Între 27 iunie și 1 iulie, la Universitatea din Oslo, și nu numai, se va desfășura Conferința Asociației de cercetare științifico-fantastică, „Viitorul din margini”, în care vor avea loc prelegeri, discuții, proiecții de filme, lansări de cărți, ateliere și multe altele.

Conferința este dedicată viziunilor despre viitorul uman cu centrare pe problemele celor din margine, inclusiv grupurile indigene, minoritățile etnice, religioase și sexuale și oamenii cărora mizele de viitor în ordinea globală le sunt în general limitate datorită mecanicii lumii contemporane.

„Pentru mulți oameni din întreaga lume, imaginarea unor viitoruri radical diferite are o calitate de viață sau de moarte, deoarece prezentul lor este afectat de discriminarea societății, sărăcia, inegalitatea și precaritatea, precum și efectele acute ale schimbărilor climatice și ale crizei globale de mediu”, se arată într-un comunicat care anunță acest eveniment, posthumanitieshub.net.

Așadar, se va încerca să se răspundă la întrebarea dacă viitorul celor din marginea societății este în atenția celor care au puterea de decizie din prezent, subiectele de discuție incluzând, printre altele, „Speculații și cerința imposibilului”, „Teoriile futurismelor contemporane”, „Construirea lumii Altfel”, „Distopii critice în gândirea schimbărilor climatice”, „Rezistența și politica speranței”, „Cofuturisme” etc.

 

Surse:

networks.h-net.org

posthumanitieshub.net