înseamnă că Viorel Pîrligras nu s-ar fi dedicat în deplină dăruire și benzii desenate simple, cu efect imediat, lucrare bazată pe comicul de situație și pe poanta cu aluzii culturale, așa cum apar acestea în multe dintre stripurile seriei Cosmogonii.

BD Craiova 2002. Afișul semnat de Viorel Pîrligras

 

Cu mai mult elan epic și varietate în construcția de personaje sunt povestirile desenate sub titluri ca Poarta (1985), Zona de vest și Zona de est (2015), unde autorul aspiră la conturarea unor universuri fabuloase, cu mulțime de personaje având trăsături în care tiparul uman se combină lejer cu unele de alegorie fantastică. Desenul pe suprafețe mari, unde portretele migălite se întâlnesc cu linia dezinhibată a unor tușe extravagante, într-un registru comico-aventuros și nu rareori cu vizibile efecte lirice, constituie și conținutul unor lucrări de amploare, precum albumele Escală pe Tobra (1991) și Lumi paralele (1995). O sumă de lucrări în proză (Impact – 1982, Între nasturi – 1985, Un mutant perfect – 1985, Sculptură lentă – 1986, Curcubeu pe cer – 1989 și alte câteva) fie pleacă în chip dovedit de la benzi desenate anterior,  precum Cordoba stelelor (1990), fie conțin în ele însele compoziții de acest fel și își dispun elementele inventate după reguli practicate cu lejeritate în BD, așa cum se întâmplă, de pildă, în povestirea intitulată Fantastica lume a lui Cristobald (1986):

 

„Pornesc, ciudat alai de toate vârstele, spre castelul alăturat. Trinidad descoperă abia acum, la lumina înșelătoare a serii, alcătuirea edificiului somptuos, cu ziduri policrome, turnuri și donjonuri fantastice, înjghebate de o imaginație bolnăvicioasă. Pătrund în șir indian, bătrânul, Cristobald, Trinidad, Q, și la urmă Emanuel, printr-o poartă imaginând un ochi, iar senzația e cumplită, fata chiar închide ochii pentru a se regăsi apoi, când îi deschide iar, într-un labirint de culoare, scări, săli și camere. Peste tot, constructorul a imaginat zeci de animale fantastice, susținând boltele în prelungirea arcadelor, motive zoomorfe se regăsesc chiar și în elementele de mobilier; picioare de căprioară susțin mese, canapelele imită prin formă, culoare și structură imobile iguane, în timp ce mănunchiuri de șerpi atârnă din tavan, împietriți în alcătuirea candelabrelor electrice. Pe Trinidad o obosește decorul baroc și își pune întrebări asupra funcționalității acestor spații de locuit, când, la simpla ei dorință, iată, scările, culoarele, camerele își schimbă cameleonic culorile.”

 

Deocamdată, Viorel Pîrligras pare mai puțin decis în a-și contura ferm profilul de prozator decât pe cel de artist plastic specializat. A câștigat premii la concursurile naționale ale genului, inclusiv unele decernate cu aceste prilejuri sub emblema Uniunii Scriitorilor (pentru Impact și Fantastica lume a lui Cristobald). Albumul Escală pe Tobra a primit un premiu Romcon în 1991, iar în 2013 municipiul Drobeta Turnu Severin i-a acordat premiul său de excelență pentru întreaga activitate artistică. În cadrul unui proiect BD Caragiale, promovat de Editura ALLFA, autorul a publicat un album consacrat marelui nostru scriitor, unde găsim transpunerea în benzi desenate a schițelor Domnul Goe, Amici și Telegrame (2001). Ca traducător, a semnat versiunile românești ale unor povestiri celebre de Richard Matheson (Jurnalul unui monstru) și Ray Bradbury (Coșmaruri în Armageddon), precum și texte de Chad Oliver, Michel Jeury, James Tiptree Jr. etc. A fost la rândul său tradus în sârbește, cu albumul Otvorena vrata (Ușa deschisă), lansat cu succes la Salonul balcanic de bandă desenată de la Leskovac (2013) și la Salonul internațional din Belgrad (2014).