Titlul filmului conține cam jumătate din poveste, așadar nu pot fi acuzat de a da spoilere dacă spun că acest lung metraj marca Netflix ne prezintă o poveste despre exterminare. A cui? Ei bine, asta e partea șoc a poveștii.
Peter (Michael Peña) tatăl a două fete Hannah (Amelia Crouch) și Lucy (Erica Tremblay) și soțul Alicei (Lizzy Caplan) este bântuit noapte de noapte. Ba chiar și în timpul zilei, de coșmaruri. Același și același vis, sub diverse forme, se repetă obsesiv: o rasă umanoidă de extratereștri invadează Pământul distrugând orașele, omorând, bărbați, femei și copii, fără milă, fără excepții. Peter începe să aibă probleme la serviciu, dar mai ales acasă unde soția îl acuză că totul merge prost din cauza lui, iar fetele se îndepărtează de el. Ocazionalele întâlniri cu șeful, un pacient sau chiar vecinii-prieteni, nu au darul să-l liniștească. Peter este tot mai convins că ceea ce vede în vis se va întâmpla în viitor.
Exterminarea este conceput ca un film de acțiune pentru familie. Copiii au un rol central în poveste, chiar dacă plânsetul lor continuu pe durata unei ore poate fi considerat exagerat. Relațiile de familie, dintre cei doi soți și prietenii lor au iarăși un rol important în poveste. Totuși trebuie să remarc că între cei doi actori nu se realizează necesara chimie. Uneori Peter își privește propria familie ca un spectator fără să reușească să realizeze o legătură reală cu ei, nici măcar în scenele cele mai intense.
Nu-l pot acuza pe Michael Peña că e un actor slab. Rolul Luis din proaspăt apărutul Omul Furnică și Viespea arată un actor capabil și talentat. Poate că prin comparație cu Lizzy Caplan, care joacă foarte natural, să pară modest în performanțe. Restul actorilor nu se prea văd, cu atât mai ciudată e apariția lui Mike Colter (Luke Cage din Luke Cage), care se plimbă ca o vedetă printr-un târg sătesc.
Efectele SF se reduc în mare măsură la sunete și explozii. Arma extratereștrilor, reparată de Peter cu o sârmă, pare o chinezărie. Un film minimalist aș spune, aducând ca argumente și restul decorurilor, respectiv hainele protagoniștilor. Într-un fel totul ne pregătește pentru poanta de la final, însă majoritatea filmului se petrece într-un spațiu claustrofobic punctat de plânsetul fetelor și sunetele armelor.
Exterminarea pornește ca un film clasic despre invazia unor forțe extraterestre, dar pe măsură ce se înaintează spre final, unele indicii ne sugerează altceva. În asta constă și frumusețea filmului. Toate secvențele, unele de un suspans bine dozat, își găsesc rezolvarea în ultimele minute. Răsucirea din final, revelația la care sunt forțați membrii familiei să participe salvează acest film de a deveni o mediocritate. Chiar și așa Exterminarea nu este acel film așteptat de fanii sf de la Netflix. Producătorul mai are de muncă până la a-și găsi scenariști și regizorii potriviți pentru un film sf memorabil.
