Întunecarea misterioasă observată de-a lungul anului 2019 se dovedește a fi doar un strănut.

Foto 1

Betelgeuse (Alpha Orionis, scris și α Orionis) este a doua stea ca strălucire din constelația Orion.

Este o stea variabilă semiregulată, localizată la 640 ani-lumină depărtare de Pământ. Deși conform descrierii Bayer este cotată ca stea de rang Alfa, ea nu este la fel de strălucitoare ca Rigel (Beta Orionis). Steaua face parte din Triunghiul de Iarnă. Până la sfârșitul lui decembrie 2019, a fost a noua stea ca strălucire de pe bolta cerească. La sfârșitul lui decembrie 2019 era a 33-a cea mai strălucitoare de pe bolta cerească.

Foto2

Betelgeuse este o supergigantă roșie, una dintre cele mai mari cunoscute. Dacă ar fi plasată în centrul Sistemului Solar, suprafața sa externă s-ar extinde până undeva între orbitele lui Marte și Jupiter.

Astronomi amatori și profesioniști, deopotrivă, s-au minunat de întunecarea supergigantei roșii, un fenomen pe care unii l-au interpretat ca fiind o dovadă că steaua a rămas  fără combustibil nuclear și este pe punctul de a exploda, transformându-se într-o supernovă.

Unul dintre semnele iminenței unei astfel de explozii este o întunecare dramatică a stelei, dar astronomii au prezis că Betelgeuse nu este,cel puțin pentru încă următoarele zeci de mii de ani, pe punctul de a erupe într-o supernovă.

Astronomii de la Universitatea din Washington și Observatorul Lowell spun că,cel mai probabil, Betelgeuse face și ea ceea ce fac îndeobște supergigantele roșii: pufăie din când în când câte un trabuc.

„Vedem asta tot timpul la acest tip de stele și este o parte normală a ciclului lor de viață”, a declarat Emily Levesque, profesor asociat, de astronomie, la Universitatea din Washington. „Supergigantele roșii vor expulza, ocazional, material incandescent, care se va condensa în jurul stelei sub formă de praf. Pe măsură ce acesta se răcește și se disipează, el va absorbi o parte din lumina stelei.”

Levesquea efectuat observații în februarie care i-au permis să măsoare temperatura medie a suprafeței stelei Betelgeuse, analizând spectrele luminii care ajung pe Pământ.

Folosind telescopul Lowell Discovery de 4,3 metri și un spectrometru, echipat cu un filtru pentru a scădea intensitatea luminii, cercetătorii Levesque și Massey au stabilit că temperatura medie a stelei la 14 februarie a fost de aproximativ 3.325 Celsius (6.017 Fahrenheit). Cu 50 până la 100 de grade mai rece decât măsurarea făcută în 2004, cu mult înainte de începerea întunecării curente.

Foto 3

Măsurătorile pun la îndoială o teorie alternativă prin care întunecarea lui Betelgeuse ar fi fost cauzată de celulele uriașe de convecție care se ridică la suprafață și se răcesc. Levesque și Massey spun că, dacă ar fi fost așa, între anii 2004 – 2020 s-ar fi observat o scădere mult mai dramatică a temperaturii.

Foto 4

„O comparație cu spectrul nostru din 2004 a arătat imediat că temperatura nu s-a schimbat semnificativ”, a spus Massey. „Știam că răspunsul trebuie să fie : praf.”

Mai multe observații sunt în curs, deoarece astronomii din întreaga lume îi monitorizează în continuare evoluția. Indiferent de temperatura și luminozitatea sa de astăzi, supergianta nu este însă de așteptat să explodeze în următorii 100.000 de ani, până când fuziunea nucleară se va opri într-un sfârșit și nucleul său se va prăbuși.

„Supergigantele roșii sunt stele foarte dinamice”, a spus Levesque. „Cu cât putem afla mai multe despre comportamentul lor normal – fluctuațiile de temperatură, praful, celulele de convecție – cu atât mai bine le putem înțelege și recunoaște când s-ar putea întâmpla ceva cu adevărat unic, precum o supernovă.”

Foto 5

Un foarte interesant documentar pe această temă poate fi urmărit aici: https://www.youtube.com/watch?v=5bvuwTuGnkc.