Supernovele, exploziile stelare mai puternice decât o novă, se pare că au avut un rol important în evoluția planetei noastre și a vieții de pe Terra. Ca orice este peren în univers, stelele, când ajung la sfârșitul lor de viață, suferă un colaps gravitațional în nucleele lor, iar de aici rezultă un tip de explozie considerat a fi un minunat eveniment astronomic, văzut extrem de rar cu ochiul liber.
Un asemenea eveniment nu a mai fost văzut din 1604, în acel an este considerat că a avut loc ultima observație de supernovă. Este vorba despre o supernovă de tip Ia, care a avut loc în Calea Lactee, în constelația Ophiuchus. Această supernovă a apărut la mai puțin de 20.000 ani lumină de Terra și a fost numită după astronomul german care a descris-o în lucrarea „De Stella Nova”, Johannes Kepler, „Kepler’s Supernova” („SN1604”).
În timpul exploziei, supernovele eliberează cantități masive de radiații, iar din cauza acestui fapt, oamenii de știință consideră că supernovele au jucat un rol în evoluția planetei noastre și a vieții terestre.
Geologul Robert Brakenridge de la Universitatea Colorado Boulder consideră, în urma cercetărilor efectuate, că aceleași supernove „ar fi putut lăsa urme în biologia și geologia planetei noastre”. Aceste noi descoperiri ar putea avea implicații, dacă avem în vedere temerile că cea de-a doua stea ca strălucire din constelația Orion, Betelgeuse, ar putea fi pe punctul de a se transforma în supernovă.
Recent, Robert Brakenridge a publicat în Jurnalul Internațional de Astrobiologie un studiu intitulat „Expunerea sistemului solar la supernovă și radiații”. Pentru acest studiu Brakenridge a examinat înregistrările inelului arborelui datând de acum 40.000 de ani și a concluzionat că „supernovele care apar relativ aproape de Terra ar fi putut declanșa multiple perturbări ale climatului nostru”.
Robert Brakenridge a reușit să discearnă amprentele supernovelor din trecut și, într-o versiune a „CU Boulder Today”, preluată de publicația on-line www.universetoday.com, a scris următoarele: „Vedem supernove în alte galaxii tot timpul. Prin intermediul unui telescop, o galaxie este un punct puțin cețos. Apoi, dintr-o dată, apare o stea și poate fi la fel de strălucitoare ca restul galaxiei … Acestea sunt evenimente extreme, iar efectele lor potențiale par să se potrivească cu înregistrările inelului copacilor. În general, există o sumă constantă an de an. Copacii preiau dioxid de carbon și o parte din acest carbon va fi radiocarbon ”.
Cercetările lui Brakenridge s-au redus la prezența carbonului-14 în copaci. De asemenea, cunoscut sub numele de radiocarbon, acest izotop de carbon apare în cantități mici în natură și este utilizat pentru a determina vârsta obiectelor care conțin material organic (cunoscut și ca datare cu radiocarbon). Acest izotop este produs în mod regulat din interacțiunea razelor cosmice cu atmosfera terestră, dar, se consideră că, viteza cu care o absorb copacii nu este întotdeauna consecventă.
Pentru că a dorit să testeze această ipoteză, Brakenridge a examinat înregistrările inelului arborelui datate în perioada cuaternară târzie (cu aproximativ 40.000 de ani în urmă, până în prezent) și a comparat aceste înregistrări cu opt supernove care au apărut nu departe de Terra în acest timp. Aceste supernove pot fi studitate de oamenii de știință din zilele noastre prin examinarea nebuloaselor pe care le-au lăsat în urmă.
Patru dintre aceste supernove au fost considerate de cercetător ca fiind „deosebit de promițătoare”. Amintim aici supernova care a avut loc în constelația Vela (la aproximativ 815 ani lumină de Terra) cu aproximativ 13.000 de ani în urmă, ceea ce coincide cu nivelurile de radiocarbon pe Terra care cresc brusc cu aproape 3%.
În această datare a supernovelor există o marjă de eroare, deoarece oamenii de știință încă mai au probleme cu datarea cu precizie a supernovelor. Acest lucru face ca momentul exploziei Vela să fie incert până la 1.500 de ani.
Rezultatele acestor cercetări recente sunt departe de a fi concludente, dar ele ajută la ilustrarea modului în care evenimentele stelare și stabilitatea vieții pe Terra sunt strâns legate. Aceasta se extinde dincolo de Calea Lactee și include supernovele din alte galaxii, supernove care produc o cantitate extraordinară de raze gamma care pot ajunge pe „Planeta Albastră”.
Tot acest studiu al geologului de la Universitatea americană are implicații asupra unui corp ceresc aflat la 642,5 ani-lumină de Terra, mult mai aproape decât Vela, corp ceresc ce poartă numele „Betelgeuse” și la care, în ultimii ani, astronomii au observat un comportament neobișnuit. Această stea gigantică roșie din constelația Orion a manifestat schimbări în luminozitatea sa, cât și forma sa externă, între ianuarie și decembrie 2019.
„Deși părerea este împărțită cu privire la ceea ce ar putea cauza acest comportament, unii astronomi au sugerat că ar putea fi pe punctul de a se prăbuși. Se poate spera doar că, având în vedere apropierea sa relativă de Pământ, Betelgeuse doar strănută nori de gaze sau se confruntă cu o activitate a petelor solare mai mare decât de obicei. În caz contrar, generațiile viitoare ar putea examina inelele copacilor din această epocă și vor observa vârfuri în carbon-14!”, se arată, referitor la acest aspect al lui Betelgeuse, într-un articol publicat on-line în www.universetoday.com.
Foto: NASA
