Ceea ce veţi citi se constituie într-un mod experimental de a concepe un text scurt. Mai exact:

  1. subiectul a fost dezvăluit doar în momentul în care şedinţa s-a declarat deschisă: Roboții în folclorul românesc. 🙂
  2. timpul alocat pentru fiecare în parte a fost între 3 şi 4 minute, în funcţie de vârstă, orientare geografică şi înălţimea scaunului pe care stătea.
  3. s-a lucrat direct pe un fişier, unde fiecare scria când îi venea rândul, văzându-se în timp real ce se scria.
  4. alegerea ordinii în care urmau să scrie a fost făcută pe baza extragerii aleatoare, aceasta având loc după ce scriitorul ales deja termina de scris. Astfel nimeni nu ştia când îi venea rândul şi cu toţii au fost nevoiţi să acorde atenţie maximă la ceea ce se întâmplă în povestire.
  5. în momentul în care cineva era ales, era scos automat din lista celor rămaşi, evident.
  6. la sfârşit, când a mai rămas doar un singur participant pe lista, s-a făcut totuşi extragerea aleatoare ca să nu se creadă că au loc lucruri necurate. 🙂
  7. sfârşitul a rămas deschis, deoarece la sfârşit am votat dacă să continuăm sau nu. 🙂

 

 

Badea Ion ieși pe prispa casei cu un pai în gură și o țigară în mâna stângă. Scuipă paiul și îl înlocui cu țigara pe care o aprinse de la un roboțel micuț care zbură cu repeziciune spre el, iar după ce își termină treaba fugi la fel de repede din calea moșului. Privi spre găini și făcu semn celuilalt robot să-și facă treaba. CHI-K10 porni, învârtindu-se, spre ele.
(Mihai Mariș)

 

Cocoșul albastru sări cam trei stânjeni pe acoperișul hambarului și apoi zise:
– Dacă vreți roboți în curte, trebuie să-i puneți să se scoale înainte de primul cântat al cocoșului de serviciu.
Badea Ion aruncă țigara, apoi scuipă pe troscotul aproape uscat din bătătură.
– Dracu știe de unde a răsărit sămânța asta de cocoș albastru! Să vină el și să le dea de mâncare, dacă știe mai mult decât CHI-K10.

Se răsuci pe călcâiul stâng, coborî cele două trepte și își căută chiștocul în troscotul des.
(Cornel Secu)

Troscot autohton

 

CHI-K10 terminase de hrănit găinile și umbla după rațe. Rățoiul, pe de altă parte, nu-l privea cu ochi buni, gândindu-se că dacă le dă de mâncare, va avea și alte pretenții de la ele. Se uită întrebător spre badea Ion. Acesta, dând din umeri, refuză să comenteze situația, spunând printre dinți:
– Dacă ai prea multe rațe, o să le dea și alții de mâncare.

CHI-K10 clipi din cei șase ochi de pe spate, sugerând că situația i se pare amuzantă. (Tudor Beșuan)

-Bade Ion, vei avea oaspeți in aceasta seară, îl anunță un alt robot.
Într-adevăr, pe uliță începuseră să se audă pași. Un tânăr deja sosi la poartă și îl întrebă dacă îi putea oferi gazduire pentru noapte. Badea Ion acceptă cu drag și rugă roboții să înceapă pregătirile. Fu rugat să-l primească și pe tovarășul său de drum. Acesta se așezase pe iarbă și nu scosese o vorbă, cunoscând obiceiurile de pe Pământ. Câinele se apropie când fu strigat și salută.
(Ana Drobot)

 

-Ți-i sete, poate, de pe drum…?
– Nu, că staza nu produce sete, zise străinul.
Ion se scărpină în barbă, nu prea înțelegea ce spune străinul.
– Vii de departe?
– Numai de la al treilea nivel subpământean.
Ion începu să se dumirească.
– Căpcăunul l-ai lăsat la marginea Pământului sau a venit cu tine?
– L-am trimis înapoi, că m-ar fi taxat și timpul de așteptare…
Ion nu ar fi vrut să-i parcheze căpcăunul laolaltă cu vitele sale, nu i-ar fi mirosit a bine treaba asta. Ăștia se pun la masă și neinvitați. Și știi când încep, dar nu știi când termină masa. Uneori, odată cu gazda. După ce ți-au terminat vitele și hoarele. (Adrian Bancu)

Deodată, Badea Ion se lumină.
– Vasileee! Vasile!
– Ce-i, Bade Ioane?
– Ascunde repede cocoșul albastru și pune rățoii în prima linie. Te numesc șef mare peste roboți. După aia, fugi în sat, folosește-ți motorul nuclear și anunță-l pe popa să vină iute. Să aducă și cădelnița cu apă sfințită și crucea mare, că e groasă. Ăștia nu vin din ceruri, ci din adâncurile iadului.
– Aoleu, stăpâne. Ce-i de făcut?
– Ce ți-am spus deja. Activează-ți funcția pe viteză maximă. Mai șchiopătezi?
–  Nu. Dar pe câine l-am răpus. Ca să știi!
(Costel Baboș)

Cocoșul albastru nu era un cocoș rău. Avusese câteva aventuri în afara bătăturii, în rest era un cocoș gășcar. În afara de asta, comenta mult. Guraliv din fire, se lua de oricine fără nicio frică. Fusese adus într-o toamnă de Ion de la târg. Într-o duminică, târziu, când frigul își arătase colții de la prima geană de lumină.

Se uita, cocoțat pe grămada de bălegar și fuma neliniștit. Lipsea una dintre vechile sale metrese. Iar căpcăunul cel nou, adus de stăpân, mirosea urât. Mirosea a mort. (Ionuț Manea)

 

Metresa era plecată undeva, îi lăsase mesaj pe ușa grajdului, dar cum el se trezise cu ochii lipiți de somn, nu-l văzuse. Așa că se foia de colo-colo prin ogradă, nervos, nevoie mare dar, în același timp, și cu gândul că poate e plecată la cumpărături… Căpcăunul, care era de fapt un câine transformer, veni lângă el și îl înghionti cu cotul.
– Auzi bă! Ce pana mea faci aici?
– Aici, unde? întrebă aiurit cocoșul, care nu se așteptase ca acel căpcăun albastru  (da, era și el albastru) să-l interpeleze așa, fără nici o treabă.
– Aici, pe Pământ!
– Pe Pământ? Care Pământ? Frate, ce ai?
– Adică, aici..
– Aici nu-i Pământul. Nu mai e aici. Este un loc în care ajungi doar în anumite condiții!
– Care?
– Dacă ești…
Dar cocoșul dispăru…
(Adrian Chifu)