Tenet ( 2020 ) regizat de Christopher Nolan ( Inception ( 2010), Interstellar ( 2014 ) …)  este proiectul cel mai ambiţios şi mai scump, în toate sensurile, al acestuia. Tenet este un exemplu clar de proiect care jonglează cu concepte superioare celui care le manevrează. Cu timpul nu te joci! 🙂 Timpul este cel mai abstract concept din câte există. Definiţii ale sale s-au dat începând cu Aristotel, trecând prin absolut toţi filozofii moderni şi ajungând pe masa fizicienilor de rangul lui Einstein, Bohm, Everett, Hawking şi mulţi-mulţi alţii. Problema este că absolut toţi au viziuni diferite asupra sa, a TIMPULUI. Şi atunci cum faci tu, ca scenarist, o poveste credibilă atât vizual dar cât şi din punct de vedere al bunului simţ ( ca logică )?. Nu-i simplu şi, ce-i cel mai important, trebuie să accepţi de la început că orice vei face şi oricât de mult ţi-a dori, vei da greş. Nu vei reuşi să duci la sfârşit povestea fără să îţi scape unele lucruri, fără să fii nevoit să apelezi la unele artificii, pe care să le arunci în ceruri, să abaţi atenţia spectatorului de la anumite jonglerii de idei.

S-au făcut o sumedenie de filme pe această temă iar ca exemple mai importante, şi care mie personal mi-au plăcut, ar fi, fără nicio ordine : The Jacket ( 2005, un film în care Adrien Brody joacă rolul carierei sale de până atunci, un film ce trebuie văzut obligatoriu ),  Frequency ( 2000, cu Denis Quaid, cu transimisuni radio dintre tată şi fiu ), Time Bandits ( 1981, un alt fim ce trebuie să existe obligatoriu în tolba oricărui cinefil de s.f.-uri, născut din viziunea lui Terry Gilliam, la începuturile sale, când încă făcea lucrurile din pasiune, film ce poate fi vizionat şi de către copii ), Idaho Transfer ( 1973, filmul lui Peter Fonda, unul dintre puţinele  sale încercări de regie ), Donnie Darko [un film-cult, de nelipsit din cămara de iernat, ce poate fi văzut de nenumărate ori fără să plictisească, în care Jake Gyllenhaal face un joc monumental, regizat de Richard Kelly ( The Box, 2009). Nu vizionaţi Donnie Darko varianta extinsă! Unele lucruri ar trebui să rămână într-o aură de mister ], Edge of Tomorrow ( 2014, film pe care l-am aşteptat cu câţiva ani înainte, de când am aflat că „All you need is Kill”, o manga foarte inteligent concepută, va fi ecranizată ), seria Terminator, seria Back to the Future, 12 Monkeys ( 1995, tot Terry Gilliam, făcut după scurt-metrajul La Jetee de Chris Marker, unde m-a luat prin surprindere prestaţia actoricească a lui Bard Pitt ), The Time Machine ( 1960, nu rău dar nici deosebit… ), The Time Machine ( 2002, regizat de…. de… Simon W E L L S! Dar care n-are nimic de-a face cu mult mai ilustrul H.G. Wells, un film în care Guy Pearce face un rol anemic ), Los cronocrímenes ( 2007, cunscut ca şi Timecrimes, un film spaniol, extrem de serios şi de bine făcut, care stă pe acelaşi raft cu mai bine de 20 filme, de după 1990, s.f. şi fantastice ale spaniolilor; filme foarte bine realizate, cu standarde la care este greu să ajungi şi să te menţii ), Primer ( 2004, născocit de Shane Carruth, care a mai făcut 9 ani mai târziu Upstream Color, tot s.f. dar cu alte nuanţe… culori…, Primer, îl socotesc poate cel mai apropiat de natura logică şi cursivă a timpului, greu de înţeles la o primă vizionare ), Looper ( 2012, cu Bruce Willis şi Joseph Gordon-Levitt, un actor care nu este destul de apreciat, părerea mea, şi Emily Blunt ), Somewhere în Time ( 1980, un film cu Superman, actorul… film pe care l-am văzut prima dată când eram mic şi din care n-am înţeles absolut nimic, dar când l-a revăzut, cu ani şi ani după aceea, am priceput…, după o idee de-a lui Richard Matheson, geniul necunoscut şi nerecunoscut al filmelor s.f. şi f., omul care stă alături de Michael Crichton ( Westworld, Andromeda Strain, Looker, Jurassic Park ) şi pe umerii cărora s-au clădit cele mai inteligente filme americane), Predestination ( 2014, cu Ethan Hawke, un alt actor teribil ), Time after Time ( 1979, un film ce-l are ca personaj chiar pe H.G. Wells), The Lake House ( 2006, făcut după Siworae, de factură coreană, mult mai bine realizat, o iubire prin timp, unul dintre extrem de puţinele filme romantice de o asemenea factura ) şi Flight of the Navigator ( 1986, un film pe care trebuie să-l vezi când eşti copil  şi eu am avut această ocazie, pentru a te bucura de el, distractiv şi care te ţine legat de scaun ). Ar mai fi multe dar acestea mi-au venit în minte.

TENET – încearcă mai mult decât toate acestea la un loc să aducă o imagine nouă a voiajelor temporale, dar eşuează. Memento ( 2000 ), având oarecum un concept asemănător e mult mai bine dirijat din punct de vedere al logicii. Totul pleacă exact din concept: oamenii din viitor, din cauza condiţiilor climatice extreme la care sunt martori încearcă să rezolve lucrurile omorându-ne pe noi, ” bunicii ” lor… Nolan, încearcă de două ori în film să ne facă pe noi, spectatorii, să înţelegem ideea cu paradoxul strămoşului sau al bunicului. Acela că dacă mergi în trecut şi îţi omori bunicul înainte să îl conceapă pe tată-tău sau pe maică-ta, ce se întâmplă? Dispari din istorie sau nu? Ideea este că de fapt nu este. NU este un paradox! Dacă ajungi să-l omori pe bunicu-tău n-o să dispari, pentru simplul motiv că atunci n-ar fi avut cine să-l omoare. Este doar o altă variantă de timp. Şi asta n-o spun eu ci mulţi alţii de-a lungul timpului. Acest paradox nu există decât în literatură, în s.f.-uri, în fizică nu-i.

În TENET se introduce un lucru nou: inversarea, un fel de călătorie în timp în care eşti inversat doar tu dar nu şi ce este în jurul tău. Aceasta inversare se face cu ajutorul unei maşini în care trebuie neapărat să intri dacă te vezi că ieşi… hmmm. aici este prima găselniţă nereuşită. Nolan spune că ideea are la bază inversarea entropiei, mneah… Dacă s-ar inversa entropia şi astfel totul curge în sens opus de ce personajele văd cum trebui şi umblă normal? N-ar trebui ca forţa electromagnetică să fie şi ea inversată la fel ca şi forţa gravitaţională? Se intră printr-un coridor cu pereţi de sticlă în care te vezi pe tine însuţi inversat şi după aceea te vezi înainte de inversare… Normal ar trebui să te vezi şi înainte de a intra în acel hol, lucru care de altfel se şi întâmpla, dar mai târziu, ca şi cum Nolan şi-a dat seama că nu poţi să te eviţi… Se mai aruncă o altă găselniţa răsfolosită în toate filmele s.f.: dacă intri în contact cu tine însuţi din trecut sau din viitor, se produce o explozie neamaipomenită şi dispare ori tot Universul ori se anihilează  o bună parte din spaţiu-timp, şi tu/voi împreună cu el. Ideea cu inversarea dă foarte bine în film, vizual. Pentru asta nu pot decât să mă bucur că lui Nolan i-a trecut aşa ceva prin minte. Explozii şi împuşcături cu duiumul se desfăşoară pe ecran în revers în timp ce personajele se strecoară printre ele în sens normal. Metoda de filmare a acestor scene nu este, după mine, cea mai bine aleasă, dar pot să înţeleg de ce a ales-o uneori. Actorii efectiv se mişca cu spatele, s-au antrenat pentru a executa cât mai realist mişcările, dar nu le-a reuşit prea bine. La fel şi cu vorbirea inversată, s-au antrenat să vorbească invers, pare un lucru făcut doar din vanitate, se putea înregistra dialogul, apoi rulat invers iar actorul nu trebuia decât să mimeze. Era mult mai rapid, mult mai realist şi nu s-ar fi văzut/ auzit diferenţa absolut niciodată. Acţiunea trenează de multe ori, are sincope şi iar firul logic al evenimentelor devine extrem de greu de urmărit. Nu se oferă decât rar unele lămuriri şi atunci acelea sunt parcă explicate unor copii: paradoxul bunicului , anihilarea toatala dacă te atingi pe tine din trecut/ viitor… etc.


Jocul actorilor este de la bun, foarte bun la mai bine îl angajai pe paznicul de la colţ. Paznicul de la colţ făcea un rol mai bun decât protagonistul filmului, actorul care a îmbrăcat haina personajului principal… John David Washington, că despre el este vorba ( fiul lui Denzel Washington ), joacă rău de tot, mai rău decât Taylor Kitsch în filmul John Carter ( of Mars ). John David Washington este lipsit de cea mai mică tresărire emoţională, este undeva departe de evenimente, priveşte de pe margine şi nu-i pasă. Este la fel în orice situaţie, iar aşa ceva, în filme sau teatru, nu se face. Da, un veteran de război, măcinat de sechele şi boli psihice, poate că ar fi acelaşi indiferent de ce se petrece cu lumea, dar într-un film nu-i de agreeat o asemenea stare de spirit. Nu lipseşte Michael Caine ( Interstellar (2014), The dark Knight Rises (2012), Inception ( 2010), The Prestige (2006), The Swarm (1978), omul ăsta joacă din 1946!!!!!!, după mine el este cel mai mare actor în viaţă) care face un rol episodic dar îl face bine. Kenneth Branagh are rolul negativ şi joacă atent şi conduce personajul cu abilitate. Robert Pattinson ajută şi el la ridicarea prestanţei filmului.


Muzica lui Ludwig Göransson ( Mandalorian!!! Eh? ) este în acelaşi rang cu a lui Zimmer din Inception, găsind unele sunete şi compoziţii acustice deosebite şi care întregesc mult ansamblul cinematic.

Efectele speciale au fost ţinute la minim, Nolan se laudă că are mai puţine efecte speciale decât într-un film romantic… S-a cumpărat un avion de pasageri, s-a vopsit şi a fost folosit în film. Sunt 100 % de acord cu această alegere. Dacă nu poţi să faci un efect special credibil mai bine nu îl faci.

Filmările au început în mai 2019  şi au avut loc în şapte ţări: Danemarca, Italia, Estonia, India, Norvegia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Statele Unite.

Dacă v-aţi întrebat de unde vine numele filmului iată răspunsul : SATOR, AREPO, TENET, OPERA, şi ROTAS, toate cuvintele apar şi în film sub diverse întruchipări.