încă mă rostogolesc peste oameni
noaptea, străzile par desenate
cu pasta neagră a pixului
pagini violet, Neuromantul
ține ziua pe loc în circuite obosite
orașele-surogat au câmpuri de luptă
pe ecran plat
ți-ar fi plăcut să crezi că realitatea
e doar o linie de cod care poate fi spartă
dar nu schimbi lumea cu un poem
nu faci liniște cu un click
nu păstrezi pe cineva
doar pentru că ți-l amintești
uneori când privesc sus
mă privești înapoi
prin ochelarii steampunk
