Colectia Science Fiction, Editura Pavcon, 2021

Victor Martin este un scriitor care se luptă cu morile de vânt? Cu tenacitatea și neînfricarea unui Don Quijote? Nu, el nu este creatorul unor personaje supereroi care să înfrunte forțele întunericului, nu mânuiește laserii ca să doboare capete de balaur. Are ca slujitor devotat nu pe Sancho Panza, ci spiritul liber, care îi dă frâu liber să alerge pe nesfârșitele câmpuri ale imaginației, contemplând, când cu detașare, când cu implicare emoțională, transformările entropice ale universului, imaginându-și, totuși, și modalități de a scădea entropia.

Speranța să vină de la cei de care ne temem mai mult, de la  Inteligența Artificială? În „Viața e un cântec” omenirea este extinctă, de mult timp, dar oamenii sunt creați în laborator de către roboții care au împânzit planeta, se reproduc și au viață socială, asemenea societății de stup. Existența umană efemeră este cea care dă firul roșu al povestirii, motivul schimbării.

Nu este un scriitor „cuminte”. Nu se lasă încorsetat doar de temele clasice („Sintetizorul”, „Plapuma de zăpadă”, „Viața e un cântec”, …), care bântuie visele (și coșmarurile) scriitorilor de science fiction, ci și evadează în periculoasele nisipuri mișcătoare ale universurilor multidimensionale,  unde nebunia pare să facă parte din regulile firescului („Societatea comercială Brownistein”,„ În celulă cu Iisus”, „Omul, prietenul câinelui”).

În ultima povestire menționată, o metamorfoză kafkiană ne relevă subconștientul atavic al omului, în relația sa egoistă și agresivă cu animalele.

Zdrobirea de către „politicienii din interes” a umanului , compasiunii, comuniunii, răzbate din aproape toate povestirile. Politicul îi oferă, ca și universul, o sursă inepuizabilă de argumente potrivit cărora omenirea  nu poate fi numită o specie inteligentă din galaxia aceasta.

Trăim într-o lume în curs de alienare. Am trecut de la cea în curs de dezvoltare la aceasta, în care haosul pare  a se ordona în stringuri create de aglomerări de inși puși pe înavuțire, fără a respecta nici o regulă. De altfel, regulile se schimbă din mers, în funcție de cine e la putere, de cine deține controlul. Astfel, civilizații diferite răpesc ființa umană și o transferă dintr-un univers în altul, după bunul lor plac și propria putere, sfârșind într-un univers fascizat  („Vânătoarea de statui”).

SF social, am putea numi proza lui Victor Martin, care nu ajunge să creeze utopii cosmice, ci traduce, obsesiv, trăirile rezultate din malaxorul politic autohton, în parabole, fabule fantastice sau ALIENate.

Povestirea „Un experiment nereușit” trece de la registrul umorului sexy la cel al SFului „hard”, dând unui comportament exacerbat sexual explicația unui experiment…

„Frumoșii bețivi ai marilor orașe” ar putea fi subtitlul povestirii  „Plapuma de zăpadă”, cu un titlu neutru, metaforic, descriind o clasă de muncitori care nu găsesc altă plăcere a vieții, sau sens al existenței lor, decât în aburul alcoolului, indiferenți la distrugerile provocate familiilor lor.

Noi nu îi putem înțelege pe acești extratereștri care acționează după o logică a lor, strivind nepăsători ființele umane, în joacă, „pentru că pot”. („Robinsonul Spațiului”) O metaforă spațială a răutății arbitrare cu care ne-a obișnuit clasa politică.

„Tabloul” măsoară un timp al deșertăciunii, al așteptărilor unei evoluții care nu se concretizează, entropia crescând șansa dezagregării civilizației și universului pe măsură ce timpul ne transformă, într-un ritm din ce în ce mai rapid, inexorabil, sub ochii nepăsători ai semenilor, care trăiesc o iluzorie viață normală.

„Lumea zăbrelelor de pușcărie” e o schiță, oarecum o parafrază a „Zborului deasupra unui cuib de cuci”.

Zeflemeaua tristului  concret imediat ne salvează de la o dispariție în masă? Cursanții unui profesor universitar dispar din lumea noastră. Aleator, fără nici o urmă. E urmare a unei treziri (în altă lume) sau al unei evadări conștiente, a unei „treceri peste graniță”  ilegale? „Dispariția” este povestirea cu cele mai multe calambururi, maxime hazlii și citate monstruoase ce au putut să fie spuse despre politică, până acum, într-o lucrare scurtă. Iată un scurt pasaj, cu voia autorului.

„A răsfoit cursurile toată  noaptea, adormind între hârțoage. Dimineața capul îi vâjâia de frânturi de fraze, gen: „mai mult se spune ce se face decât se face ce se spune”, „împreună cu alte ministere, Ministerul Sănătății vrea să întinerească populația micșorând media de vârstă”, „pentru a nu fi uitate, legile trebuie rescrise”, „neputând imita întocmai propriile erori,  istoria face altele și mai mari” sau „pentru a fi prost, nu trebuie să fii neapărat frumos”.

(…)

„-De unde vii dumneata?! Era întrebarea obsedantă cu care îl băteau la cap polițiștii, care îl prinseră în vila unui mahăr.

-Din altă lume, dintr-o lume paralelă, nu era chiar răspunsul așteptat  de interogatori.

(…)

Sergentul a tradus cu mare greutate, dar corect.

-Orașul Eriks, statul Ohio, SUA, născut la 16 aprilie 2189, a răspuns Mac.

-Că SUA e o lume paralelă, înțelegem. Că țara noastră e cu 200 de ani în urmă, iar înțelegem. Nu înțelegem, însă, ce cauți aici?! S-a enervat anchetatorul. Să ne lăudăm că am prins un spion nu ține, că n-ai ce dracu spiona.Teroriștii au fugit și s-au băgat la ăia, în Vest. Eu unde să te bag pe tine?

…

-Inițial, am căutat o prietenă, a spus el, dar, cum nu cred că o voi mai găsi vreodată, vreau să mă adaptez lumii voastre sud-americane și să trăiesc aici. Nu am de ales.”

În „Egal cu tine însuți”, expresie introdusă în proza anterioară de amuzantul profesor Emil Horst, sintagma semnifică căutarea și realizarea sinelui, împlinirea imaginii și țelului cu mijlocul material, a spiritului în trup. Întâlnim și multe alte savuroase maxime:  „În politică se pierde mult timp, până acolo încât ai impresia că acesta stă pe loc”. Ceea ce explică senzația unora că „de 30 de ani nu s-a schimbat nimic”.

Aici găsim ideea ironică a nemuririi prin imobilism și „a nu fi în stare de nimic” ca soluție de a atinge imortalitatea.

„Coletul” este  o povestire onirică halucinantă, despre obsesia momentană a unui scriitor, alunecând prin lumi intersectate.

„Scriitorul contra umbrei sale” și „Scrisul din somn” dau ocazia autorului să „ia la bani mărunți” condiția scriitorului din lumea de azi, de ieri dar și cea de mâine, așa cum are dreptul să și-o viseze fiecare.

Mucalit, ne-a dat mai o replică, în același stil, cu umor; „ Scriu cărți cu mai multe înțelesuri. Una scriu eu și alta înțelege cititorul.”

Cu siguranță că veți înțelege multe, citindu-l,  căci Victor Martin e un scriitor cât se poate de bine ancorat în realitatea românească, poate un pic cam distopic, negativist, observând mai degrabă partea goală a paharului. Dar ce este acela un pesimist, dacă nu chiar un optimist, dar mai bine informat?!

***

De același autor: Dispariția

Povestirile fac parte din volumul Egal cu tine însuți– recenzie

Recenzie de Mircea Opriță: Galaxia aforismelor