În noaptea adâncă, cerul e-un abis,
Prin văzduhul dens, umbre se plimbă.
Fantomele trecutului, mute și înghețate,
În dansul lor lent, suspină însingurate.

Pe străzi, sub lumina palidă a lunii,
Și-n casele pustii, cu pereți fisurați,
În fiecare colț, în fiecare ungher,
Văd contururi difuze, ale unui timp pierdut.

În vuietul vântului, în ecoul său aspru,
În susurul râurilor, în amurgul tăcut,
În fiecare pas, în fiecare suflare,
Simt povara acestei lumi.

În fiecare umbră, în fiecare clipă,
În fiecare răsărit, în fiecare asfințit,
În fiecare vis, în fiecare gând,
Zăresc spectrele unui trecut pierdut.
.
În noaptea apocalipsei, când totul e uitat,
În lumea străină, unde umbrele se încolțesc,
În singurătatea nopții, în uitarea fără de sfârșit,
Cer un fir de lumină, un strop de alinare,
un vis să vină să mă încolțească mortal