De mai bine de 3,5 miliarde de ani, organismele vii au prosperat, s-au multiplicat și s-au diversificat, pentru a ocupa, fiecare, un loc într-un ecosistem terestru. Partea reversă a acestei explozii de noi specii este extincția speciilor. Și extincția face parte din ciclul de evoluție a vieții.
Dar aceste două procese nu sunt totdeauna în echilibru. Când pierderea speciilor depășește rapid formarea de noi specii, echilibrul este dereglat suficient pentru a provoca fenomenul cunoscut sub numele de „extincție de specie (subspecie)” sau „extincție în masă”.
O extincție în masă este definită ca o pierdere de aproximativ trei sferturi din toate speciile existente pe întregul Pământ, într-o perioadă geologică „scurtă”. Având în vedere mărimea mare de timp de când viața a evoluat pentru prima dată pe planetă, „scurt” este definit ca un interval de timp mai mic de 2,8 milioane de ani.
De la perioada cambriană, cel puțin, care a început acum 540 milioane de ani, când diversitatea vieții a explodat prima oară într-o gamă largă de forme, doar cinci evenimente de dispariție au îndeplinit aceste criterii de extincție în masă.
Aceste așa-numite „Cinci Mari Extincții” au devenit repere științifice, pentru a determina dacă ființele umane au creat astăzi condițiile pentru a cea de a șasea extincție în masă.
Cele cinci extincții în masă au avut loc, în medie, la fiecare 100 de milioane de ani de la Cambrian, deși nu există un model detectabil în momentul lor particular.
Fiecare eveniment în sine a durat între 50.000 și 2,76 milioane de ani.
Prima dispariție în masă
Acest lucru a avut loc la sfârșitul perioadei Ordovician în urmă cu aproximativ 443 milioane de ani și a distrus peste 85% dintre toate speciile.
Evenimentul Ordovician pare să fie rezultat a două fenomene climatice. În primul rând, o perioadă de glaciație la scară planetară urmată de o perioadă de încălzire rapidă.
A doua dispariție în masă
Cu aproximativ 374 de milioane de ani în urmă, perioada finală a Devonianului, este marcată a doua dispariție în masă. Ea a afectat aproximativ 75% dintre toate speciile, dintre care majoritatea erau nevertebrate care locuiau în fundul mărilor tropicale, la acea vreme.
Această perioadă a fost caracterizată de variații ridicate ale nivelului mării și de alternarea rapidă a condițiilor de răcire și încălzire globală. Era, de asemenea, momentul în care plantele începeau să ocupe terenul uscat și a existat o scădere a concentrației globale de dioxid de carbon; toate acestea au fost însoțite de transformarea solului și de un nivel scăzut de oxigen.
Înregistrările de fosile sunt folosite pentru a calcula câte specii au murit între evenimentele de dispariție în masă.(3)
A treia dispariție în masă
Aceasta a fost cea mai devastatoare dintre cele cinci mari și a avut loc la sfârșitul perioadei permiene în urmă cu aproximativ 250 de milioane de ani. Acest lucru a distrus mai mult de 95% dintre toate speciile existente la acea vreme.
Unele dintre evenimentele cauzale pare a fi un impactul cu un asteroid care a umplut aerul cu particule pulverizate, creând condiții climatice nefavorabile pentru multe specii, și un val de instabilități telurice. Posibil determinate chiar de acest eveniment cosmic care a dus la o activitate vulcanică neobișnuit de mare în zona opusă terestră, ca un efect tsunami al scoarței, în Asia.
Sunt observate creșterea toxicității oceanice cauzată de o creștere a dioxidului de carbon și o scădere a oxigenului, atât în atmosferă cât și în ocean.
A patra extincție în masă
La cincizeci de milioane de ani după marea dispariție permiană, aproximativ în timpul erei Triasic, avem extincția, din nou, a 80% dintre specii.
Acest lucru a fost cauzat de o anumită activitate geologică enormă în zona Oceanului Atlantic, care ar fi crescut concentrațiile atmosferice de dioxid de carbon, a temperaturii globale și a acidității oceanice.
A cincea dispariție în masă
Ultimul și probabil cel mai cunoscut eveniment de extincție în masă a avut loc în perioada Cretacicului, când aproximativ 76% din toate speciile au dispărut, inclusiv dinozaurii ierbivori, non-aviari. Decesul super-prădătorilor dinozauri le-a oferit mamiferelor o oportunitate de a diversifica și ocupa noi habitate, din care au evoluat și primatele, ființele umane.
Cauza probabilă a dispariției în masă din Cretacic a fost un impact meteoritic în Yucatán, în Mexicul actual, o erupție vulcanică masivă în provincia Deccan din India vest-centrală, sau ambele în combinație.
Vezi și:
Surse:
Foto 1. tr.sciencenetnews.com
- Corzak Interactive
- ABC News: Trent Murphy
- News18
5.Yucatan Today
- nhmu.utah.edu/newsdesk/
- link.springer.com/article/10.1007/s12210-013-0258-9
- www.australasianscience.com.au/article/science-and-technology/elementary-new-theory-mass-extinctions-wiped-out-life.html
