Interviu cu Dan Farcaș: Fenomenul OZN însuși este „paranormal”

• Dan Farcaș, ai terminat Facultatea la Timișoara. Facultatea „din porumb”, cum îi mai ziceau unii. Care sunt cele mai semnificative amintiri din Timișoara?

De fapt facultatea de matematică și fizică. O facultate ciudată, specifică anilor cincizeci. Îi zicea „Sorbona din cucuruz” (în 1956 lanurile de porumb țineau, neîntrerupt, de la podul Mihai Viteazu până către parcul Fabric. De Timișoara mă leagă amintiri bogate, deoarece, deși locuiam cu părinții la Reșița, unde am terminat și liceul, bunicii din partea mamei aveau casă cu grădină în Timișoara, la zece minute de mers pe jos, într-afară, de la piața Bălcescu/Lahovary. Aici veneam în fiecare vară, pentru o lună-două, dar și în alte anotimpuri. Am prins aici și o bucată de război, când aveam un bordei în capătul grădinii, pe post de adăpost când suna sirena. Apoi, într-o iarnă, 1944-45, pe bunicul meu, ca și pe alți localnici din cartier i-au scos la dezăpezirea unui teren care servea drept aeroport pentru avioane rusești. M-a luat cu el. M-am aținut pe lângă un biplan, fără carlingă, cu pilotul pe jumătate afară. Atunci era acoperit cu o prelată. Țin minte pentru că m-au cocoțat acolo să nu încurc lucrul. Și ca să tac, un rus mi-a dat o bomboană.

Am însă și alte amintiri. Prea multe să le pot povesti. Am și poze, cu mama mea prin centru, la vârsta de 3 ani.

• MECIPT 1: E o legendă? De ce?

MECIPT-1 (Mașina Electronică de Calcul, Institutul Politehnic Timișoara) a fost primul calculator electronic alfanumeric din România. Era și un altul mai vechi, lângă București, CIFA, dar acela nu știa să lucreze decât cu cifre. MECIPT-1 a fost și primul din învățământul superior românesc. Moisil trimitea aici (în perioada 1963-1966) studenții de la matematică din București să facă practică. Creatorii și constructorii calculatorului, terminat în 1961, au fost matematicianul Iosif Kaufman, inginerul Wiliam Löwenfeld și tehnicianul Herbert Hartmann. În faza finală lor li s-a alăturat proaspătul absolvent, inginerul Vasile Baltac, ulterior purtător de demnități. Eu am fost primul matematician angajat aici, în 1962, sprijinit de profesorul Alexandru Rogojan. La acest calculator, mult mai slab decât un ceas electronic actual, s-au făcut primele traduceri din engleză în română, eu am făcut primele simulări de rețele neuronale sau de înmulțire a celulelor, dar tot aici s-a calculat profilul de betonare a barajului de la Vidraru, cupola Romexpo, alimentarea cu apă pentru Arad, structuri pentru clădiri înalte etc. A fost un pionierat, deoarece calculatorul nu știa decât cele patru operații, iar nouă ni se cerea să rezolvăm sisteme de ecuații diferențiale foarte complexe. Deci algoritmii trebuia să-i găsim noi.

• Cum ai ajuns la București?

În 1967, la București, s-a înființat CEPECA (Centrul de Perfecționare a cadrelor de conducere din întreprinderi), o inițiativă a Organizației Internaționale a Muncii, finanțată de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, ambele organisme ale ONU. Era o perioadă de deschidere. Căutau specialiști în calculatoare. Aceștia erau foarte puțini, așa că au apelat și la cei din provincie. Eu eram interesat să-mi dau doctoratul, dacă se poate cu Moisil. Nu s-a putut, dar l-am dat cu un colaborator al său, care fusese numit și director la CEPECA. Aici am lucrat cu experți străini, la un calculator IBM de talie medie, prinzând și două specializări la această firmă, la Paris și Bonn. Din păcate, în 1971, instituția a fost politizată. Totuși am avut șansa să conduc proiecte de informatizare de nivel național, de pildă primul sistem informatic al Ministerului Sănătății (1971-1976) sau Sistemul Informatic Știință și Tehnologie (1978-1982). La București erau și edituri, reviste etc., de care m-am și folosit ulterior.

• Bănățenii au, în general, o repulsie pentru „mitici”? Ai putea s-o explici?

Unele colţuri de Banat sunt mai aproape de Viena decât de Bucureşti, iar Bucureştiul mai departe de aceste părţi decât de Istambul. Apoi, am constatat în spaţiul românesc două definiţii ale inteligenţei, care se bat cap în cap. Mai prin sud, ţi se va spune că dintre doi oameni este mai inteligent cel care, în situaţii limită, se descurcă cel mai repede şi mai bine. Mai prin vest ţi se va spune că dintre doi oameni, care pornesc în viaţă cu acelaşi capital, mai inteligent este acela care – muncind cinstit – va înmulţi, în decursul anilor, mai mult acel capital. În Banat nimeni nu și-ar asuma o funcție, dacă nu se știe competent. În primii ani ai regimului comunist mulți alogeni de Banat, care recitau bine documentele de partid au devenit aici șefi, în ideea că se vor descurca ei cumva, ceea ce a născut o iritare de lungă durată.

Am descoperit mai târziu, că există şi un limbaj “subteran” – acelaşi la toţi bănăţenii, care facilitează apropierea dintre aceştia, dar care e diferit de cel folosit – să zicem – la Bucureşti. La suprafaţă, găseşti şi diferenţe “sintactice”. De pildă, pentru a da un singur exemplu din multele posibile – pe masa bănăţenilor nu există: “mâncărică, văcuţă, ciorbiţă, cărniţă, şunculiţă etc.” (termeni pe care bănăţeanul îi percepe ca fandoseală) ci “mâncare, vacă, ciorbă, carne, şuncă etc.” (termeni pe care bucureştenii îi percep ca lipsă de rafinament). Tot aşa, bănăţeanul nu bea niciodată o “cafeluţă”, ba nici măcar o “cafea”, ci o “cafă”. Ş.a.m.d. Coborând în straturi mai adânci, găsim alte deosebiri, mai sofisticate, de pildă, faptul că dacă în Banat primeşti o informaţie, o iei ca atare. În Bucureşti prima grijă – conform unui reflex bizantin – este să te întrebi – de ce mi-a spus asta mie? de ce acum? oare ce urmăreşte?, la ce făcea aluzie?, nu cumva ar trebui să înţeleg exact pe dos? Conotaţiile devenind mai importante decât mesajul. Și promisiunile sunt tratate diferit. Mai există şi diferenţe în mimică, intonaţie ori în limbajul postural, ori în muzica locală.

• Cum ai descoperit S.F.-ul?

Când eram de 7-8 ani, cu fratele meu mai mic confabulam călătorii comune prin Univers, cu tot soiul de aventuri, pe care le făceam apoi benzi desenate. Mai târziu am avut ambiția să scriu povestiri. La început foarte proaste, apoi pasabile. M-am dus cu ele la Adrian Rogoz, care conducea colecția CPSF, ținând de revista „Știință și Tehnică”. Mi-a dat niște sfaturi și, în sfârșit, mi-a publicat patru povestiri, în 1966 și 1967, sub pseudonimul Dan Arcașu. Aveam atunci o poziție în politehnica timișoreană și mi-era jenă că șefii mei m-ar socoti neserios, ocupându-mă de „extratereștri”.

Ulterior, după mutarea la București, am scris și publicat SF tot mai rar. Între altele,mi s-a dat de înțeles că erau alții mai buni, iar eu aveam și nenumărate alte proiecte interesante. N-am publicat volum decât în 2016 (Marea spirală așteaptă) și 2018 (În așteptarea luminii), ambele în tiraje microscopice, la mica editură TIM din Reșița. Am strâns acolo ceea ce scrisesem mai important în SF.

• Extraterestrul trebuie să locuiască neapărat într-un OZN?

Este una dintre prejudecățile răspândite. Chiar și eu, în primele povestiri SF, apoi în articole și în cartea „De ce tac civilizațiile extraterestre?” (1983), aveam în minte faptul că eventualele civilizații extraterestre puteau să fi apărut încă de acum câteva sute de milioane de ani, deci diferența în evoluție depășește tot ce a imaginat SF-ul, iar pentru a ajunge la noi nu aveau nevoie de OZN-uri sau alte vehicule. De fapt, abia prin 1980 am asociat OZN-urile cu extratereștrii, devenind interesat de subiect. Marii ufologi: Hynek, Vallée, dar și actualii, de pildă cei din jurul dezvăluirilor proiectelor OZN ale Pentagonului, erau convinși că OZN-urile sunt ceva mult mai complex decât nave „nuts and bolts”, pilotate de omuleți cenușii, verzi etc., venite de pe alte planete. Jacques Vallée vorbea de un misterios „sistem de control” utilizând conștiințele pământenilor, dar și inconștientul lor colectiv. Iar acest sistem ar putea schimba și realitatea.

• Dacă ai vrea să călătorești în Univers, pe unde ai umbla, care ar fi traseul?

Întrebare derutantă. Probabil aș fi curios câte dimensiuni are realitatea, dincolo de cele 3+1 pe care le cunoaștem. Apoi cum arată Universul, ca obiect, văzut „din afară” (probabil dintr-o realitate ci mai multe dimensiuni), idem Multiversul și… unde se termină toate acestea în spații, timp și ierarhii.

• Ce a însemnat Ion Hobana pentru ozeonologia românească?

L-am cunoscut pe Ion Hobana la începutul anilor şaptezeci, în Bucureşti, la cenaclul SF al „Marţienilor”, aparţinând Uniunii Scriitorilor (şedinţele se ţineau în zile de marţi). M-a adus aici Adrian Rogoz. Pe atunci cunoșteam doar marginal că el fusese implicat în mediatizarea „valului” de observaţii din 1968 și în organizarea, în 1971, la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, a „Cercului Ştiinţific OZN”, care a atras timp de câţiva ani numeroşi specialişti interesaţi în studiul fenomenului, mulţi din mediul universitar. Hobana a mai publicat, tot în 1971, la Editura Enciclopedică Română, prima carte de la noi pe această temă, intitulată: OZN: o sfidare pentru raţiunea umană, scrisă împreună cu scriitorul belgian Julien Weverbergh. Cei doi vor publica apoi în 1972, în Olanda, lucrarea UFO’s in Oost en West (OZN-uri în Est şi în Vest), apărută în două volume, dintre care volumul dedicat cazurilor din Uniunea Sovietică şi Europa de Est a fost reeditat în engleză, în 1974, la Souvenir Press din Londra, cu titlul comercial de Ufo’s from behind the iron curtain (OZN-uri de dincolo de cortina de fier), fiind tradus prompt şi în franceză şi spaniolă.

După propria sa declaraţie, Hobana devenise interesat de subiect după ce un prieten al său belgian i-a dăruit, în 1967, două cărţi bine documentate despre fenomenul OZN, ale unui cunoscut autor american, fost maior în aviaţia marinei SUA. Cărţile l-au ajutat să înţeleagă că problematica OZN este mult mai serioasă decât pare la o privire superficială şi că „politica struţului” faţă de ea nu este deloc înţeleaptă.

După o absență, în care s-a concentrat pe alte domenii ale scrisului, Ion Hobana a revenit în prim-planul activităţilor OZN publicându-şi în 1993 următoarea sa carte în domeniu: Enigme pe cerul istoriei (Editura Abeona, Bucureşti), cu editia a doua în 1996 şi editia a treia în 2007. Au urmat: Misterul Roswell după cincizeci de ani (Editura Agni, Bucureşti, 1997), OZN – observatori credibili, relatări incredibile (Editura Polirom, Iaşi, 2001) şi Incidentul Roswell. Noi mărturii şi controverse (Editura pentru Ştiinţă SIT, Bucureşti, 2008).

În 1998, prin strădaniile unui grup pe care l-a condus, s-a constituit Asociaţia pentru Studiul Fenomenelor Aerospaţiale Neidentificate (ASFAN), prima organizaţie cu personalitate juridică din România, non-guvernamentală şi non-profit, dedicată exclusiv acestui obiectiv. Ion Hobana a fost ales preşedinte, eu vicepreşedinte, astronomul Harald Alexandrescu (1944-2005) director executiv. Două dintre propunerile lui Ion Hobana au definit caracterul asociaţiei: folosirea termenului, mult mai adecvat, de „fenomene aerospaţiale neidentificate” în loc de „obiecte zburătoare neidentificate” (OZN) şi caracterul ştiinţific obligatoriu în cercetarea fenomenului. El a avut un rol determinant și în organizarea unor conferinţe publice lunare la Cercul Militar Naţional şi la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti (2000-2003), ca și a altor conferințe, în anii următori.

O contribuţie importantă în activităţile ASFAN au adus relațiile externe ale lui Ion Hobana, care au conturat în anii care au urmat poziția asociației în mișcarea ufologică mondială, de o manieră care dă roade și azi. Din păcate Ion Hobana ne-a părăsit în 2011, iar pierderea lui nu a fost compensată nici pe planul ufologiei române.

• Ce înseamnă hipercivilizații?

Calculele recente din literatura de specialitate arată că în Univers trebuie să fi apărut, în urmă cu sute de milioane, dacă nu cumva câteva miliarde de ani, și alte civilizații tehnologice, de tipul nostru. Cele agresive (cum suntem și noi) probabil s-au autodistrus, pe măsură ce tehnologia lor militară a avansat la nivelul pe care e de presupus că îl vom avea și noi, peste câteva secole. Un mic procent de civilizații, extrem de înțelepte, vor fi supraviețuit. Ele sunt, în ciuda mărimii Universului, relativ puține. În răstimpul scurs dintre apariția lor și noi, societatea lor se va fi transformat în „altceva”, în ceea ce am putea numi hipercivilizații. Cu o mare probabilitate ele stăpânesc legi și tehnologii mult dincolo de ce știm noi, distanțele cosmice ori în timp nepunându-le probleme. Ele puteau descoperi că Pământul este leagănul unei viitoare posibile hipercivilizații și să ne supravegheze încă de sute de milioane de ani, cu intervenții discrete. E doar o ipoteză, dar e foarte plauzibilă.

• Ești scriitor de S.F., om de știință, ozenolog, expert în informatică medicală. Pentru care dintre aceste preocupări ai vota cu ambele mâini?

Din păcate, de scrisul S.F. m-am despărțit (excepțiile confirmă regula) de vreo 35 de ani. De informatica medicală m-am lăsat din 2010, când m-am pensionat. Cu îngustimile abordării științifice (inclusiv limitele logicii, ale matematicii și ale cuvântului) mă lupt de vreo patruzeci și mai bine de ani. Am scris și continui să scriu numeroase lucrări despre faptul că, dincolo de știință, există și multe alte căi ale cunoașterii. Iar ufologia pare să rămână pentru mine ceva mai mult decât un hobby. Lucrurile în acest domeniu sunt mult mai serioase decât se crede îndeobște.

• Care sunt „probele” din România pentru ozenologi?

Nicăieri, deci nici la noi, nu există dovezi care să convingă orice sceptic. Ceea ce convinge, dacă nu ești îndărătnic, este numărul mare de cazuri și anumite detalii care revin obsedant. Câteva cazuri interesante de la noi le-am publicat în cartea „OZN-urile deasupra României” (2017), apărută prima dată, în 2016, în Anglia și care a fost publicată apoi și în germană, spaniolă și franceză.

• Este Timișoara un pol important al S.F.-ului românesc?

Totdeauna am crezut asta. Din păcate, fiind despărțit, în bună măsură, de „fandom”-ul SF românesc, nu mă pot hazarda în judecăți de valoare mai detaliate.

• György Mandics a fost un cercetător important al fenomenului ozenistic?

Ne-am cunoscut la Timișoara și l-am apreciat foarte mult. A publicat două cărți serioase, cu tematică OZN: Omul şi Universul (1983) și Explicaţiile de lângă noi (1989), într-o perioadă în care astfel de lucrări erau rare. A încercat clasificări ale aparițiilor. Am colaborat și la ASFAN, dar, din păcate, nu și în ultimii aproape 20 de ani.

• Cât și ce este paranormal în percepția fenomenului OZN?

Fenomenul OZN însuși este „paranormal”. Dar investigațiile și statisticile arată că fenomenul nu poate fi rupt nici de alte domenii ale „paranormalului”, cum ar fi: poltergeist, zâne și iele, experiența din preajma morții, dedublarea, channeling, xenoglosie ș.a.m.d.

• Hangar 18 este credibil sau nu?

Fenomenul OZN înfricoșează și enervează autoritățile. Pentru a distrage atenția marelui public de la el s-a recurs la ridiculizarea și decredibilizarea observațiilor și a martorilor. Agenții cunoscute au fabricat filme și documente pretins autentice despre întâlniri oficiale cu extratereștri, absurde pentru cunoscători, dar credibile pentru naivi. S-au fabricat (de militari!) și manechine de extratereștri, ca momeală. S-a ajuns până acolo încât cred că 95% din ce se găsește pe net, în acest sens, e contrafacere. Rezultatul este ceața dorită. Deci, deși probabil există niște resturi recuperate, nu poți fi absolut sigur de nicio informație.

• În conferința pe care ai susținut-o la Helion în 12 septembrie ai folosit o metaforă legată de furnica din mușuroiul de furnici. Te rog s-o reiterezi acum pentru cititorii revistelor noastre (Helion, Helion Online).

În ipoteza că suntem monitorizați de o hipercivilizație, diferența, în evoluție (în toate sensurile) este de sute de milioane de ani, deci cam ca dintre noi și un mușuroi de furnici. Noi dacă am descoperi o nouă specie, nemaipomenită, de furnici, am declara zona rezervație, poate am lua câteva specimene pentru studiu, poate am face selecție și dezvoltare de noi rase într-un laborator, poate am trimite exemplare înapoi în mușuroi cu un sistem de transmitere a imaginilor, dar nu ne-am duce la regina lor ca să facem înțelegeri, conversații, schimb de tehnologii, ori să-i amenințăm.

Pe de altă parte, noi nu suntem furnici, ci o potențială viitoare hipercivilizație. Deci imensele diferențele trebuie reinterpretate în acest sens.

• Este funcțională asociația pe care o conduci? Dacă da, de ce, dacă nu, de ce?

Asociația ASFAN funcționează la nivel de avarie din diverse motive, între care și Covid-ul, care ne-a împiedicat să facem ședințele obișnuite. Alte probleme importante țin de lipsa fondurilor și a unor membri tineri care să se implice în acțiunile noastre. Cu toate acestea, există și realizări, inclusiv pe media și în relațiile cu străinătatea, realizări care sunt mai importante decât se crede.

• Dacă te-ai întâlni peste un sfert de oră cu un extraterestru, ce ai face? Cum l-ai recunoaște?

Cine știe? Poate chiar mă întâlnesc uneori… (sper că nu mă credeți).