Foto: universetoday.com

Știm că există peste 5.000 de exoplanete, unele dintre ele fotografiate direct, dar sunt puțin mai mult decât puncte. Sunt interesante, dar nu prea se pot învăța multe de la vizualizarea acestor puncte și, cu siguranță, nu putem spune dacă adăpostesc oceane.

Deși nu pot vedea exoplanete așa cum se văd alte corpuri cerești apropiate, unii cercetători au descoperit o modalitate de a determina cel puțin ce exoplanete ar putea avea oceane interioare sub gheață. Rezultate unei astfel de cercetări apar într-o lucrare publicată în „The Astrophysical Journal” și intitulată „Prospects for Cryovolcanic Activity on Cold Ocean Planets”, autorul principal fiind Lynnae Quick de la Goddard Space Flight Center al NASA din Greenbelt, Maryland.

Echipa cercetătorilor a stabilit că 17 exoplanete cunoscute ar putea fi lumi oceanice înghețate, pentru aceasta cercetătorii folosind estimări de albedo (mărimea care indică fracțiunea din energia luminoasă incidentă radiată în mod difuz de un corp) bazate pe Europa și Enceladus pentru a identifica cele 17 exoplanete. Cercetătorii au calculat, de asemenea, încălzirea mareelor pe baza orbitelor lor și au estimat încălzirea radiogenă din dezintegrarea elementelor radioactive, parțial pe baza compoziției elementare a asteroizilor din sistemul nostru solar.

Toate exoplanetele de pe listă sunt aproximativ de dimensiunea planetei Terra, cu densități care sugerează că nu sunt în întregime stâncoase. Fiecare dintre ele ar putea avea cantități considerabile de gheață și apă. Deoarece toate sunt mult mai reci decât Terra, este probabil ca suprafețele lor să fie înghețate, la fel ca Europa și Enceladus, sateliți ai lui Jupiter.