Byron Haskin (ce a mai regizat şi Războiul Lumilor, în 1953) şi echipa de scenarişti, formată din Ib Melchior (Time Travelers, The Outer Limits) şi John C. Higgins (The Black Sheep) au încercat să facă un film cât mai ştiinţific, cât mai realist, încadrându-l, cel puţin pentru acele vremuri într-un hard-sf, aşa cum s-a încercat să se atragă eventualii spectatori specificandu-se acest lucru pe afiş.
Chiar dacă personajul respiră liber pe Marte, totuşi se specifică faptul că atmosfera este mai rarefiată, şi are nevoie de reîmprospătarea aerului prin diverse metode (arderea unei pietre poroase care degajă oxigen). Apa proaspătă este şi ea o necesitate, care se rezolvă accidental.
Rămas singur pe Marte, după o aplanetizare greşită, împreună cu o Mona, o maimută-astronaut şi ea, încearcă, în decursul a patru luni (marţiene, pământene?), să supravieţuiască, până la venirea unei echipe de salvare sau o altă metodă de a pleca înapoi spre Pământ.
Ca orice Robinson Crusoe care se respectă, la un moment dat are parte şi de un Vineri, un marţian care învaţă destul de rapid limba engleză şi care fuge de stăpânii lui, el fiind sclav şi muncind în cariere de piatră.
Povestea suferă din cauza faptului că a filmul a fost făcut înainte de orice fotografie indeaproape a suprafeţei planetei. Prima sondă spaţială ce a reuşit să facă fotografii a fost Mariner 5 în 1965, ce a trimis primele fotografii ale planetei Marte de pe orbita aflată la 10.000 de kilometri înălţime. Astfel în film se vorbeşte despre canale şi câmpii verzi unde ar trebui să existe vegetaţie. Toate acestea fiind observate de pe Pământ cu ajutorul telescoapelor.
O parte din rechizita filmului Războiul Lumilor este folosită şi aici, că doar Marte este acelaşi, nu?
Paul Mantee (The Invaders, The Fantastic Journey) face un joc bunicel, specific acelei epoci, fără prea mult teatralism, încercând, comform spuselor lui, să fie un punct de cotitură în cariera lui de artist.
Din păcate filmul n-a mers bine deloc la încasări. O parte din vină o poartă titlul dar şi slaba publicitate.
Robinson Crusoe o Mars rămâne totuşi un film important în suita filmelor hard-sf.