Nu reușesc să-mi dau seama care e legătura între hârtia igienică și Coronavirus. Totuși, ieri m-am dus să cumpăr. Trebuia s-o fac de săptămâna trecută și am uitat, deși era pe listă.
– Dacă nu mai găsești? m-a speriat soția.
– Ai dreptate, că se cumpără în draci, m-am speriat eu. În toată lumea!
La 9 dimineața eram deja în parcare la Costco, speriat că de acum încolo va trebui să mă șterg cu degetul. Bineînțeles că toate parcările erau ocupate. Când am mai văzut eu așa ceva în Canada? De Boxing day? De Black Friday? Am așteptat 10 minute până s-a eliberat un loc. Ieșeau oamenii cu cărucioarele pline de hârtie. Munți întregi de hârtie.
Oare câtă hârtie poate să stocheze un magazin, m-am întrebat, analizându-mi șansele.
În magazin, coada la hârtie igienică era de la un capăt la altul. Iar magazinele de tip Costco sunt imense. M-am adăugat și eu fără să mai cârtesc ca de obicei. La coadă m-am împrietenit cu un chinez fără vârstă aparentă care și-a împins căruciorul în picioarele mele (pe la spate).
– Tie riog să mie scuizi, și-a cerut scuze chinezul, mi-au împinș și pe mine alții pe lia spate.
Vorbea prin mască și mi-a fost destul de greu să-l înțeleg, i-am răspuns prin semne, eu adică nu aveam mască. Măști și termometre nu se mai găsesc în magazine. S-au epuizat odată cu primul caz de coronavirus din Edmonton.

Până la urmă am ajuns în sectorul cu hârtie. Ca să decurgă totul mai eficient, un angajat ne arunca baxurile de hârtie cu dexteritate direct în coș. Cantitatea pe care o puteai cumpăra era nelimitată. La al doilea l-am oprit. Nici chiar așa. Un bax avea 30 de suluri de hârtie. Mai puțin de un bax nu poți să cumperi, că de aia e Costco, aici totul se vinde în cantități mari și nelimitate. Prețurile sunt mai mici ca în altă parte însă gaura în buget e substanțială după o vizită la Costco. Nu poți cumpăra un pui, ci minimum trei. Nu poți cumpăra o chiflă de pâine, ci cel puțin 20. De ce mă duc la Costco? Nu mă întrebați, acolo merge toată lumea. Mai și plătesc o taxă anuală pentru asta că de, Costco e un club. Cu card, cu legitimație, cu tot tacâmul.

Ca să ies din busculadă trebuia să o țin înainte, înapoi era imposibil, te împingea lumea (pe la spate). Ieșirea trecea prin raionul cu prosoape de hârtie, așa că m-am pomenit și cu un bax de prosoape în cărucior.
– Mai vrei? m-a întrebat angajatul raionului respectiv
– Nu mai vreau. Promit!
După care am ajuns la raionul de șervețele și-apoi la cel de apă. După care presiunea pe la spate a încetat brusc. Tot brusc mi s-a făcut dor de poezii noi, prospete, scrise de poetul meu preferat și abia așteptam să ajung acasă să-mi deschid pagina de Face Book.

De la Costco m-am dus glonț la Canadian Superstore pentru iaurt și ouă cu amănuntul. Am tras cu ochiul și la rafturile de hârtie igienică. Erau pline! Și nici coadă nu era. De ce m-oi fi dus la Costco mai întâi? Mi-am amintit că virusul ăsta, Corona, se tratează cu viamina C și m-am blindat cu lămâi, mere și portocale. Plus două navete de bere și câteva sticle de vin. Plus una de vermut, merge cu lămâile. Lichidele sunt importante când te lovește virusul și trebuie să stai în carantină eventual. Coniacul alungă plictiseala. Whisky-ul te depresează. Vodca e un super dezinfectant. Am pus cumpărăturile în portbagaj și am închis portbagajul. Ocazie cu care mi-am încuiat cheile de la mașină în portbagaj.
Dar cel mai important e să admiți că stresul e cel care te omoară, nu virușii. O spun chiar medicii. De la stress te ia direct cu frisoane, cu tuse, și nu sunt sigur dacă nu faci și temperatură.
Am analizat situația și am constatat că sunt stresat. Despre ghinion putem discuta abia mâine, vineri 13…
Am sunat la Uber.
– Nu, mi s-a răspuns, la Uber trebuie să faci comandă.
– Aha.
Așa că am sunat un taxi.
– Salut, s-a mirat șoferul cu turban, vii de la magazin cu mâinile goale, fără cumpărături?
– Da?! m-am prefăcut și eu mirat.
E clar, i-am părut pe loc dubios.
– N-ai cumpărat nici măcar un sul de hârtie igienică? a continuat șoferul tot mai intrigat.
– Nu, am mințit eu din nou. Mai aveam o replică la care am renunțat în ultima clipă. Ceva de genul, noi ne ștergem cu degetul. Pe la spate!
Ajuns acasă am mai tușit o dată, de data asta ușurat, și mi-am tamponat fruntea cu dosul mâinii. N-aveam temperatură, mi se păruse. Aveam însă de gând să-l rog pe șofer să mă aștepte până îmi luam cheile de rezervă de la mașină și să mă ducă înapoi de unde mă luase, dar n-am mai apucat. Șoferul și-a ambreiat taxiul gata să-l rupă în bucăți și a dispărut în fum de eșapament.

Nici nu apucasem să-i plătesc cursa.

FOTO: Twitter, Facebook