14

 

12 Octombrie, 1954

Călătorie prin Fantazia. Câmpurile sunt goale, culese ca în fiecare toamnă de rodul lor. Ochii oamenilor pe care îi întâlnim şi hainele ferfeniţite ne demonstrează că sărăcia începe să se instaleze cu autoritate peste tot.

Ajungem la aceeaşi casă unde Fan a cules întotdeauna bucuria sau tristeţea, îmbărbătarea sau înfrângerea. Ne întâmpină un om tânăr, pe care nu-l cunoaştem. E Manor III, care ni se destăinuie cu sinceritate.

-„Tatăl meu, Manor II, a murit cu doi ani în urmă din cauza unui accident. Am rămas după el 3 copii, eu şi două surori. Averea ce ne-a lăsat-o a fost de trei hectare şi ceva de arătură, afară de acareturi. Surorile şi-au luat partea lor de avere – un hectar şi ceva de pământ fiecare – şi s-au măritat. Eu am rămas cu gospodăria şi cu aceeaşi parte de pământ ca fiecare dintre surori. M-am căsătorit cu o fată ce mi-a adus zestre 1 hectar, aşa că împreună cu al meu am adunat 2 hectare.

Trăim numai de aici. Trăim însă greu. Pământul e prea puţin ca să ne mai ajungă să împlinim toate nevoile. Avem de pe acum doi copii. Casa cere cheltuieli, ca orice casă. Cu ce culegem din câmp avem aproape numai cât să mâncăm. Hainele de pe noi, asemănătoare cu cele ale cerşetorilor, vorbesc suficient de viaţa ce ducem.

Trăim greu. Chiar aşa însă existenţa noastră mai e posibilă. Cu privaţiuni peste privaţiuni, izbutim să ne târâm de la o zi la alta şi de la un an la altul. Dar ce vor mai face copiii noştri? Cum vor mai aduna ei bucata de mămăligă sau de pâine cu care să se ţină pe ei şi casele lor? Eu am două hectare de pământ care-mi ajung tocmai bine ca să nu mor de foame. Ei nu vor mai avea nici pe departe atât. Mai  rău nu vor avea apoi cei ce vin dincolo de ei, nepoţi şi strănepoţi.

Simţim uneori imboldul ca să-i omorâm de mici, numai ca să nu-i mai creştem mari pentru cine ştie ce amar de încercări şi suferinţi.

Toate gândurile noastre sunt întunecate de aceste lucruri. Milioane de ţărani fantazieni tânjesc cu ele în cap şi caută o lumină care nu se vede. Puţini dintre noi sunt mai liniştiţi, aceia unde copii au fost câte unul sau n-au fost deloc. Dar puţini sunt în asemenea situaţie. Cei mai mulţi sunt cei săraci”.

Plecăm de la Manor III în grabă. Mai trecem pe la alte gospodării şi prin alte sate, o zi întreagă. În toate părţile se proiectează peste ani aceeaşi tragedie sfâşietoare. Pământul se pulverizează mereu între generaţii. Odată cu pulverizarea scade şi venitul familiei ţărăneşti. De la lotul initial de 5 hectare s-a mers şi se merge progresiv la tot mai puţin. Concomitent cu aceasta scade şi capacitatea de muncă. Plugul barbar, sapa cât palma şi vitele de jug reduse la piele şi oase sunt edificatoare.

Ţara stă astfel între două crize. O criză a pulverizării pământului şi altă criză a producţiei generale, promovată de scăderea capacităţii de muncă a clasei ţărăneşti. Ţărănimea sărăcită prin pulverizare nu mai poate munci cum trebuie şi nu se poate folosi de atâtea strălucite cuceriri ale civilizaţiei – de la tractor la irigaţie şi la soiuri alese de seminţe şi animale – generatoare de însutit şi înmiit randament.

O situaţie gravă. Împovărat de tot ce-i în jurul nostru, privesc la Fan ca să-i surprind întristarea pe faţă. Dar ochii mei întâlnesc o minune. Fan e de nerecunoscut. Senin ca divinele dimineţi ale verii, el seamănă aidoma cu un mare iluminat. Din fruntea lui largă simt cum radiază efluvii de soare şi de viaţă nouă.

Tragedia pe care o vedem amândoi în mii de exemplare rodeşte în el ca un balsam dulce. Rodeşte balsamul mântuitor. Închiagă fericitul viitor unde toate bucuriile omeneşti vor trăi înlănţuite milenii în şir.

Alături de el, aş vrea să arunc şi eu povara ce mă apasă, dar nu reuşesc. Eu văd că poporul fantazian merge fără nici-o putinţă de oprire pe drumul destinului său.

Cum mai e oare posibilă o mântuire?

 

15

16 Octombrie, 1954

Consiliul salvării naţionale este din nou întrunit.

Pentru a doua oară se întâmplă acest eveniment în istoria fantaziană, primul având loc pentru reforma agrară din 1924. Ca şi atunci sunt prezente toate personalităţile proeminente ale ţării, călite în creaţie şi muncă.

Fan e la tribună. Ridicat deasupra imensului amfiteatru care cuprinde toată elita naţiunii, el seamănă cu o divinitate la care omenirea aleargă însetată să caute alinări şi nădejdi. Prin opera sa el şi-a câştigat de pe acum nimb de recunoştiinţă glorioasă, apropiindu-se de mit şi legendă.

Începe să vorbească senin, ca un cer de Iunie. Arată amănunţit întunecatul viitor ce aşteaptă poporul fantazian, vâltoarea fără fund a acestuia şi toată vremelnicia reformei anterioare. Demonstrează apoi că lupta se cere purtată zi de zi, fără niciun armistiţiu, fiindcă numai aşa poate fi păstrat binele între oameni în locul mizeriei degradante.

-„Desigur, spune el, poporul fantazian se găseşte acum în echilibru, dar echilibrul acesta este numai aparent. În realitate el se află angajat pe drumul ce duce implacabil spre moarte. Toate reformele încercate în istoria omenirii nu-i vor ajuta mai mult ca baloanele de oxigen unui bolnav în comă. Criza nu e de suprafaţă ci de structură. Operaţia salvatoare trebuie făcută de aceea chiar în structură, cu toată îndrăzneala”.

Astfel ajunge Fan la nodul gordian al problemei. Aici el expune sublim reforma ce singură poate dărui Fantaziei fericirea eternă şi întoarcerea din calea prăpastiei. Glasul care-i tremură de emoţie împrumută momentului o măreţie sfântă. În toată adunarea nu mai sunt câteva sute sau mii de oameni, străini unul de altul, veniţi fiecare de la rostul său, ci e numai o divină înfrăţire în aprobare şi entuziasm. Tumultul aplauzelor pare o superbă melodie a bucuriei. O imensă încredere în viitor străluceşte pe toate feţele.

O noua epocă începe în istorie. O epocă de lumină, de eternă fericire, de biruinţă totală a geniului omenesc. Fan e piatra de temelie  a lumii noi iar ctitoria lui înseamnă izbândă şi desăvârşire.

16

18 Octombrie, 1954.

Toată Fantazia citeşte astăzi, afişat pretutindeni sau publicat în ziare, drumul destinului cel nou. E un text simplu şi concis, aşa cum sunt toate textele istorice. Iată-l:

 

FANTAZIENI,

Viitorul poporului nostru este în pericol. Reforma agrară din 1924 îşi pierde cu fiecare zi efectele salvatoare de la început din cauza împărţirii pământului între moştenitori din ce în ce mai numeroşi.

În cazurile unde a treia generaţie este ajunsă de pe acum în posesia pământului şi unde copiii au fost mai numeroşi, fapt aproape general la noi, de la lotul de 5 hectare de familie s-a ajuns la suprafeţe de unul sau două hectare de familie.

Privind această schimbare în lumina viitorului se vede limpede că generaţiile patru, cinci, şase, etc., vor fi literalmente muritoare de foame. Pământul repartizat în suprafeţe infime fiecărei familii şi muncit individual, dezorganizat şi cu mijloace neîndestulătoare nu va mai putea să ne asigure existenţa. Puţinele excepţii fericite nu interesează întru nimic în această desfăşurare de lucruri, ci interesează numai marea mulţime, marea majoritate peste care vin sărăcia şi suferinţa cu paşi uriaşi.

Îngrijorat de această perspectivă, am examinat cu atenţie întreaga situaţie împreună cu fruntaşii naţiunii întruniţi în consiliu naţional. Este vorba să prevenim catastrofa din cale şi să creiem naţiunii noastre condiţii unde munca şi bunurile, înfrăţite complet, să ne dea o uriaşă putere de viaţă, o imensă capacitate în politica demografică. Nu ne gândim la promovarea unui spor forţat de populaţie ci numai la asigurarea unei existenţe bune pentru înmulţirea normală.

În acest scop am hotărât următoarele:

  1. Se interzice, pe viitor şi pentru totdeauna, cumpărarea pământului arabil de către particulari. Tot pământul acesta care se oferă spre vânzare va fi cumpărat de către stat.
  2. Toţi micii funcţionari, micii meseriaşi şi micii comercianţi care posedă o suprafaţă de pământ arabil până la 3 hectare inclusiv, sunt obligaţi ca în termen

de 5 ani să-l cedeze statului contra cost achitat integral şi imediat. La fel sunt obligaţi funcţionarii superiori de carieră, marii industriaşi şi marii comercianţi, cu deosebire că pentru aceştia nu există nici-o limită de suprafaţă, oricât de mari ar fi domeniile ce posedă. Acestora li se lasă însă posibilitatea de opţiune între cariera lor profesională sau proprietatea pământului.

  1. Pentru toate cumpărările de pământ arabil ce se vor face de către stat de la 1 Januarie 1955 până la 31 Decembrie 1959, adică timp de 5 ani, se fixează preţul de 50.000 Fani hectarul, faţă de actualul preţ liber de 40.000 Fani.

Începând cu 1 Januarie 1960 preţul pământului se va reduce automat la 40.000 Fani hectarul pe tot cursul anului 1960, iar în fiecare an viitor acest preţ va fi redus cu câte 1.000 de Fani anual. Tabloul de mai jos arată cum va evolua acest preţ:

Odată cu începerea anului 2000 preţul va deveni nul şi de aici înainte pământul va putea intra în patrimoniul statului numai cu titlu de donaţie gratuită.

  1. În anul 1960, adică după trecerea primilor 5 ani, se va proceda la comasarea întregului pământ cumpărat de stat. Comasarea cumpărăturilor făcute după această perioadă se va face de preferinţă în jurul primei comasări. Comasarea iniţială se va face pentru fiecare comună în parte sau pentru mai multe comune la un loc, unde va fi cazul.
  1. Pe pământul astfel comasat va lua fiinţă la 1 februarie 1960 forma cea nouă de convieţuire socială numită „coop”. În aceasta se vor primi exclusiv oameni săraci, lipsiţi cu desăvârşire de pământ sau orice altă avere.

„Coopul” va fi sistemul care va da agriculturii cel mai strălucit viitor şi va asigura o existenţă fericită întregului popor fantazian. Munca generală efectuată în comun şi pe întinse suprafeţe va permite maximum de organizare, maximum de raţionalizare şi maximum de înzestrare cu toate cuceririle în speţă ale progresului şi civilizaţiei. Din toate acestea înfrăţite în „coop” va ieşi un randament înzecit şi înmiit, atât în ordinea materială cât şi în cea culturală.

Preţul ridicat al pământului între anii 1955 – 1960 se aşează pe aceeaşi linie de salvare publică şi se justifică prin dorinţa statului ca la sfârşitul primilor 5 ani să se afle în stăpânirea unei suprafeţe cât mai întinse spre a putea inaugura cu vigurozitate lumea cea nouă.

De aceea vindeţi neîntârzâiat pământul vostru statului. Consolidaţi viitorul poporului vostru şi al urmaşilor voştri. După 5 ani existenţa voastră nu se va pierde pe drumuri ci va fi asigurată de „coop” în mod strălucit.

Conducătorul Fantazienilor

FAN

 

17

21 Octombrie 1954.

Fan îmi vorbeşte ceva despre reformă:

-„Am călătorit împreună prin Fantazia şi cunoaştem evoluţia neamului Manor, de la Manor I la Manor III. În situaţia lui Manor III se află de pe acum aproape jumătate din populaţia ţării. Restul stă încă mai bine din cauza lipsei de copii sau a copiilor mai puţini lucru ce a conservat întrucâtva lotul iniţial. În plus, unii dintre micii agricultori şi-au mărit averea prin cumpărături dar şi lor li se vor pune în faţă, peste câteva zeci de ani, aceleaşi neajunsuri ale pulverizării proprietăţii.

Consecventă acestei perspective, executarea reformei s-a eşalonat pe un timp de 45 de ani, tocmai ca să primească toată ţărănimea în sânul său nu prin constrângere ci pe măsură ce necesităţi aspre o vor împinge om cu om şi familie cu familie în „coop”.

Cei săraci vor intra imediat, cei mijlocii peste 5, 10 sau 20 de ani, iar cei bogaţi mai târziu când bunăstarea actuală li se va măcina fie prin moştenitori mai numeroşi, fie prin alte cauze.

În acest mod reforma cea nouă se va desăvârşi şi se va dezvolta organic, solid, neimprovizat, pas cu pas cu pulverizarea pământului, asemenea creşterii unui copil.

Am fixat la cumpărare un preţ de ispită pe timp de 5 ani ca să achiziţionăm în această perioadă o cât mai însemnată suprafaţă. Toţi funcţionarii, meseriaşii şi comercianţii, puşi în faţa situaţiei create acum, după care pământul se poate vinde numai statului şi cu preţuri progresiv şi simţitor mai mici după 1959, se vor grăbi cu siguranţă să ni-l vândă chiar când vor avea mai mult de 3 hectare, adică peste minimul obligat la cedare.

Tot în primii 5 ani vom atrage în patrimoniul Statului resturile fostelor latifundii, căci proprietarii lor vor fi mai bucuroşi să le valorifice acum decât să le păstreze pentru o devalorizare sigură în viitor. Lipsa de interes cu care le exploatează nu le mai procură de altfel nici-un venit. Le ţin mai mult ca o povară, ca un lux, ca un blazon al trecutului.

Neprimirea în „coop” decât a celor fără nici-o avere prezintă o dublă însemnătate.

În primul  rând dă omului siguranţa că după ce a rămas fără o brazdă de pământ, după ce şi l-a vândut statului, îşi va afla un refugiu în „coop”. Astfel va proceda cu uşurinţă şi fără grijă la vânzare. O familie cu două hectare care îi  asigura o existenţă câinească le va vinde bucuroasă contra 100.000 Fani, ştiind că această sumă îi  va ajunge să ducă o viaţă omenească până în anul 1960 când va lua fiinţă „coop”-ul şi va intra în el. Desigur că puţini dintre cei cu pământ puţin vor rezista acestei modalităţi.

Preţul primilor 5 ani constituie o metodă de accelerarea pauperizării unui număr cât mai mare de familii ţărăneşti, pentru ca pe de o parte să se elibereze pământ pentru „coop” iar pe de alta să se creeze, tot pentru „coop”, populaţia necesară începutului.

În al doilea  rând, restricţia primirii în „coop” la cei (a celor) absolut săraci vizează solidaritatea în „coop”. În acesta se vor primi numai oameni rupţi complet de orice alte legături sau interese şi de orice alte baze de existenţă în afară, pentru ca astfel „coop”-ul să le fie viaţă şi moarte, suflet şi sânge, tot şi nimic, ştiind că dincolo de graniţele lui îi  aşteaptă suferinţa şi pieirea.

De altfel se vor stabili la timp toate măsurile care să asigure cu succes legătura dintre „coop” şi omul din el.

Până atunci, reforma se difuzează şi se explică pretutindeni, de la oraş până la cătun, ca să pătrundă cât mai adânc. O presă specială şi echipe speciale conlucrează cu toată energia la această propagandă.

18

3 Julie, 1957.

Sunt doi ani şi jumătate de la decretarea reformei. Călătorim din nou prin Fantazia, Fan şi cu mine.

Ne informăm pretutindeni de mersul lucrurilor şi ajungem la Manor III care ne spune:

-„Aveam, precum ştiţi, 2 hectare de pământ din care trăiam cu greutate. Imediat   le-am vândut statului şi am luat pe ele 100.000 de Fani. Cu aceşti bani toată familia duce astăzi o viaţă omenească. Ne-am potrivit cheltuielile în aşa fel ca să ne ajungă pe 4 – 5 ani înainte.

La fel ca mine au făcut şi fac mereu,  rând pe  rând, o mulţime de oameni săraci. Zi de zi scade ezitarea şi creşte cu repeziciune domeniul statului. Dar nici domeniul acesta nu stă pârlog. Ca să nu trândăvim după vânzare, muncim fiecare câteva hectare din el în arendă. Contractul de arendare în speţă se face până în anul 1959 inclusiv. După acest an toate cumpărăturile statului ştim că urmează să fie comasate şi să constituie întinse domenii unitare pe lângă fiecare comună.

Pe aceste domenii ştim că vor lua fiinţă noile aşezări omeneşti  numite „coop” şi formate exclusiv din lume săracă.

Reforma fiind a marelui Fan o privim cu încredere nemărginită. Gazete, broşuri şi echipe speciale o lămuresc în toate părţile şi ne luminează asupra însemnătăţii sale epocale”.

Ne despărţim emoţionaţi de Manor III. Reforma se află numai în faza de pregătire şi a pătruns deja în cugetele oamenilor ca liman salvator. Desigur că e vorba mai ales de populaţia săracă. Aceasta a fost întotdeauna prietena reformelor, fiindcă, în general, orice reformă se face pentru ea. Cei bogaţi sunt sau potrivnici sau indiferenţi, căci rar reformă să nu le zguduie mai mult sau mai puţin poziţiile pe care stau. De aceea revoluţiile au întotdeauna două portdrapele: iluminaţii şi vagabonzii.

De la Manor III trecem pe la alte gospodării şi găsim, cu puţine excepţii, aceeaşi stare de spirit şi de lucruri. Vizităm apoi pe nepotul unui fost latifundiar care ne spune:

-„Istoria noastră e simplă. Tata a avut 5.000 de hectare de pământ şi doi copii. I s-au expropriat 4.800 de hectare şi i-au mai rămas 200 hectare. După moartea sa am împărţit acest rest, revenindu-ne la fiecare copil câte 100 de hectare.

Acum ne-am hotărât amândoi să-l vindem în întregime statului. Cu metodele arhaice de muncă, ce ne stau la îndemână şi cu preocuparea de profesiunile noastre personale, noi nu câştigăm din el aproape nimic.

De altfel nici nu trăim din acest pământ. În primul  rând eu sunt medic iar fratele meu e înalt funcţionar în diplomaţie. În al doilea rând am moştenit tot de la părinţi oarecari participaţiuni în industrie care ne aduc venituri simţitoare.

Pământul l-am ţinut mai mult ca un omagiu pentru înaintaşi şi fiindcă nu se ivea ocazia unei bune valorificări. Acum această ocazie a venit. Contractele de vânzare sunt în curs de perfectare. Cu cele 10.000.000 de fani ce vom primi în schimb ne gândim să ne mărim participaţiunile industriale sau, eu personal, să-mi înzestez şi mai bine instalaţiile de medic.

Dar în afară de aceste beneficii personale noi acordăm reformei lui Fan tot înţelesul său salvator şi naţional. Pe vechile drumuri ne aştepta un viitor întunecat, cu poporul întreg pauperizat şi muritor de foame, de sus până jos. Căci sărăcia generală, ca şi bunăstarea, pleacă tot de la marea masă consumatoare ce este ţărănimea. Dacă aceasta pierde puterea de consumaţie prin pauperizare, ţara pierde în aceeaşi măsură industria şi comerţul rămase fără debuşeu, sufocate.

Reforma lui Fan restaurează energiile naţionale într-un cadru nou. Aşa cum e conceput acest cadru, el va fi întotdeauna un puternic generator de bine şi de progres.

Vedem clar că zilele poporului fantazian sunt asigurate, în eternitate, înalte şi senine.

19

15 Julie, 1958.

Odată cu iniţierea celei de a doua reforme, Fan a prevăzut şi satisfacerea unei vitale necesităţi a viitorului. În diverse părţi existau de mai înainte câteva domenii agricole ale statului. Pe acestea s-au înfiinţat imediat un numar de 5 „coop-şcoli” pentru formarea de conducători ai viitoarelor „coopuri”.

Iată pe scurt organizarea „coop-şcolilor”.

Fiecare posedă un teren de cultură de 400 – 500 hectare şi este înzestrat cu tot ceea ce progresul a pus în slujba agriculturii şi a confortului mijlociu al vieţii.

În fiecare an se adună în fiecare „coop-şcoală” câte 200 de familii ţărăneşti sărace. Aici formează laolaltă un sat real, dar un sat nou, model, unde sub conducerea marilor specialişti în agronomie şi în educaţie socială  a ţării se trăieşte, se munceşte, se organizează şi se administrează în comun, după cele mai moderne

principii. Totul este o vastă şcoală practică unde se pregăteşte metodic o altă faţă a lumii. După comasarea ce se va face la finele anului 1959, cei pregătiţi în „coop-şcoli” vor deveni conducători de „coopuri” pe tot întinsul ţării. Ei sunt primii pionieri ai cooperaţiei integrale, spre deosebire de palida şi şubreda cooperaţie clasică de capital, căci în „coop” proprietatea generală este în mod simbolic a statului iar posesia şi uzufructul general ale comunităţii.

Ne aflăm în „coopul-şcoală – Owens”. Îl  cercetăm palpitând de emoţie faţă de cele ce vedem şi ascultăm explicaţiile conducătorului şcolii. E de notat

că Fan se ascunde ca întotdeauna sub un travesti oarecare, acum prezentându-se ca trimis special al unui stat străin pentru studierea reformei în curs.

-„Suntem, ne spune conducătorul „coop-şcolii” în al treilea an de funcţionare. Această „coop-şcoală” pregăteşte în fiecare an câte 200 de conducători de „coop”. Aşa  cum este organizat „coopul-şcoală” vor fi organizate şi „coopurile” comunale, ce vor acoperi ţara peste doi ani.

Aici  în „coop” toate sunt clădite pe principii înaintate şi sănătoase. Viaţa de familie în general, viaţa copiilor în special, împărţirea şi sincronizarea muncii în comun sunt minunate de văzut.

Organizarea şi raţionalizarea stăpânesc în producţie iar viaţa omului ca fruntaş al creaţiunii merge către un înalt nivel material, moral şi etic.

Posedăm ultimele cuceriri în munca agricolă, de la tractor până la siloz. În ordinea sufletească şi culturală vedeţi biserică încăpătoare, teatru, cinematograf, şcoală primară bine înzestrată, bibliotecă, radio, parc public, grădiniţe speciale pentru copii, etc.

Locuinţele sunt higienice, sănătoase şi înzestrate cu tot ceea ce conferă un confort sobru dar suficient.

Baie şi ştrand figurează de asemenea în această enumerare.

Organizarea şi raţionalizarea din „coopul şcoală” ne dovedesc că acelaşi om care lucrează anarhic şi primitiv în sistemul proprietăţii individuale se alege cu foarte puţin pe urmă, pe când aici, încadrat muncii în comun şi ca atare cu moderne mijloace tehnice şi cu alte moduri de cultură, produce de zeci şi sute de ori mai mult.

„Coopul-şcoală – Owens”, cum se numeşte acesta, a luat fiinţă la 1 Januarie 1955. Pregătind câte 200 de conducători anual, înseamnă că la finele anului 1959 vom da un total de 1.000 de conducători „coop”.

Pe lângă aceasta mai există încă 4 „coop-şcoli” şi anume: Campanella, Fourier, Platon şi Morus, care urmează aceleaşi prescripţii în organizare şi educaţie, dând acelaşi număr de conducători. După 5 ani de funcţionare cele 5 „coop-şcoli” vor da ţării 5.000 conducători de „coop”, suficienţi începutului reformei.

La 1 Januarie 1960 toţi aceşti conducători îşi vor lua în primire „coopurile” create prin comasare din pământurile cumpărate an de an de către stat.

20

1 Januarie, 1960.

Fan îmi spune:

-„Se împlinesc astăzi 5 ani de la începutul reformei a doua. Rezultatul obţinut e strălucitor. Sunt în toată ţara 5.000 de comune rurale de şes. Cumpărăturile de pământ făcute de stat au urmat, în medie, următoarea evoluţie:

În 1955 câte 15 hectare în fiecare comună.

În 1956 câte  35 hectare în fiecare comună.

În 1957 câte  50 hectare în fiecare comună.

În 1958 câte 100 hectare în fiecare comună.

În 1959 câte 300 hectare în fiecare comună.

În total câte 500 hectare în fiecare comună.

Socotind  la 5.000 de comune câte 500 hectare de fiecare comună, însemnează că au intrat în patrimoniul statului 2.500.000 hectare de pământ arabil. Patrimoniul particularilor va mai rămâne cu 19.500.000 hectare dar în timp de  40 de ani şi acesta va intra în „coop” sub apăsarea mizeriei care se aproprie implacabil de omul singur, în consecinţă sărac şi neputincios.

Comasarea pământului cumpărat de stat este gata. Lucrează la ea de trei luni şi astăzi au terminat-o.

Avem astfel în 5.000 de comune tocmai 5.000 de suprafeţe arabile masive a 500 hectare în medie fiecare, adică 5.000 de baze puternice pentru crearea tot atâtea „coopuri”. Înscrierile în acestea au început şi merg în pas cu aşteptările. Ispita preţului mare şi speranţa în „coop” au reuşit împreună cu alte cauze să întindă vertiginos procesul pauperizării ţărăneşti. Mii şi mii de oameni şi-au vândut pământul statului. Au trăit până acum din banii primiţi în schimb şi din acelaşi pământ muncit pe urmă în arendă. Acum însă au terminat şi banii şi arenda. Nolens-volens trebuie să intre în „coop” ca să poată trăi. Singura avere cu care pot intra aici constă în vite şi unelte agricole, însă numai donându-le gratuit şi definitiv „coopului”. Cine nu vrea astfel e liber să şi le vândă înainte de intrare dar nu mai are cine ştie ce foloase cu asta.

Salvarea cea mare rămâne tot în „coop” şi de aceea intrările în el sunt destul de numeroase. Toţi ştiu că numai aici vor găsi o pâine pentru ei şi pentru copiii lor. Cel puţin la atât se opreşte năzuinţa lor, nevisând nici-unul înaltul standard social care îi  aşteaptă.

Odată intraţi în „coop” legătura lor cu cealaltă lume nu mai există. Va exista în schimb o altă legătură, aceea de „coop” care va duce la binele individual prin colectiv iar nu prin individ.

Munca colectivă din „coop”, organizată şi raţionalizată, dă cum s-a mai spus, un randament înzecit, însutit, înmiit, uneori şi viaţa de aici va mai fi la fel de emancipată. „Coop-şcolile” au demnostrat cu prisosinţă aceasta.

Câte un conducător de „coop” este trimis în fiecare comună, unde ia în primire averea „coopului”, începând cu pământul şi procedează la începerea vieţii de „coop”. Statul dă tot ajutorul. Începutul este câtva greu, ca orice început, dar în scurt timp, dezvoltarea şi consolidarea „coopurilor” va merge cu paşi mari spre desăvârşire.

Cinci mii de „coopuri” se nasc astăzi în Fantazia.

Cinci mii de puncte radiind de bunăstare, de înălţare a muncii şi a vieţii, de înlăturare a multimilenarei mizerii.

Gospodăria individuală a fost săracă şi neputincioasă iar omul ei meschin, egoist, analfabet şi trăit câineşte tocmai din cauza ruperii de om prin individualizarea bunurilor.

Gospodăria de „coop”, fundată pe cooperaţia integrala de muncă, mijloace şi bunuri, alături de raţionalizare, va fi bogată şi puternică şi la fel va fi omul ei, desăvârşit în fiecare zi prin bunăstare, echitate şi cultură.

Ce splendidă va fi Fantazia când de la un hotar la altul se va încadra în „coop” ultima brazdă de pământ, odată cu ultimul om dezbrăcat de fetişul sărmanei şi meschinei proprietăţi individuale.

 

                                                       -va urma-