Eram îndrăgostit de tot misterul feminin ce-l degaja prin toți porii. Cu câțiva ani mai mare, avea o siluetă ce se strecura elegant în orice vreme pe strada din cartierul liniștit. Bărbații răsuceau capul după ea, femeile o admirau cu invidioasă tăcere și nimeni nu știuse vreodată ce tonalitate avea vocea fiindcă părea nu numai distrasă, dar și nefiresc de discretă. Bineînțeles, părinții ei, erau cum se spunea, oameni de omenie, tare vrednici și bine văzuți, iar comportamentul misterios, retras, al fiicei îi punea adeseori în încurcătură. Apoi cineva observase că mijlocul ei se îngroșa. Clevetirile nu au întârziat să apară, în orășelele mici uitate de Dumnezeu unde fiecare îl cunoaștea pe fiecare, singura preocupare cu adevărat importantă era râvna deosebită pe care o depuneau toți să nu ajungă în gura lumii. Dar o asemenea frumusețe timidă și cuminte despre care se știa doar că termina fiecare an premiantă cu coroniță să pățească așa ceva, părea de neînchipuit. Rușinea îi copleșise părinții, așa cum spuneam, oameni de toată isprava, dar trăitori între vecini deopotrivă curioși și bucuroși că n-au pățit un asemenea necaz.
Acolo unde hărțile vechi ale navigatorilor antici lăsau pete goale, cineva avea grijă să scrie Terra incognita, un tărâm umplut cu presupuneri deoarece, prin natura lor, oamenii curioși tindeau să nu lase niciun un spațiu gol. Tot așa cum se vorbea despre ea, cum că se dedulcise la fructul păcatului trupesc, un secret insuficient ascuns de vreme ce rodul tocmai se ivise în văzul tuturor. Pe ea nu o mai văzuse nimeni de multă vreme, părinții ei deveniseră brusc morocănoși și distanți cu oricine îi întrebă de sănătate, dar mai ales de soarta nefericitului ce-și bătuse joc de așa frumusețe de fată și de viitorul ei, întorceau spatele cu capetele plecate, gârboviți de o povară nemeritată și amară. Atunci au început să apară stoluri de zvonuri, care mai de care mai deocheate și lipsite de orice fundament logic, numai că în lipsa oricăror dovezi sau declarații orice prost devine detectiv specializat în toate domeniile știute și oculte. Se vehiculase ideea unui blestem, dar bârfa rămânea principala preocupare a oamenilor mici ce nu-și vedeau de treabă. Sorocul trecuse de mult și în rarele ocazii în care fata a putut fi văzută, pântecul ei creștea obraznic spre mirarea tuturor.
Poate din cauza supărării, poate din lehamite, părinții fetei au înconjurat casa cu un gard de tablă înalt asemeni celui de lângă arena de tenis. Nimeni nu vedea ce se petrecea în curtea lor și oricum din bârfa răutăcioasă au dat-o-n compătimire deoarece se împlineau șapte ani de când mijlocul rotunjit al tinerei ce nu mai putea umbla, nu părea să ascundă o sarcină nedorită, ci o tumoare nemaivăzută de lumea medicală. Mulți jurau că văzuseră la ceas de seară medici, profesori universitari, preoți, monahi și călugărițe, alții în schimb se minunau de nesperata șansă de pe carnetele de C.E.C. cu câștiguri în autoturisme, trei la număr și povesteau oricui doreau să-i asculte că toate câștigurile erau convertite în apartamente cumpărate în capitala județului. Iar eu am rămas numai cu amintirea amară a unei îndepărtate siluete de care mă îndrăgostisem în mod idealist cu toată forța adolescenței. Mare mi-a fost mirarea când aflasem că bătrânii au pierit loviți de o mașină condusă de un bețivan, iar la înmormântarea lor ea apăruse suplă, cu ochii triști și paloarea de albul zăpezii pe față, ceea ce o făcea mai enigmatică.
De multă vreme nu am mai trecut prin cartierul copilăriei și poate nici nu-l vizitam dacă nu primeam scriisoarea cu indicații clare, laconice, directe. Cumpănisem bine vreme de câteva ore. La ceas de seară după ce-mi luasem pastilele de inimă m-am decis totuși să fac plimbarea. Multe s-au schimbat, nici oamenii nu mai erau aceeași, oricum nimeni nu mă băgase în seamă de când a apărut moda asta teribilă de a sta cu ochii-n telefon. Casa lor fusese înghițită de-a binelea de iederă și vița de vie sălbăticită de neîngrijire. Am găsit cheile la locul lor așa cum îmi indicase în epistolă. Intrasem prin toate încăperile pavate cu coli de hârtie acoperite de un scris ordonat așternute peste tot. În spatele casei aveau o verandă ce ținea loc de seră. Așezată pe șezlong, mă așteptase nerăbdătoare. Trebuia să plece, nu-mi spunea unde, rictusul gurii strâmbate îmi indica faptul că trecuse printr-un accident vascular. Avea o tonalitate gravă, plăcută, liniștitoare chiar. Știa că o iubisem în secret. Mi-a încredințat un dosar ce trebuia să-l predau unui notar astfel încât rudele îndepărtate să nu se certe pe moștenire. Mi-a arătat oul. În mijlocul grădinii, cu mușchi pe el. Îl purtase în pântece șapte ani și de șapte ori pe atât îl veghease. Invocase șarpele infinit al visului cu toată iubirea ei curată de tânără la șaptesprezece ani. Nevăzuta creatură a spațiului avea să-i ofere șansa unei maternități nesperate, aceea de a deveni spiritul unei planete îndepărtate ce mustea de apă în așteptarea vieții. De ce eu, o întrebasem fără vreun motiv anume deși deja știam că eram ultimul cunoscut al ei în viață. Sub coaja translucidă de fosforescență albăstrui-violetă se vedeau zbaterile ondulate a ceva nedefinit încolăcit în nenumărate forme de infinit. Am plecat puțin trist de previziunea ei că nu mai avem mult timp până la extincție, pe de altă parte însă, măgulit că-mi dăduse numele de colecționar de vise. Cine-a fost primul, oul sau găina? Ușoara vibrație în întunericul serii și senzația că văd nimicul visului sub forma deșirată a unui fum de țigară întunecat m-au făcut să înțeleg că așteptarea ei luase sfârșit. Mai bine că nu văzusem eclozarea unei noi vieți cu un destin ca al nimănui cunoscut și-mi amintisem ce-mi spuse la plecare. Când șarpele infinit al visului și-a făcut apariția pregătit să-i inoculeze dulcele venin în pântece, avusese nevoie de tot sângele rece de pe lume.
