În general, György Mandics (n. 1943) este considerat un ufolog sobru. Vom comenta articolul ”O.Z.N. la Timișoara”, semnat de el în ”Bufnița” (supliment al cotidianului ”Temesvári Új Szó”, nr. 2/martie 1991, pg. 18-19).

Mandics prezintă câteva cazuri centrate geografic (jud. Timiș). Două ne-au atras atenția. Dar mai întâi, factori și aspecte despre cum alege autorul să-și introducă discursul:

  • ”… în țările de Est, mania secretului de stat împiedică de obicei publicarea unor cazuri autohtone”.

100% fals. Dl. Mandics, cetățean român de etnie maghiară, are la dispoziție, spre consultare, miile de articole ufologice apărute în Republica Populară Ungară. Mai corect era să spună că temporizarea, frecvența, volumul, linia și direcția lor era dictată politic.

  • ”… de ani de zile, fiind raliat la echipa RUFOR un grup de cercetători fanatici care încercau să strângă asemenea date despre cazurile din România și să le publice în buletinele clandestine, singurul «samizdat» care a trecut de 50 de numere în «Epoca Ceaușescu»”.

György Mandics este cel care a ”desconspirat” existența RUFOR-ului în cartea sa ”Omul și universul” (Ed. Facla, Timișoara, 1983, pg. 9), provocând uimirea, îngrijorarea și furia membrilor grupului. În rest, inserții de un romantism gratuit: nici vorbă de clandestinitate, nici vorbă de samizdat, nici vorbă de 50 de numere (au fost 27 bătute pe muchie). Atât existența grupului, cât și a revistei cu același nume era documentată de Securitate și suspect de mult tolerată (fiind un periodic ilegal, Legea presei  – nr. 3 din 28.03.1974 – i-ar fi trimis după gratiile de fier ca deținuți de drept comun). ”Fanatici”? Ne-am fi așteptat ca rafinatul scriitor Mandics să-și selecteze mai îngrijit atributele;

  • ”… am putut constata că fenomenul era tot atât de activ, pe cât de activ era cercetătorul de teren, câți oameni a întrebat cât de cunoscut era”.

Aici Mandics are dreptate, deși formularea este mai mult decât insinuantă. Ar fi fost de preferat să-și asume poziția bărbătește;

  • ”Autorul de față nefiind un cercetător de teren, ci mai mult un teoretician al fenomenului, cazurile din imediata noastră apropiere i-au parvenit pe diferite căi întotdeauna întâmplător, de aceea ele sunt înregistrate cu lacune în timp… Tot ce a ajuns la noi era imposibil de verificat, deci tot ce urmează e la nivel de știri șoptite de anumiți oameni mai curajoși”.

Să facem o traducere din română în română: matematicianul (la bază) Mandics afirmă nonșalant că-și fundamentează ”teoriile” pe ”șoapte”. Adică pe nimic. Genial, deși acest ”imposibil de verificat” este o minciună gogonată, justificarea perfectă pentru lene, incurie și efort minimalist.

Și acum cele două cazuri:

  • ”15 ianuarie 1982, Timișoara

Prin fiul unui ofițer de aviație ne-a parvenit o poveste senzațională. Avioanele de vânătoare au făcut aproximativ la această dată un exercițiu de tragere de noapte. Avioanele de vânătoare decolând din Timișoara au avut de lovit o ținta mobilă iluminată, trasă de un avion normal, apoi trebuiau să aterizeze la celălalt capăt al țării. Acest exercițiu de tragere a fost întrerupt de apariția unui disc uriaș, înconjurat de lumini multiple, superbe, ceva cum s-a văzut doar în filmul lui Spielberg Întâlnire de gradul III. Piloții au raportat acest observator nepoftit care supraveghea de sus evenimentele. Exercițiul a fost întrerupt. Chemat de urgența Cartierul General, comandantul Aeroportului militar. S-a decis trimiterea unui avion special cu sistem de transmisie video, pentru a încerca să prindă straniul obiectiv.

După informatorul nostru acest avion a plecat și în curând conducerea aeroportului militar a putut urmări cu stupoare imaginile luate de camerele avionului cu echipament special. Acest avion se rotea la o distanță apreciabilă de intrus, care stătea neclintit și nu se deplasa de pe loc.

În Cartierul General s-a luat între timp decizia: «Somați-l pe intrus! Dacă nu răspunde, trageți!».

De pe aeroportul din Timișoara a pornit o grupă de avioane supersonice de vânătoare MIG, echipate cu rachete aer-aer.

Ele s-au apropiat de ținta în jurul căreia se rotea în cercuri mari, avionul cu echipament video special. Conform informatorului nostru MIG-urile s-au apropiat de intrus și au lansat semnale de avertizare, somând și prin radio să plece. Neprimind nici un răspuns MIG-urile au lansat rachetele. Dar spre stupefacția tuturor, rachetele au explodat la câțiva zeci de metri înainte de țintă, lovindu-se parcă de un zid invizibil. Acest atac televizat a fost văzut și pe aeroportul din Timișoara.

Rachetele explodând în jerbe multicolore în fața discului uriaș, ca o lustră mirifică cu mii de beculețe, a fost, după informatorul nostru, o imagine pe atât de magnifică pe cât de terifiantă. Toți se gândeau la soarta colegilor lor, dacă această navă cu capacități de apărare inimaginabile, ar trece la replică. Dar nu a fost așa. Uriașa navă, demonstrând pe deplin superioritatea și invulnerabilitatea față de rachetele clasice, după ce a fost trasă toată muniția, s-a pus încet în mișcare și a plecat spre vest.

Informatorul nostru știa doar atât, că aici au fost alertate toate bazele de rachete terestre sovietice și toate escadrilele de MIG-uri ultima generație, pentru a se confrunta cu nava străină.

Aici se încheie povestea cazului cel mai fantastic pe care l-am putut înregistra în România. Desigur nu am nici o dovadă palpabilă că acesta s-a întâmplat aievea, doar similitudinea cu câteva cazuri străine, unde desfășurarea evenimentelor a fost identică”.

Înainte de 1990 o structură militară de comandă cu denominația ”Cartier general” nu a existat în R.S. România. În 1982, era în vigoare Decretul nr. 416 din 5.12.1979 privind modul de acţiune împotriva aeronavelor infractoare la regimul de zbor în spaţiul aerian al Republicii Socialiste România, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 95 din 7.12.1979. Ordinul de deschidere a focului era dat de ministrul Apărării Naționale. ”Foc preventiv” sau ”foc de nimicire”. Că piloții Regimentului 93 Aviaţie de la Giarmata ar fi tras ca la nuntă ”toată muniția” (cu ”rachețile” și nu cu tunul de bord GSh-23L, cum ar fi fost de așteptat în cazul unei angajări graduale) fără a ieși ulterior un scandal monstru, e SF de proastă calitate. De altfel, din informațiile pe care le deținem, un astfel de ordin nu a fost dat niciodată în Republica Socialistă România până în decembrie 1989.

Suprinde menționarea unui ”avion special cu sistem de transmisie video”. Avionul nu era deloc special, ci un MIG-21C (cercetare), având atașat sub aripă un container Tip T (Televizionnyy Aviatsionnyy Razvedyatel’nyy Kompleks). Tehnologia exista;  știm că era și în dotarea Forțelor Aeriene Române.

  • ”Un caz întrucâtva similar am auzit de la un colonel de aviație oare mi-a povestit fără detalii precise următorul caz:

vara 1985, Timișoara

O grupă de avioane de interceptare a primit ordin să doboare «dușmanul» care venea din direcția Ungariei. Avioanele au decolat, au somat globul de foc, apoi s-au lansat rachetele. De astă dată piloții nu au mai fost atât de norocoși ca în primul caz, deoarece în următoarele clipe avioanele noastre s-au transformat în imense bule de foc și pur și simplu s-au dezintegrat. Nu au fost regăsite nici urmele aparatelor de zbor. Piloții militari – mi-a spus colonelul – au început de atunci un studiu pe cont propriu a fenomenului, și s-au hotărât să nu mai îndeplinească ordinul de foc. El însuși a avut ocazia să urmărească într-un caz un asemenea glob de foc neidentificat. Dar nu a răspuns la comanda de tragere, zicând că mai trebuie să se apropie, apoi motivând că obiectivul a fost foarte rapid, nu l-a mai ajuns din urmă”.

Informatorul lui G. Mandics, un nenumit (și poate inexistent?) colonel, bate câmpii și-i zvântă-n bătaie. Să nu fim înțeleși greșit. Îl recenzăm aici nu pe omul Mandics, ci pe Mandics în calitate de ufolog. Îl consideram și îl considerăm încă unul dintre cei mai serioși de pe la noi. Dacă și el ventilează astfel de baliverne, ce să mai zicem de ceilalți? Poate avem de a face cu intervenția în text a editorului, a responsabilului de număr care a decis să înflorească și el povestea, ca să sune a film de acțiune, cu multe împușcături și victime. Doar semnatarul  articolului ne poate lămuri.

Cazul al doilea prezentat aici este cu totul altceva decât adevăratele cazuri de incidente aviatice soldate cu victime. Niciunul nu corespunde poveștii de adormit copii ale fantastului colonel. Și niciunul nu corespunde fanteziei ufologice construite din povești ”fără detalii precise”, pe ”știri șoptite” ufologului teoretician György Mandics. Reiterăm memoria acestor eroi care, în misiune fiind, au plătit prețul suprem, lăsând familii îndurerate, văduve și orfani. Iată lista celor căzuți în misiuni de la Giarmata, pe care îi omagiem și noi: Cpt. Dalea Ion (†1954), Cpt. Pop Victor (†1960), Lt. Hencz Ștefan (†1974), Lt. Onișor Emil (†1977), Florescu Dorel (†1977), Cpt. Rehus Adalbert (†1982), Cpt. Pop Pavel (†1990), urmați după 1990 de mulți alții…

 

Notă. La realizarea acestui grupaj, Gen (rez.) Dr. Emil Străinu a oferit consiliere pe latura de tehnică și procedură militară. Autorul acestor rânduri nu are și nici nu pretinde a avea astfel de cunoștințe.

 

Note și foto adăugate de Adrian Bancu:

  1. MIG21 Lancer, într-un spectacol aviatic la Timișoara,

  2. O secvență din filmul Independence Day, care arată că scenariul românesc devenise un loc comun în ficțiuni, odată cu seria TV britanică UFO,  din anii 70-71, unde se descriau atacuri ale aviației asupra unor OZN,

  3. Gyorgy Mandics într-o reuniune Helion, la Timișoara, probabil în 1989.